Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 15 decembrie 2023 10:10 / Actualizat vineri, 15 decembrie 2023 10:31
Zeljko Kopic, 46 de ani, a decis să ocupe una dintre camerele cantonamentului de la Săftica, de când a sosit și până la finele anului calendaristic. Croatul a luat decizia pentru a-i cunoaște mai bine pe jucători
Dinamo nu a mai cunoscut gustul victoriei în Liga 1 de pe 19 august, când a învins 3-2 la Voluntari. Cu o rundă înainte, a învins Botoșaniul, pe teren propriu, scor 1-0. Sunt singurele două succese ale „câinilor” în actuala ediție. „Haita” mai are de disputat două etape în 2023, luni la Botoșani, apoi acasă cu Voluntariul.
Roș-albii sunt într-o situație disperată în clasament, formația fiind înghețată pe penultimul loc, la 11 puncte distanță acum de primul loc salvator, dar doar pentru baraj, loc ocupat în prezent de FCU Craiova.
13etape consecutive fără victorie a adunat Dinamo în L1, 10 înfrângeri și 3 remize
„Câinii” vor pleca în acest week-end spre Botoșani, cu gândul că acolo ar putea obține un balon de oxigen, 3 puncte, în fața formației care nu are nicio victorie în acest sezon de campionat. La rândul lor, și moldovenii văd Dinamo ca o principală sursă de a-și reveni, patronul Valeriu Iftime declarând ferm într-un interviu acordat GSP.ro: „Dacă nici pe Dinamo n-o batem... Atunci chiar tragem obloanele!”.
Dacă finanțatorul Botoșaniului a transmis că nu a dorit să treacă la decizii extreme în privința staff-ului tehnic, așteptând aceste ultime etape din 2023, bucureștenii au fost mai grăbiți. Au reziliat cu Ovidiu Burcă, 43 de ani, și l-au adus pe croatul Zeljko Kopic, 46 de ani.
Până în acest moment, mutarea nu a avut efect. În campionat, Dinamo a pierdut și cu Sepsi, și cu U Cluj, iar în Cupa României a remizat, 3-3 cu Oțelul Galați, dar pierzând calificarea în sferturile competiției.
Kopic dorește să-și cunoască mai bine jucătorii cu care să atace salvarea de la retrogradare
Sosit în România pe 1 decembrie, noul antrenor al „câinilor” a luat o decizie în ceea ce-l privește, aceea de a locui până la finalul lui 2023 în cantonamentul de la Săftica! Și Ovidiu Burcă a procedat la fel, la începutul mandatului său la Dinamo, pentru ca apoi să aibă închiriat un apartament în zona de nord a Capitalei.
Kopic a dorit, astfel, să-și cunoască mai bine elevii cu care va încerca să salveze "haita" și să se concentreze mai bine la ceea ce are de făcut la Dinamo, fără a fi nevoit să se mai deplaseze de la cantonament la apartament. "N-a mai dorit să piardă timpul nici în trafic, mai ales că e o perioadă delicată la echipă, apoi și cu pregătirile de Sărbători. Omul vrea să fie concentrat să scoată pe cât posibil maximum din ceea ce a mai rămas", au explicat apropiații formației.
Momentan, croatul este rezidentul camerei cu numărul 17 din cantonamentul de la Săftica, pe care au ocupat-o tehnicienii "câinilor" pe durata ultimilor ani la echipă.
5înfrângeri consecutive a adunat Dinamo în L1
Citește și alte știri:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”