Articol de Adrian Duţă - Publicat marti, 19 decembrie 2023 13:59 / Actualizat marti, 19 decembrie 2023 20:01
CS Rapid a anunțat transferul Ștefaniei Stoica (20 de ani), interul stânga de la CSM București.
Ea va schimba tabăra în vară, la finalul sezonului în curs. Rapid a ales însă să anunțe transferul de acum, când mai sunt luni bune de jucat în „Liga Florilor”, competiție în care cele două echipe bucureștene se luptă la titlu.
Ștefania Stoica era concurentă pe post cu Neagu la CSM București, iar din acest motiv nu a putut bifa minutele dorite. Tocmai de asta a și căutat să plece.
A ales Rapid, deși avea pe masă alte 3 oferte din România, potrivit surselor GSP. Clubul alb-vișiniu a avut două avantaje în alegerea Ștefaniei: i-a dat cel mai mare salariu și i-a oferit posibilitatea să rămână în București.
Rapid a transferat de la CSM București
„Ștefania Stoica a ales să joace la Rapid! Interul stânga, originar din Ploiești, va întări linia de 9 metri a echipei începând din sezonul viitor. A fost convocată la lotul național la toate categoriile de vârstă, cadete, junioare și tineret.
Din 2020 evoluează la echipa de senioare CSM București. În această ediție de Liga Campionilor, Ștefania a avut evoluții foarte bune, trecându-și în cont până acum 12 goluri. Palmares:
- Liga Națională: campioană în 2021 și 2023
- Cupa României: câștigătoare în 2022 și 2023
- Supercupa României: câștigătoare în 2022 și 2023
„Te așteptăm în familia Rapid, Ștefania!”, a transmis Rapid București pe pagina de Facebook a echipei de handbal.
Visez la titlul mondial! Visez să ajung cea mai bună jucătoare din lume! Trebuie însă, mai întâi, să fiu sănătoasă, pentru că știu ce înseamnă să stai departe de handbal.
- Ștefania Stoica, în 2021
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”