Articol de Daniel Scorpie - Publicat sambata, 09 martie 2024 12:42 / Actualizat sambata, 09 martie 2024 12:55
Ladislau Boloni (70 de ani) a prefațat meciul capital de mâine cu Clermont, dezvăluind că atmosfera din vestiarul lui Metz nu mai e atât de apăsătoare după seria neagră de nouă eșecuri și un egal în Ligue 1: „Datorită succesului cu Nantes și manierei potrivite de abordare, jucătorii au luat o gură mare de oxigen și asta le dă curaj”.
Ladislau Boloni este un pic mai relaxat după triumful cu Nantes (2-0), care a apropiat-o pe Metz la patru puncte de locul de baraj pentru supravițuirea în Ligue 1 și la cinci de poziția de evitare a retrogradării.
Antrenorul lui Metz a ținut să confirme acest lucru și la conferința de presă dinaintea duelului de pe teren propriu cu „lanterna roșie" din Ligue 1, Clermont.
Boloni: „Foarte puțini din lot au experiență în Ligue 1”
„Nu este un secret că atmosfera din vestiar este mai puțin apăsătoare după un meci reușit și e mai ușor să lucrezi după un succes decât după un eșec.
În lotul nostru, foarte puțini jucători au experiență în fotbalul profesionist și, bineînțeles, în Ligue 1. E ceva cu care elevii mei trebuie să se confrunte, ca să nu mai vorbim de povara rezultatelor negative.
Este inevitabil ca situația grea să apese asupra lor. Prin urmare, această victorie e o adevărată gură de oxigen. Datorită acelui 2-0, desigur, dar și pentru că maniera de abordare a fost cea potrivită! O simt și jucătorii și asta le dă mult curaj pentru ceea ce va urma!", a declarat tehnicianul de 70 de ani, al cărui contract cu „Les Grenats" va expira pe 30 iunie 2025.
Boloni promite: „Nu ne vom lăsa pradă entuziasmului!”
Cotidianul Republicain Lorrain a remarcat o schimbare în jocul lui Metz, explicând că „a demonstrat că e capabilă să ofere varietate în jocul său ofensiv (tranziție rapidă, recuperare sus și atacuri pe spațiile libere)”.
Boloni a încercat să tempereze exaltarea jucătorilor: „Nu se pune problema ca să cedăm unui entuziasm deplasat. Nu este stilul casei. Și, în orice caz, poziția noastră nu permite nici o formă de euforie, deși un gram de speranță a reapărut după deplasarea cu Nantes.
Această victorie nu înseamnă că ne risipim elanul și nu ne face să ne pierdem capul. Problemele nu s-au rezolvat și știm că datorăm ceva și suporterilor, și celor care suferă odată cu noi. Cu un Mikautadze bun, un Lamkel Zé bun și un Van den Kerkhof care și-a recăpătat viteza, situația este diferită față de ce era înainte”.
Toți jucătorii trebuie să fie la 100% sau chiar 120%. Sper ca în următoarele meciuri să fie capabili să performeze cu toții, iar atunci și rezultatele noastre vor fi pozitive. Lipsa lor de experiență trebuie compensată cu alte calități
Ladislau Boloni, antrenor Metz
Te pricepi la Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe derby-ul Rapid - FCSB și câștigă premiile puse în joc!
Citește și alte știri de fotbal internațional:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat