SPORTURI  »  ALTELE  »  ÎNOT

România e pregătită de startul Campionatelor Europene în bazin scurt » David Popovici și Vlad Stancu și-au setat obiectivele

David Popovici la conferința de presă care a precedat CE în bazin scurt FOTO Imago Images
David Popovici la conferința de presă care a precedat CE în bazin scurt FOTO Imago Images

Articol de - Publicat luni, 04 decembrie 2023 15:56 / Actualizat luni, 04 decembrie 2023 16:57

Marți debutează în bazinul de la Otopeni cea mai importantă competiție de înot din Europa din 2023, cu 21 de sportivi români la start, printre care David Popovici și Vlad Stancu. 

  • Campionatele Europene în bazin scurt de la Otopeni au două reuniuni, cea de dimineață în care se desfășoară seriile începând cu ora 09:30 și cea de seară de la 18:00, cu finale și semifinale
  • Competiția este transmisă online de AntenaPLAY

Campionatele Europene în bazin scurt debutează marți la Otopeni. „Emoțiile sunt la cote maxime, dar mai e un pic de loc pentru momentele în care înoată sportivii noștri. Eu îmi doresc cât mai multe medalii, dar obiectivele se stabilesc împreună cu echipele și cu antrenorii celor care se califică. Momentan, doar un sportiv și-a pus ca obiectiv această medalie. E important că avem o echipă numeroasă, cu înotători de la 4 ani până la seniori, și important este ca ei să se simtă bine în acest bazin", a spus Camelia Potec.

România participă la această ediție cu 21 de sportivi, iar obiectivul îl reprezintă cucerirea unei medalii și atingerea unei alte finale. „Emoțiile vor fi mari, dar cel mai important este că s-au calificat, că intră în arena mare a seniorilor, și acest lucru se întâmplă în România. Sper să se simtă cum s-au simțit și la Campionatele Naționale. Pentru unii este un început care sper să fie de bun augur", a mai spus președinta FRNPM.

Momentan îmi doresc ca totul să fie bine, este cea mai mare competiție de înot din 2023 și am putea să vorbim de un total la final. Este adevărat că toate procedurile s-au terminat, avem toate contractele semnate, ar trebui să nu existe probleme pe parcursul competiției
- Camelia Potec, președinte FRNPM

David Popovici. „Nu trebuie să uit de ce m-am apucat de acest sport”

Luni, a avut loc conferința de presă tradițională înaintea unei astfel de competiții, iar dintre înotătorii români au participat David Popovici și Vlad Stancu. Ei au debutat împreună la o competiție de seniori în bazin scurt, acum doi ani, la Kazan. Acum vor înota la Otopeni. 

E un concurs foarte important pentru mine, îmi place mai mult să înot într-un bazin lung, însă e un pas foarte important. E un pas mare în pregătirea pentru Jocurile Olimpice, pentru că e o ocazie să ne perfecționăm întoarcerile, starturile, pentru că totul se întâmplă atât de repede. Totul este mai captivant, aşa că mă bucur că suntem aici”, a spus David Popovici.

Campionul european en titre în proba de 200 de metri în bazin scurt a vorbit și despre presiune. „ Singurul lucru pe care îl am de făcut este să o ignor şi să am grijă ce fel de presiune pun acum pe mine pentru că nu trebuie să uit de ce m-am apucat de acest sport, de ce îl continui. Pentru că îmi place, pentru că-l iubesc, pentru că îmi doresc foarte tare să-i inspir şi pe ceilalţi şi dacă mă iau prea în serios, dacă pun prea multă presiune pe mine, dacă ascult părerile tuturor, cred că o să-mi pierd din acea pasiune şi nu-mi doresc asta. Cred că nimeni nu-şi doreşte asta!”.

David s-a referit și la faptul că va înota în fața unui public compus din români. „De abia aştept să văd fani tineri în tribune, să văd cât mai mulţi români în tribune şi sunt sigur că vor fi. Am auzit că pentru unele zile s-au vândut toate biletele, ceea ce este grozav".

Încerc să nu fiu stresat, ca şi ceilalţi sportivi, dar stresul face parte din asta, cred că mai bine ar fi să ni-l asumăm, să lucrăm cu el, să nu-l ignorăm. Da, va fi stresant, vor fi multe aşteptări, multă presiune, mulţi fani, mult zgomot, dar cred că noi avem responsabilitatea, în special că suntem aici, acasă la noi, să facem un spectacol cât de bun posibil şi să avem grijă de spectatori. Aşa că le urăm noroc tuturor şi, aşa cum spunea antrenorul meu, să ne simţim bine!
- David Popovici

David Popovici va înota în probele individuale, 100 și 200 m liber, vineri, sâmbătă și duminică, dar competiția începe de marți pentru el, când va face parte din ștafeta masculină de 4x50 m liber.

Vlad Stancu tintește timpi cât mai buni

Vlad Stancu este la a doua competiție de seniori din carieră, după Kazan 2021, și va participa în probele de 400, 800 și 1500 m liber. '„Vreau să reuşesc cel mai bun timp personal, nu vreau să pun prea multă presiune pe mine, pentru că am multe alte competiţii care vor veni curând. Este o oportunitate imensă, mai ales pentru că eu sunt în pregătire: voi participa şi la Campionatele Mondiale de la Doha din februarie, şi la Jocurile Olimpice din vara anului viitor"

România e pregătită de startul Campionatelor Europene în bazin scurt » David Popovici și Vlad Stancu și-au setat obiectivele
Vlad Stancu FOTO Imago Images

De abia aştept să văd şi cum se vor comporta spectatorii, pentru că ştiu că de abia aşteaptă să ne vadă pe mine, pe David şi pe colegii noştri şi o să fie un spectacol superb
- Vlad Stancu

Delegația României la CE în bazin scurt

  • FEMININ
  • Anastasia Bako (17 ani) » 50 m liber, 100 m liber, 200 m liber 
  • Aissia Prisecariu (15 ani) » 100 m spate, 200 m spate
  • Maysa Rațiu (20 de ani) » 100 m liber, 200 m liber
  • Daria Silișteanu (14 ani) » 50 m spate, 100 m spate
  •  Diana Stiger (15 ani) » 400 m liber, 800 m liber, 1500 m liber
  •  Ioana Știrbu (17 ani) »100 m liber, 200 m liber, 400 m liber
  • Brigitta Vass (16 ani) » 200 m bras, 200 m mixt, 400 m mixt
  •  MASCULIN 
  • Andrei Anghel (25 de ani) » 50 m spate, 50 m fluture 
  • Robert Badea (16 ani) » 200 m spate, 200 m mixt, 400 m mixt 
  • Darius Coman (16 ani) » 100 m bras, 200 m bras, 100 m mixt
  • Patrick Dinu (18 ani) » 50 m liber, 100 m liber
  •  Mihai Gergely (20 de ani) » 50 m liber, 200 m liber, 100 m mixt, 200 m mixt
  • Vlad Mihalache (17 ani) » 100 m fluture, 200 m fluture 
  • Nandor Nagy (17 ani) » 200 m liber, 400 m liber, 800 m liber, 1500 m liber
  • Daniel Nicușan (22 de ani) »  50 m spate, 50 m bras, 100 m bras, 200 m bras, 100 m mixt, 200 m mixt)
  • Denis Popescu (20 de ani) » 50 m spate, 100 m spate, 200 m spate
  • David Popovici (19 ani)  » 100 m spate, 200 m spate
  • Andrei Proca (16 ani) » 800 m liber, 1500 m 
  • Vlad Stancu (18 ani)  » 400 m liber, 800 m liber, 1500 m liber
  • Constantin Stoica (23 de ani ) » 100 m liber, 200 m liber
  • Andrei Ungur (25 de ani) » 50 m liber, 100 m liber, 50 m spate, 100 m spate

ROMÂNI ÎN CONCURS ÎN PRIMA ZI LA CE în bazin scurt

  • Brigitta Vass »  400 m mixt 
  • Nandor Nagy, Vlad Stancu »  400 m liber 
  • Anastasia Bako »  50 m liber 
  • Andrei Anghel, Andrei Ungur, Denis Popescu, Daniel Nicușan »  50 m spate 
  • Vlad Mihalache »  100 m fluture 
  • Diana Stiger  »  800 m liber
  • Ștafetele de 4x50 m liber (masculin și feminin)

Citește și: 

Cine transmite la TV România - Danemarca, primul meci-șoc la Campionatul Mondial de handbal feminin
CM HANDBAL FEMININ
Cine transmite la TV România - Danemarca, primul meci-șoc la Campionatul Mondial de handbal feminin
Danemarca, adversara României din următorul meci, și-a asigurat prezența în grupele principale după ce a trecut categoric de Chile
ROMÂNIA
Danemarca, adversara României din următorul meci, și-a asigurat prezența în grupele principale după ce a trecut categoric de Chile
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează