Articol de Ovidiu Minea - Publicat joi, 14 martie 2024 14:51 / Actualizat joi, 14 martie 2024 15:45
Politehnica Iași intră plină de optimism în play-out-ul din Superliga. Joi, jucătorii ieșeni au ajuns cu drepturile salariale la zi, după ce au încasat retribuția restantă de pe luna ianuarie. Plata s-a făcut și cu ajutorul unor bani virați de Gigi Becali.
Patronul de la FCSB a „închis” transferul lui Luis Phelipe în valoare de 200.000 de euro plus TVA, din care achitase inițial doar o parte din bani. Salariul pe luna februarie, care trebuie achitat vineri, va fi plătit după ce se vor încasa banii din drepturile TV.
Leo Grozavu s-a luat de Iuliana Demetrescu!
Înaintea meciului de sâmbătă, de la Galați, din prima rundă a fazei a doua a campionatului, antrenorul Politehnicii, Leo Grozavu, a criticat, din nou, arbitrajul. Deși mai mulți specialiști au susținut că Poli a marcat în condiții neregulamentare golul din partida de luni, cu Oțelul, tehnicianul a taxat arbitrul meciului de la începutul săptămânii:
„Mi-aș dori să fie mai inspirată la delegări Comisia Centrală. E nevoie de arbitri care să țină jocul în mâini.
Fără să fiu misogin sau răutăcios, consider că, în anumite momente, jocul de luni a fost puțin scăpat din mână de domnișoara Demetrescu. Au fost momente în care au fost faulturi foarte clare din partea gazdelor, iar o echipă care prestează un astfel de fotbal trebuie să aibă un arbitraj care să nu permită astfel de elemente.
Elemente care numai din fotbalul mondial nu fac parte, ci din alte sporturi. Au fost multe intrări de judo la gălățeni, foarte multe peste limita regulamentului Galați – Iași e meci cu încărcătură aparte, trebuie ținut în frâu”.
Două victorii ieșene și 3 remize în ultimele meciuri directe între Oțelul Galați și Poli Iași
Politehnica stă mai bine în privința duelurilor directe cu Oțelul din ultima perioadă. Sezonul trecut, după remiza albă din prima etapă a sezonului regulat, de la Galați, Iași s-a impus de două ori în play-off: 2-1 pe malurile Dunării și 2-0 în Copou.
În campionatul actual, cele două echipe au remizat, 1-1, atât în Copou, cât și pe malurile Dunării.
În condițiile în care FC Botoșani e pe ultimul loc în Superliga, alte echipe din Moldova au dispărut (FCM Bacău, FC Vaslui, Foresta Suceava) sau se află în liga secundă (Ceahlăul Piatra Neamț), duelul Galați – Iași aprinde acum cel mai mult orgoliile zonale.
De altfel, între fanii celor două formații au ieșit des scântei în confruntările din ultimii ani.
Chiar dacă foarte multă lume spune că suntem alintați, nu cred că am dezamăgit cu ceva. Ne-am făcut datoria în sezonul regular. Am obținut 33 de puncte din 30 de meciuri, suntem deasupra liniei de retrogradare.
- Leo Grozavu
VIDEO. Leo Grozavu acuză: „Este un campionat care a fost viciat!”
Citește și alte articole:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”