Articol de George Nistor - Publicat marti, 19 martie 2024 14:17 / Actualizat marti, 19 martie 2024 15:07
Florinel Coman (25 de ani) este exponențial pentru FCSB în actualul sezon al Superligii. Preferatul lui Gigi Becali se află la cea mai bună stagiune a carierei, iar contribuția lui în lupta pentru titlul de campioană este decisivă.
Roș-albaștrii sunt lideri după prima etapă disputată în play-off, cu Sepsi, pe Arena Națională, scor final 2-1, în care Coman a fost din nou determinant, astfel că s-a distanțat la 7 puncte de noua urmăritoare, Universitatea Craiova.
GSP.ro a simulat un clasament al Superligii în care FCSB nu s-ar baza pe golurile decisive ale lui Florinel Coman.
FCSB ar fi fost pe locul 4 în Superliga fără Florinel Coman
Influența lui Florinel Coman în formația pregătită de Elias Charalambous este covârșitoare. Extrema stângă de la FCSB a schimbat, prin golurile marcate, soarta a 7 partide din Superliga, din care una din play-off.
- 14 goluri a înscris Florinel Coman în Superliga în acest sezon, din care 10 decisive
Fără reușitele celui mai valoros jucător al lui Gigi Becali, FCSB ar fi avut doar 26 de puncte în total, cu nouă mai puțin decât în prezent și ar fi ocupat locul 4 în campionat.
5 milioane de euroeste cota lui Florinel Coman potrivit Transfermarkt
Cum ar fi arătat clasamentul fără golurile decisive ale lui Florinel Coman
- Universitatea Craiova - 35 puncte
- Rapid București - 28 puncte
- CFR Cluj - 27 puncte
- FCSB - 26 puncte
- Farul - 25 puncte
- Sepsi - 22 puncte
Meciurile în care a influențat punctele
- FCSB - Dinamo 2-1 (un gol marcat)
- FCSB - FCU Craiova 2-1 (un gol)
- Dinamo - FCSB 0-1 (un gol)
- Poli Iași - FCSB 1-3 (două goluri)
- FCSB - FC Botoșani 3-2 (două goluri)
- FC Voluntari - FCSB 1-2 (două goluri)
- FCSB - Sepsi 2-1 (din play-off, un gol)
S-a schimbat total
Forma bună a lui „Mbappe de România”, așa cum l-a poreclit patronul de la FCSB, nu îi poate schimba prețul de transfer. Clauza de 5 milioane de euro îl face pe Gigi Becali, pus în fața faptului împlinit, mult mai relaxat atunci când vine vorba de o posibilă plecare.
„Coman este exact Mbappe geamăn! Așa ceva, așa viteză, parcă face ce vrea. Nu a fost nici când era tânăr așa. Puternic, rămâne mingea la el. Are o viteză…nu se poate așa ceva! A avut din Argentina, dar n-are rost să vorbim acum. O să spun când vor fi transferurile, cum să spun prețurile mărfii”, declara Gigi Becali la „palat”, la începutul lunii martie.
Familist convins de când a devenit tată, Florinel Coman oferit imagini superbe alături de soția Ioana Timofeciuc și de fiica lor, Kasia, după fluierul final al meciului cu Sepsi.
VIDEO. Cum a fost surprins Florinel Coman, pe banca de rezerve
Îmi pare bine că am fost convocat la echipa națională. Chiar îmi era dor de națională, de colegi. Abia aștept să îi revăd, să începem treaba! Trebuie să ne apucăm, să ajungem la o formă excelentă.
- Florinel Coman
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”