Articol de Ionuț Tăbultoc (foto), Remus Dinu - Publicat duminica, 18 februarie 2024 19:12 / Actualizat duminica, 18 februarie 2024 22:58
Universitatea Craiova s-a „împotmolit” la Botoșani, a scos in extremis un egal pe terenul ultimei clasate, 2-2, după o primă repriză de coșmar, caraghioasă, a fundașilor lui Petev. Oltenii au doar o victorie în 2024, iar scaunul bulgarului tot se clatină!
AICI programul etapei a 26-a din Superligă
Universitatea a intrat cu motoarele subturate în partidă, însă asta nu-i neapărat o noutate, oscilațiile au devenit o obișnuință în „era Petev”. Ultimele apariții din campionat sunt elocvente, juveții livrează fotbal cu porția. Când și dacă își aduc aminte.
Oltenii au început lent în Moldova, fără repere, au contat în primul sfert de oră doar la execuția pretențioasă încercată de Mitriță, apoi la șutul din întoarcere al lui Ivan, care n-a avut nici precizie, nici cine știe ce intensitate.
Iar imprevizibila creație a lui Bogdan Andone și-a jucat bine rolul. Mai întâi i-a „anesteziat” pe jucătorii Universității, pentru ca apoi să ridiculizeze momentele de-a dreptul amețitoare petrecute în apărarea oaspeților.
FC Botoșani - Universitatea Craiova 2-2. Defensiva olteană, la pământ!
Reduta dezlânată a lui Petev s-a scufundat pentru prima oară în minutul 17. Pierduți în spațiu, mai atenți la fanionul tușierului decât la amenințările apărute în propriul careu, Zajkov și Screciu l-au pierdut din vedere pe Kaprof, care a pus piciorul inteligent și a făcut inutil plonjonul lui Lazar.
Întreaga fază a stârnit ceva discuții, oltenii au așteptat în zadar un ofsaid care să-i scoată din necaz, dar Szabolcs Kovacs și cei din cabina VAR au validat golul. Pierduți în reluări și litere de regulament, telespectatorilor le-a scăpat, probabil, centrarea remarcabilă livrată de Romario Benzar, cândva titularul primei reprezentative!
Kaprof i-a făcut KO
Reacția Craiovei? Inexistentă! O aparentă posesie, ceva mai multă calitate individuală și „ghidușiile” lui Mitriță au fost praf în ochi pentru suporterii alb-albaștrilor. Dar cei care au înscris au fost tot moldovenii, hotărâți să nu refuze niciunul dintre cadourile oferite cu o dărnicie inexplicabilă de Craiova
Un alt moment de rătăcire al fundașilor lui Petev - cu același Zajkov în prim-plan - a fost sinonim cu golul de 2-0. Nord-macedoneanul s-a încurcat reciproc cu Căpățînă în minutul 41, Lazar n-a fost nici el prea lucid, iar Kaprof n-a avut nevoie de mari eforturi pentru a împinge mingea în poartă.
Scor-șoc la Botoșani și priviri pierdute în gol pe bancă la Craiova
Speranțe de la Mitriță
Petev a schimbat la pauză, l-a scos pe Ivan și a apelat la Markovic. Cu efect? Poate! Eterna speranță a Craiovei a fost ceva mai penetrant decât Ivan, a înnodat câteva picioare în careul gazdelor, însă golul a venit tot din gheata lui Mitriță.
Și relativ repede după ieșirea de la cabine. În minutul 53, vedeta lui Rotaru a luat pe cont propriu o acțiune și, din a doua încercare, a trimis mingea în poarta lui Ureche: șut fără speranțe, iar Craiova reîncepea să spere.
De bucurie rar avură parte...
Previzibil, Botoșaniul și-a luat gândul de la orice intenție ofensivă, s-a baricadat cu toate liniile în propriul careu, în speranța că va reuși să anihileze toate tentativele ofensive ale Craiovei. Timp, teoretic, era.
Doar că Universitatea și-a arătat încă o dată limitele și, superficială, s-a chinuit serios până să mai perforeze încă o dată poarta celei mai slabe defensive din Superligă.
CSU era să egaleze cu ajutorul gafeurului Zajkov, dar lovitura de cap din minutul 60 n-a prins ținta. Apoi s-a instalat precipitarea, iar Botoșaniului i-a fost mult mai ușor să bubuie fiecare balon aruncat în careu de Bancu&Co.
Salvați de Koljic
Se spune că ocaziile se răzbună... Se răzbună și cadourile? Trimis în teren doar pentru a-și face numărul de boacăne, Șeroni a luftat în prelungiri și a pus umărul la golul lui Koljic, care a salvat un punct înainte de final.
Prea puțin ca să schimbe impresia dizgrațioasă lăsată de Craiova la Botoșani.
Notele GSP, după FC Botoșani - Universitatea Craiova 2-2
FC Botoşani: Gabriel Ureche 5- Romario Benzar 7, Rijad Sadiku 6, Andrei Miron (cp) 5, Alexandru Ţigănaşu 5 - Gabriel David 6 (71 Radoslav Dimitrov 5), Victor Dican 6, Ioan Filip 6 - Eduard Florescu 6 (78 Alin Şeroni), Enzo Lopez 5 (58 Zoran Mitrov 5), Juan Kaprof 8 (58 Reagy Ofosu 5). Antrenor: Bogdan Andone - 7
Universitatea Craiova: David Lazar 4 - Mihai Căpăţînă 4, Gjoko Zajkov 3, Vladimir Screciu 4, Nicusor Bancu (cp) 4 - Alexandru Creţu 6 (71 Elvir Koljic 7), Alexandru Mateiu 5 (71 Anzor Mekvabishvili 5), Lyes Houri 5 - Ştefan Baiaram 5, Andrei Ivan 5 (46 Jovan Markovic 4), Alexandru Mitriţă 7.
Antrenor: Ivaylo Petev - 6.
Arbitru: Szabolcs Kovacs - 6. Asistenţi: Adrian Vornicu - 7, Mihăiţă Necula - 7.
FINAL. FC Botoșani - Universitatea Craiova 2-2
- AICI live + statistici
- AU marcat: Kaprof 17, 41 / Mitriță 53, Koljic 90+5
- Kaprof a marcat primul lui gol în Superliga.
- 2.200 de spectatori au fost prezenți la meci, cifră oficială.
- VIDEO cu cele mai importante faze
Comentariul AUDIO al meciului FC Botoșani - Universitatea Craiova
FC Botoșani - Universitatea Craiova, echipe de start
FC Botoșani (4-3-3): Ureche – Benzar, Sadiku, Miron, Țigănașu – Florescu, Dican, I.Filip – David, Lopez, Kaprof
Rezerve: Ducan, Friday, Șeroni, Mitrov, Celea, Mouaddib, Petro, Aldair, Fulop, Mitrov, Margiotta, Ofosu, Dimitrov
Antrenor: Bogdan Andone
CSU Craiova (4-3-3): Lazar - Căpățână, Zajkov, Screciu, Bancu - A. Crețu, Mateiu, Houri - Baiaram, A. Ivan, A. Mitriță
Rezerve: L. Popescu, Vlădoiu, Soiri, Maldonado, Badelj, Ndong, Kozulj, Mekvabishvili, Danciu, Câmpanu, Koljic, Markovic
Antrenor: Ivaylo Petev
Stadion: Municipal (Botoşani)
Arbitru: Kovacs Szabolcs (Carei) // A1: Vornicu Adrian (Iaşi), A2: Vornicu Adrian (Iaşi)
Arbitru VAR: Dumitrache Bogdan (Bucureşti) // Asistent VAR: Cerei Alexandru (Cluj-Napoca)
Clasamentul live din Superligă
Citește și:
Legenda Craiovei s-a săturat de Rotaru și Mititelu: „Lăsați-vă, nu vă pricepeți!”
Mihai Rotaru, „înțepătură” de nicăieri la adresa Rapidului: „Eu cred că domnul Șucu l-a comandat!”