Articol de Eduard Apostol - Publicat duminica, 10 decembrie 2023 10:32 / Actualizat duminica, 10 decembrie 2023 12:03
Fost campion ca fotbalist cu Dinamo, Ioan Ovidiu Sabău, 55 de ani, a vorbit apreciativ despre „câinii” de acum și a transmis și un mesaj propriei echipe, care este „campioana deplasărilor” și trece printr-o perioadă fastă și în Liga 1
Ioan Ovidiu Sabău, 55 de ani, rămâne unul dintre jucătorii de glorie ai lui Dinamo. Și ai lui Dinamo, de fapt.
Numele său se leagă, în România, și de U Cluj, echipă la care a fost de toate, de la jucător la conducător și antrenor, și de Rapid, unde a activat și a contribuit la mari succese.
Ioan Ovidiu Sabău, despre Dinamo: „O echipă în criză de rezultate, nu de joc. Are jucători cu calitate”
Dacă U Cluj se luptă pentru play-off, Dinamo speră să scape măcar de locurile direct retrogradabile. "Șepcile roșii" sunt în sferturile Cupei României, de pe locul 1 în grupa cu CFR Cluj, cu Rapid și cu CSA Steaua, "câinii roșii" n-au trecut de faza grupelor.
În ciuda situațiilor sportive total diferite ale celor două formații, Ioan Ovidiu Sabău nu consideră Dinamo drept o victimă sigură. Și, chestionat pe seama duelului de luni seară, de la "Arcul de Triumf", de la ora 20:45, a dat câteva sfaturi, indirect, adversarilor.
"Dinamo este o echipă în criză de rezultate, nu de joc! Consider că Dinamo are jucători care luați individual au calitate. Dar atunci când n-ai rezultate, n-ai încredere.
Va trebui să înțelegem că nu ne va fi ușor. E o echipă ce n-a mai câștigat de mult timp, care-și va dori mult, care va avea ambiție.
Noi cred că suntem destul de maturi să înțelegem că entuziasmul trebuie folosit în favoarea noastră. Avem potențial, doar o relaxare, un joc și adversarii tratați superficial, ar duce la un joc modest. E un meci important.
Dinamo joacă rapid, una-două atingeri, a reușit să înscrie mai mult cu Oțelul, are jucători care știu fotbal, care au calitate.
(cum poate reveni Dinamo) Trebuie să nu lași spații adversarului, să fii concentrat la orice fază și momentul al jocului, prezență fizică și cu mintea. Să ai curajul de a juca. În primul rând, trebuie să fii mulțumit de tine, de ceea ce faci pe teren, nu superficial.
Tu ca antrenor trebuie să fii atent la reacțiile jucătorilor. Venim după o victorie la Botoșani, trebuie să înțelegem că va fi un meci greu cu Dinamo. Rolul meu e să-i încarc din nou pe băieți, să-i responsabilizez, să le arăt exact ce joacă Dinamo în diverse momente de joc.
Ioan Ovidiu Sabău, antrenor U Cluj
Ioan Ovidiu Sabău i-a motivat pe ai săi: „Am fotbaliști de play-off, obiectivul e să rămânem agățați acolo”
Pentru locurile de play-off se luptă mai multe echipe, U Cluj fiind printre ele, dar lupta este foarte strânsă. Drept dovadă că și FC Voluntari a urcat din zona retrogradării, a învins pe Cluj Arena, sâmbătă seară a învins și în Giulești! Sabău și-a avertizat jucătorii în perspectiva confruntării cu penultima clasată.
"(Dinamo) Echipa n-a arătat rău din punctul de vedere al jocului. E clar ceva lipsește dacă are atât de puține puncte. Lipsește ceva! Dar nu sunt eu în măsură să îi fac eu analiza, de ce nu reușește rezultate. Dinamo e un club important, care trece printr-o perioadă grea.
17meciuri consecutive fără înfrângere a bifat U Cluj în Liga 1 și în campionat, adunând 10 victorii și 7 remize
Ținând cont de situația din clasament pare că U Cluj e favorită. Dar Dinamo va fi foarte, foarte concentrată. Depinde de jucătorii pe care-i antrenez, jucători cu mare experiență, maturi, care trebuie să transmită un mesaj de forță celorlalți.
Obiectivul este să rămânem agățați în zona de play-off, maximum la 2-3 puncte distanță până la finele anului. Aștept mai mult de la unii jucători, nu e ușor să creezi automatisme, să identifici jucătorii care nu se mulțumesc cu puțin. Am fotbaliști de play-off, așa, dacă analizăm", a reacționat antrenorul ardelenilor.
Nu știu dacă s-a negociat cu FCSB pentru Ianis Stoica. Ianis e schimbat, e mult mai bine pregătit, are încredere fiindcă a reușit să înscrie. Este ajutat de ceilalți, cred că i-au lipsit rigoarea și disciplina. Randamentul lui e mult mai bun și mai eficient. Se va discuta la sfârșitul campionatului, așa am citit în declarațiile celor de la FCSB.
Ioan Ovidiu Sabău, antrenor U Cluj
VIDEO Ioan Ovidiu Sabău regretă pauza de opt ani și nu exclude să stea în viitor pe banca echipei naționale: „Orice este posibil”
Citește și alte știri:
E sincer sau încearcă să-i adoarmă pe „câini”? „Joacă frumos. Liga 1 are nevoie de Dinamo”
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”