Articol de David Marinescu - Publicat sambata, 16 martie 2024 23:14 / Actualizat duminica, 17 martie 2024 09:05
Universitatea Craiova s-a impus cu 2-1 în deplasarea cu CFR Cluj. Cristian Balaj, președintele lui CFR Cluj, a avut mai multe motive de nemulțumire la finalul eșecului din Gruia.
Balaj consideră că rezultatul primei reprize a fost cel mai nedrept din actuala ediție a Superligii: „E cel mai mincinos rezultat din acest campionat. N-am mai văzut un meci în care o echipă să rateze atâtea ocazii și să fie condusă la pauză”.
Cristian Balaj, după CFR Cluj - Universitatea Craiova
Întrebat, în direct la Prima Sport, dacă a discutat cu finanțatorul Ioan Varga, Balaj a spus: „Nici n-am avut curajul să intru la el. Eram și eu nervos, supărat. Chiar și pe evoluțiile unor jucători. Nu dau nume, dar am anumite dezamăgiri și în sistemul defensiv, și în cel ofensiv. Eram nervos și nu știu cum reacționez când sunt supărat. Nu e cel mai înțelept. Nu e un moment potrivit”.
Balaj a cerut un penalty
În minutul 61, Vasile Mogoș a centrat, Badelj a respins în dreapta, de unde venise centrarea. Mogoș s-a repezit spre minge, dar a fost doborât de Andrei Ivan, care s-a aruncat pe direcția alergării adversarului, lovindu-l cu spatele peste picioare.
„Mogoș încearcă să intre în posesia mingii, fuge pe lângă jucătorul craiovean, parcă Ivan, iar jucătorul Craiovei, fără intenția de a juca mingea, sare direct în Mogoș cu scopul de a-i bloca deplasarea.
Același arbitru, la Galați, pentru mult mai puțin, a acordat o lovitură de pedeapsă pentru o atingere mult mai mică a lui Muhar. Nu e viciat, este vina noastră! Faptul că avem un arbitru care greșește repetat contra lui CFR Cluj e altceva. A și iritat spectatorii cu anumite gesturi, mingea adusă înapoi pentru câțiva centimetri” a fost opinia lui Cristi Balaj.
Cartonașul roșu a fost acordat corect, Ilie trebuie să învețe ceva din această fază. Cel mai important pentru fotbal este că jucătorul de la Craiova a putut continua meciul. Asta contează! E dureros. Nu pot decât să îmi prezint eu scuze. Nu știu dacă a vorbit și el cu jucătorul. Se putea lăsa cu o accidentare mult mai gravă.
- Cristi Balaj, președinte CFR Cluj
FOTO. Cele mai spectaculoase imagini din CFR Cluj - Universitatea Craiova
Citește și alte știri din Superligă:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat