Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat vineri, 23 februarie 2024 20:18 / Actualizat vineri, 23 februarie 2024 21:27
Simona Halep (32 de ani) și-a reamintit momentul în care Darren Cahill (58 de ani), antrenor cu care a colaborat timp de 6 ani, a amenințat-o că va rupe înțelegerea.
Simona Halep a declarat că în 2017 a existat un meci al unui turneu din Miami la care nu s-a purtat așa cum ar fi trebuit. Momentul l-a dezamăgit pe Darren Cahill, care decisese să nu o mai antreneze pe româncă până când aceasta va apela la un psiholog recomandat chiar de el.
Chiar dacă la început nu dorea să se conformeze, Simona l-a ascultat până la urmă pe Darren, iar australianul s-a întors lângă sportivă.
Simona Halep, despre momentul în care Darren Cahill a amenințat-o că rupe colaborarea
„A fost un moment în 2017, când lucram cu Darren Cahill, un antrenor și un om extraordinar.
Vreau să vorbesc despre acel moment, pentru că a fost extrem de important pentru mine. M-am comportat foarte urât la un turneu. Atunci nu puteam să accept că am nevoie de o persoană care să mă ajute să învăț cum să controlez aceste emoții negative.
La un meci, la Miami, m-am comportat foarte urât și Darren Cahill m-a părăsit. Mi-a spus că dacă nu primesc ajutor de la această persoană (n.r. un psiholog pe care i l-a recomandat), nu mă va mai antrena.
În două luni, cred că e un record, am reușit să mă schimb, iar Darren s-a întors. A fost un șoc să stau fără Darren, antrenor în care aveam toată încrederea, dar acel moment m-a ajutat să fac un pas foarte important în carieră”, a spus Simona Halep, într-un episod din „Topcourt”.
VIDEO. Simona Halep a revenit în țară » Ce a avut de declarat sportiva după 3 zile de audieri la TAS
Citește și alte știri de actualitate:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”