OPINII  »  EDITORIAL

E posibilă împăcarea lui Hagi cu lumea?

Editorial Cristian Geambașu
Editorial Cristian Geambașu

Articol de - Publicat joi, 21 decembrie 2023 17:02 / Actualizat joi, 21 decembrie 2023 17:03

Antrenorul Farului a tunat și a fulgerat la finalul meciului Farul - Rapid 0-0. Asta nu doar că nu mai impresionează, dar îi aduce și un prejudiciu de imagine

Continuă lupta lui Gheorghe Hagi cu balaurul reluărilor TV. Doar că balaurul nu se dă bătut. Ultima încleștare cu tehnologia a antrenorului campioanei a avut loc pe teren propriu, la Ovidiu, acolo unde Farul a încheiat la egalitate, 0-0 cu Rapid. 

Pe parcursul meciului de miercuri seară, Farului i s-au anulat 3 goluri - primele două pe motiv de ofsaid, al treilea pentru un fault al lui Budescu la faza premergătoare golului. Toate golurile anulate corect, dar nu și în opinia lui Hagi.

Conducerea buclucașă

Poți fi supărat că ai înscris de 3 ori și niciun gol nu a fost validat? Bineînțeles, frustrarea e invers proporțională cu numărul de centimetri care fac diferența între poziția regulamentară și cea de afară din joc. 

Te poți lua la trântă cu sistemul VAR și cu buna-credință a producătorilor partidelor, pretinzând că nu s-au dat reluări la fazele litigioase (deși s-au dat!), lucru pe care l-ai aflat de la conducerea clubului (asta e excepțională). Care "conducere" te-a mai informat în mod eronat și că mâna adversarului îl scotea din ofsaid pe jucătorul Farului, deși ar fi trebuit să știe stimații că nu mâna, ci umărul contează în analiza fazei. Dacă tot au fost fotbaliști. S-ar evita momentele jenante.

„Am marcat de trei ori. Am înțeles ce mi-a zis conducerea, că nu s-a dat nicio imagine de la golul doi, care eu cred că e valabil. Am conducere, foști fotbaliști. Mi s-a zis că nu e reluare. Noi am învins, dar n-a fost ofsaid. Mâna adversarului era în față!" 
- Gheorghe Hagi la interviul de după meciul Farul-Rapid 0-0

E posibilă împăcarea lui Hagi cu lumea?

O problemă de etică

Apogeul tiradei lui Hagi, care dezvoltă cu fiecare ocazie teoria complotului, a fost atins atunci când s-a arătat nemulțumit că arbitrul "nu a închis ochii la fel ca la faza trecută", trimitere la golul înscris de Hermannstadt în prelungiri. Ar fi aici și o problemă de etică, dragă Gică, nu doar de arbitraj. Adică dacă a greșit pentru unii, de ce să nu o facă și pentru noi! Păi, e frumos? E moral?

Ce ignoră Hagi, probabil dintr-o cunoaștere nu foarte aprofundată a regulamentului (aidoma conducerii) și luat de valul nervilor, este că fazele nu erau similare. La Farul - Rapid, a fost un fault al celor de la Farul (Budescu), după care Farul a câștigat posesia și a marcat. În Farul - Hermannstadt a fost un fault nesancționat al sibienilor (greșeală de arbitraj), după care echipa care marchează (Hermannstadt) nu a avut posesia. Caz în care VAR nu poate interveni.

Respect, nu slugărnicie

Lucrurile nu sunt foarte simple, iar atunci când te enervezi și nu ai chef să înțelegi devin și mai complicate. Vorbim totuși despre antrenorul campioanei, unul dintre cei mai mari fotbaliști români din toate timpurile. Pentru tot ce a făcut, pentru pasiunea și banii investiți Hagi merită respect. Chiar admirație. Nu și slugărnicie, capitol la care destui compatrioți au expertiză. 

Îi suntem datori sentimental lui Hagi, după cum și el este dator să nu ne mai trateze ca un suveran țâfnos. Nu suntem supușii lui, deși el cred că a luat supranumele "Regele" la propriu, nu ca pe o biată figură de stil.

În mereu invocatul spirit al Sărbătorilor, îi doresc lui Gheorghe Hagi să se împace cu lumea. Care încă îl mai iubește. Iar când va mai fi ofertat, dacă va mai fi, să preia naționala, să încerce să nu mai refuze, inventându-și tot soiul de alte priorități. Lucru valabil și pentru alți domni, ca Dan Petrescu sau Laszlo Boloni. Banii cântă, dar nu te premiază.

Citește și:
Gigi Becali a făcut circ în Parlamentul României » A smuls microfonul reporterului: „Nu ți-e rușine? Ești obraznic!”
Superliga
Gigi Becali a făcut circ în Parlamentul României » A smuls microfonul reporterului: „Nu ți-e rușine? Ești obraznic!”
Cea mai sexy jucătoare din lume a plecat fără iubitul celebru în vacanță » Fotbalistul, doar în „tribună” la victoria categorică din Cupă
Stiri extrasport
Cea mai sexy jucătoare din lume a plecat fără iubitul celebru în vacanță » Fotbalistul, doar în „tribună” la victoria categorică din Cupă
Giovanni Becali aruncă BOMBA: „Pleacă de la FCSB pe 5 milioane de euro” » Destinație neașteptată
Superliga
Giovanni Becali aruncă BOMBA: „Pleacă de la FCSB pe 5 milioane de euro” » Destinație neașteptată

Comentarii (61)
emil71
emil71  •  14 Ianuarie 2024, 22:46
Postat de Enora.Alessia pe 22 Decembrie 2023, 20:48

Da,si eu cred ca este adevarat ce spuneti. Eu traiesc in afara tarii,intr-o tara din UE. De Nadia si Ilie Nastase sunt multi pe aici,mai ales cei trecuti de 50-60 de ani.... de Hagi au auzit doar cei cu origini turce ..

Dacă asta crezi de Hagi chiar ești prost sau proasta..

donqhote
donqhote  •  25 Decembrie 2023, 10:38

Hagi nu a inventat niciun motiv pentru a prelua Nationala, pur si simplu nu poate fi in acelasi timp si selectioner si patron de club.

dunnvlad
dunnvlad  •  24 Decembrie 2023, 12:02

Comentariul despre Rege ca figura de stil a fost out of topic :) ca sa o dau pe engleza ... ca din cite se arata, lumea uita dulcea limba romana

Vezi toate comentariile (61)
Comentează