Articol de Daniel Grigore - Publicat miercuri, 07 februarie 2024 11:17 / Actualizat miercuri, 07 februarie 2024 11:39
Brighton a bătut palma cu Nordsjaelland pentru transferul ghanezului Ibrahim Osman, în vârstă de 19 ani. Tânărul jucător de atac a evoluat în ambele meciuri din preliminariile Conference League pe care danezii le-au jucat cu FCSB, 0-0 la București, 2-0 în Farum, Danemarca.
- Întoarcem campionatul Angliei pe toate fețele la Premier GSP, un show nou marca GSP.ro. În fiecare duminică, ora 13:00.
Nordsjaelland, formația care a eliminat-o pe FCSB în turul 3 al preliminariilor Conference League în acest sezon, locul 5 în Danemarca, continuă să facă afaceri pe bani mulți.
De ultimă oră, clubul din Farum a bătut palma cu Brighton, locul 8 în Premier League, pentru transferul ghanezului Ibrahim Osman, jucător capabil să evolueze pe toate posturile din atac, în benzi sau ca vârf. Acesta va evolua pentru „pescăruși” începând din vară.
Nordsjaelland l-a vândut la Brighton pe Ibrahim Osman cu 19,5 milioane de euro
Osman a trecut deja vizita medicală, urmează ca transferul de aproximativ 19,5 milioane de euro să fi anunțat oficial de cluburi, conform publicației The Athletic.
Astfel, colaborarea dintre Nordsjaelland și academia ghaneză Right to Dream continuă să dea roade. În ultimele două sezoane, danezii au mai vândut 4 fotbaliști cu bani mulți, 3 dintre ei ghanezi, unul ivorian.
Nordsjaelland a obținut 75,5 milioane de euro pentru 5 jucători!
Extrema dreapta Ernest Nuamah a trecut la Olympique Lyon - oficial, la RWD Molenbeek, însă acesta a fost un truc - pentru 25 de milioane de euro, extrema stânga Kamaldeen Sulemana a semnat cu Rennes pentru 17 milioane.
Alți jucători veniți pe filiera Right to Dream și vânduți de Nordsjaelland pe bani mulți sunt Mohammed Kudus (cu 9 milioane de euro la Ajax în vara lui 2020) și Mohamed Diomande, cedat la Rangers cu obligația de a fi transferat definitiv cu 5 milioane în vara lui 2024. Diomande este ivorian, dar școlit în aceeași academie.
Ibrahim Osman a ajuns la Nordsjaelland în urmă cu un an, în ianuarie 2023. A jucat 39 de meciuri pentru formația daneză, în care a înscris 4 goluri și a pasat decisiv la alte 5 reușite. Unul dintre assist-uri a venit în returul „dublei” cu FCSB, la 2-0 pentru Nordsjaelland.