Articol de Alexandru Stanciu - Publicat marti, 02 ianuarie 2024 21:57 / Actualizat marti, 02 ianuarie 2024 21:57
Marius Copil (33 de ani, #320 ATP) a dezvăluit pe cine consideră GOAT (n.r. cel mai bun din toate timpurile) în tenis.
Tenismenul român și-a exprimat admirația pentru Rafael Nadal, Roger Federer și Novak Djokovic.
Marius Copil: „Apreciez mai mult rezultatele lui pentru că știu prin ce condiții a trecut”
„Toți trei sunt niște zei. Rafael Nadal a câștigat 14 turnee de Grand Slam numai la Roland Garros. A câștigat 10 la Monte Carlo, 10 la Barcelona, toate turneele pe zgură le-a câștigat de minim 10 ori.
Mi se pare că nu poți alege din ei, strict vorbind de tenis. Toți 3 au meritele lor. Credeam că ești jucător de mare nivel dacă ajungi de 14 ori pe tabloul principal de la Roland Garros, darămite să-l câștigi de 14 ori.
Ce a reușit el e incredibil, pentru mine e un zeu. Roger a făcut enorm de multe pentru tenis, cu talentul lui a schimbat acest sport, e un zeu.
Djokovic poate are un stil care nu e atât de plăcut ochiului, joacă schimburi mai lungi, nu are stilul la fel de spectaculos ca cel al lui Roger sau al lui Rafa, dar are 24 de turnee de Grand Slam câștigate deja, poți să-i spui că nu e el GOAT?
Și el e un zeu, eu apreciez mai mult rezultatele lui pentru că știu că a plecat din Europa de est. Condițiile pe care le avem noi sunt diferite față de Elveția, de Spania, asta mă face să apreciez mai mult rezultatele lui decât ale lui Federer și Nadal, dar, pentru mine toți trei sunt pe locul 1”, a declarat Marius Copil la Podcast Business Philosophy.
Marius Copil despre meciul cu Roger Federer: „Atunci am început să pierd din focusare, a fost în avantajul lui”
Marius Copil a vorbit despre finala de la turneul ATP 500 de la Basel, pe care a pierdut-o la limită în fața lui Roger Federer, scor 6-7(4), 4-6: „Nu cred că s-a făcut voluntar treaba asta (n.r. organizatorii au oprit muzica între game-uri).
Pur și simplu s-a întâmplat, eu atunci am început să am mai multe gânduri și să mi le aud, neavând muzica pe fundal, m-a făcut să pierd puțin din focus. Cred că a fost în detrimentul meu și-n avantajul lui”.
Marius Copil: „Tenisul este cel mai dificil sport”
„Cred că trebuie să-ți găsești o rutină care să te țină conectat la prezent. Pentru mine tenisul este cel mai dificil sport din lume pentru că sezonul ține 11 luni pe an. Trebuie să performezi la nivel înalt în fiecare săptămână.
Călătorești de pe un continent pe altul, ai condiții diferite de fiecare dată, mingi diferite, vremea, altitudinea, fusul orar, sunt foarte mulți factori. La televizor nu se văd detaliile astea, dar contează orice schimbare.
De asta mi se pare tenisul cel mai greu, trebuie să iei foarte multe decizii într-un meci, în fracțiuni de secundă. Cred că mulți nu-și ating nivelul maxim din cauză că se pierd în gânduri, pierzi în lupta cu tine însuți. Și eu am avut multe meciuri pe care le-am pierdut doar din cauza asta”.
VIDEO. Simona Halep, interviu exclusiv în Franța: „Sunt pregătită să lupt! Nu cedez ușor”
Vezi și alte știri:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”