Articol de Romeo Ene - Publicat duminica, 10 martie 2024 19:59 / Actualizat duminica, 10 martie 2024 21:14
Olimpiu Moruțan (24 de ani) a evoluat în partida pe care Ankaragucu, echipa sa, a pierdut-o pe terenul lui Samsunspor, scor 1-2, în etapa #29 din campionatul Turciei.
Titularizarea românului ar fi obligat clubul să achite o sumă peste posibilitățile actuale, acesta fiind motivul pentru care jucătorul nu a evoluat în precedenta partidă de campionat. Acum, acesta a fost introdus pe teren de antrenorul Emre Belozoglu la începutul reprizei secunde, însă nu a reușit să-și ajute echipa să evite eșecul.
Olimpiu Moruțan a jucat o repriză în meciul pierdut de Ankaragucu
Carlo Holse (24 de ani) a deschis scorul pentru Samsunspor în minutul 12. Oaspeții au egalat 2 minute mai târziu, printr-un autogol semnat de Alim Ozturk (31 de ani).
Moruțan a fost trimis pe teren la pauză, în momentul în care scorul era egal, dar mijlocașul român nu a reușit să se remarce printr-o reușită. Mai mult decât atât, Olivier Ntcham (28 de ani) a marcat golul victoriei pentru Samsunspor, în minutul 82.
S-a terminat 2-1 pentru gazde, iar trupa lui Moruțan rămâne pe locul 15, cu 30 de puncte după 29 de etape. Ankaragucu trăiește periculos și are un singur punct peste Karagumruk, ocupanta primului loc ce retrogradează în liga a doua.
În contractul dintre Galatasaray și Ankaragucu există o clauză care prevede ca formația din Istanbul să primească o sumă de bani atunci când Moruțan bifează al 25-lea meci ca titular la galben-albaștri.
Cel mai probabil, este vorba despre despre un bonus de performanță cuprins în contractul agreat de Galatasaray și Ankaragucu în vara lui 2023.
De la transferul la Ankaragucu, Moruțan a jucat în 30 de meciuri, de 24 de ori ca titular. A înscris 5 goluri și a oferit 3 pase decisive pentru formația din Capitală.
Pentru Ankaragucu urmează duelul de pe teren propriu cu Bașakșehir, care se va disputa pe 16 martie.
Citește și alte știri:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”