Articol de George Nistor - Publicat duminica, 31 martie 2024 16:58 / Actualizat duminica, 31 martie 2024 18:42
Tony da Silva (43 de ani) va fi noul antrenor al lui Poli Iași după demiterea lui Leo Grozavu, ca urmare a înfrângerii cu FC Botoșani, din deplasare, scor final 2-1. Imediat după meciul din etapa a doua a play-out-ului, clubul din Copou a anunțat despărțirea de tehnicianul principal.
La 12 ore după ce formația de pe locul 13 din Superligă a rămas fără antrenor, Cornel Șfaițer a confirmat pentru GSP.ro instalarea pe banca tehnică a lui Tony, fostul jucător de la CFR Cluj din „era Paszkany”.

Portughezul este așteptat luni, la Iași, pentru a conduce primul său antrenament. Pentru moldoveni, urmează un nou duel „de foc” în lupta pentru evitarea retrogradării, cu FCU Craiova, luni, 8 aprilie, pe teren propriu.
Tony a fost dorit în trecut la FCSB și a recunoscut că a mai negociat și cu alte echipe din România în trecut.
Tony da Silva, chinul de a ajunge principal și experiența de secund al Camerunului
După ce a retrogradat din prima divizie a Portugaliei, în 2015, cu Penafiel, Tony s-a retras din cariera de jucător pentru a urma cursurile de antrenor.
„Pitbull-ul” nu a stat mult pe gânduri și a acceptat, în același an, propunerea lui Academico Viseu, club din liga a doua, de a fi antrenor secund, pentru ca un sezon mai târziu să ocupe același post la Freamunde.
Da Silva nu a vrut să bată pasul pe loc și a preferat să activeze chiar și în al treilea eșalon din dorința de a fi „principal”, astfel că au urmat aventurile la Braganca, Vilar Perdizes și Chaves.
În 2019, Antonio Conceicao, fostul său antrenor de la CFR Cluj, l-a chemat în staff, pentru a-i fi asistent la naționala Camerunului.
Cei doi au fost demiși în februarie 2022, imediat după Cupa Africii pe Națiuni, întrucât au terminat competiția pe locul 3, obiectivul fiind cucerirea trofeului. S-a ajuns la TAS, iar federația condusă de Samuel Eto'o a fost obligată să achite despăgubiri de 1,6 milioane de euro.
Stagiunea precedentă, timp de șase luni, Tony a fost secundul celor de la Pacos Ferreira (liga secundă) și antrenor principal, până în martie 2024, la Montalegre (liga a treia).
7 trofeea cucerit Tony cu CFR Cluj: două campionate, trei Cupe ale României și două Supercupe
VIDEO. Tony a vizitat-o pe CFR Cluj
Pariul lui Cornel Șfaițer
Președintele Consiliului Director al Politehnicii mizează că Tony va aduce o altfel de atitudine în vestiarul lui Poli Iași. Oficialul moldav l-a asemănat pe antrenorul cu licență Pro, născut în Franța, cu Roberto De Zerbi, managerul celor de la Brighton, și el fost jucător în Gruia.
„A trebuit să ne mișcăm rapid pentru a scoate echipa din criză. Nu aveam timp să stăm după vreun antrenor, indiferent de cota lui. Noul tehnician trebuie să aibă timp să pregătească meciul cu FC U Craiova 1948, pe care trebuie să-l câștigăm. Din multitudinea de propuneri care au venit pe adresa noastră ne-am decis asupra lui Tony”, a declarat Cornel Șfaițer pentru GSP.ro.
Are același spirit de luptător pe care-l etala ca jucător, este foarte preocupat de a se perfecționa, are licența PRO, a învățat de la nume mari ale fotbalului portughez, cu care e prieten. Eu am încredere că Tony va fi un De Zerbi de România!
- Cornel Șfaițer
Citește și:




