Articol de Emanoil Ursache - Publicat vineri, 09 februarie 2024 14:59 / Actualizat vineri, 09 februarie 2024 17:38
Eduard Radaslavescu (19 ani) a trecut prin momente grele după ce Gigi Becali l-a criticat în termeni duri, în urma evoluției sale din FCSB – Farul, scor 1-1.
Daniel Radaslavescu, tatăl fotbalistului, a dezvăluit că a trebuit să stea de vorbă cu fiul său până la 3 dimineața după partida cu Farul, deoarece puștiul crescut la Academia „Gheorghe Hagi” se simțea pur și simplu devastat.
Părintele lui Eduard Radaslavescu a spus că nu îi poate purta pică patronului de la FCSB pentru cum a vorbit despre fiul său, deoarece îl respectă mult pe Becali datorită acțiunilor sale caritabile.
Eduard Radaslavescu, devastat de criticile lui Gigi Becali
„El trebuie să muncească în continuare şi să îşi aştepte şansa. Dacă Doamne-Doamne îi dă acum… am stat până la ora 03:00 cu copilul de vorbă, era foarte supărat, devastat! A ezitat, n-are ritm, nu are intensitate. El este foarte credincios şi merge în permanenţă la două biserici. A fost crescut într-o familie de ortodocşi desăvârşiţi, din tată-n fiu.
Domnul Gigi Becali este unul dintre oamenii cei mai de calitate ai României. Cu toate că are exprimarea pe care o doreşte, eu am toate aprecierile pentru domnul Gigi, pentru ceea ce face şi câtă lume ajută, nu pot să judec ce spune dânsul”, a declarat Daniel Radaslavescu, conform Fanatik.
Kinetoterapeut de profesie, Daniel Radaslavescu a oferit detalii despre felul în care se prezintă fiul său din punct de vedere fizic.
35de meciuri a strâns Eduard Radaslavescu la FCSB, de la transferul său de la Farul din august 2022, în care a marcat două goluri pentru roș-albaștri
“Copilul este foarte OK, asta doar dânşii ştiu, dacă va rămâne sau nu. El are 1,82 înălţime, are 72 de kilograme, două kilograme sub categorie, 9% masă grasă. Pe alergare scoate 33 de km/oră. Aleargă 6-7 km pe antrenament. De la 5 ani, copilul ăsta a fost pregătit de mine până să ajungă la Academie (n.r. - Academia Hagi). Şi mai am un băiat, mai mic.
Să vă spun, noi avem aici, la Băile Herculane… suntem la 1.100 de metri altitudine. Ionizarea prezentă în atmosferă ne permite doar prin respirație să ne tratăm. Alveolele pulmonare ale copilului erau la vârstă de 12 ani echivalentul a 14 ani”, a completat tatăl jucătorului.
VIDEO Gigi Becali, declarații despre arbitrajul din meciul cu Farul: „Așa a vrut Dumnezeu, de ziua lui Hagi, un punct de fiecare”
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”