FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

VIDEO / EXCLUSIV Discurs ferm al selecționerului, în direct, despre Radaslavescu: „Ce vrei să fii? Du-te în tribune și înjură-te cu fanii!”

Nicolae Grigore, selecționerul României U16, a comentat la GSP Live înlocuirea lui Eduard Radaslavescu cu Octavian Popescu din prima repriză a meciului Farul - FCSB 0-1
Nicolae Grigore, selecționerul României U16, a comentat la GSP Live înlocuirea lui Eduard Radaslavescu cu Octavian Popescu din prima repriză a meciului Farul - FCSB 0-1

Articol de , - Publicat luni, 01 aprilie 2024 14:47 / Actualizat luni, 01 aprilie 2024 22:28

Nicolae Grigore, selecționerul României U16, a comentat la GSP Live înlocuirea lui Eduard Radaslavescu cu Octavian Popescu din prima repriză a meciului Farul - FCSB 0-1 ♦ Grigore nu e împotriva schimbărilor timpurii și îi atrage atenția tânărului mijlocaș de la FCSB pentru reacția avută la adresa suporterilor Farului.

Iată raportul » Cât de slab a fost Radaslavescu aseară: un detaliu e frapant
FARUL - FCSB 0-1
Iată raportul » Cât de slab a fost Radaslavescu aseară: un detaliu e frapant

VIDEO. Nicolae Grigore: „Radaslavescu putea fi eliminat și FCSB să piardă meciul din cauza asta”

„Au fost situații în care am schimbat în minutul 20, 25, 30, pentru că am considerat că trebuie să schimb ceva. Acum nu știu ce a gândit patronul FCSB aseară. Dar ca antrenor te gândești să transmiți un mesaj echipei prin decizia ta, că trebuie să se trezească toți și că oricare poate fi schimbat după 20 de minute.

Se face un caz despre FCSB pentru că situația de acolo este aparte. Dar dacă vorbeam despre altă echipă? Sunt mulți jucători schimbați în minutul 30. Puteau fi schimbați și alți fotbaliști, nu doar Radaslavescu, dar privind toată situația, conflictul cu suporterii...

Radaslavescu putea fi eliminat și FCSB să piardă meciul din cauza asta (n.r. - se referă la momentul în care Radaslavescu se răfuiește cu fanii Farului). Avantajul lor era de numai 4 puncte și puteau pierde campionatul din cauza unei ieșiri stupide. Nu este greșit să schimbi în minutul 30. Cum a declarat și Gigi Becali după meci: importante sunt punctele, doar victoria contează.

Nu poți ține un jucător până la pauză pe teren din rațiuni sentimentale”, a declarat Nicolae Grigore în studioul GSP Live.

Radaslavescu, înlocuit în Farul - FCSB / FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)
Radaslavescu, înlocuit în Farul - FCSB / FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)
+11 FOTO

Comportamentul lui Radaslavescu, un semn de întrebare pentru Nicolae Grigore

Selecționerul României U16 a fost surprins negativ de atitudinea tânărului mijlocaș de la FCSB, care a înjurat la un moment dat în direcția fanilor echipei gazdă:

Când te înjuri cu suporterii sau cu oricine altcineva pe terenul de fotbal, la doar 19 ani, înseamnă că ai alte probleme. Nu ești total concentrat pe ceea se se întâmplă în teren.

Nu este ușor pentru un copil de 19 ani să fie schimbat atât de devreme, însă FCSB este în obiectiv după 9 ani. Ei fac acum orice pentru a câștiga titlul. Asta au considerat cei de la FCSB că trebuie să facă pentru a câștiga meciul.

Mi s-a întâmplat și mie să fiu schimbat devreme. Îmi amintesc episodul, cu Mircea Rednic antrenor, la Rapid, în sezonul în care am luat campionatul. Aveam 18-19 ani, adversarii au luat cartonaș roșu, iar eu, mijlocaș defensiv, am fost înlocuit cu un jucător de atac. Mișcare tactică, dar tot am fost schimbat în minutul 25!

Când un jucător este iertat de ceva, cum a fost cazul lui Radaslavescu în conflictul cu suporterii, el poate fi eliminat mai ușor la următoarea abatere”.

Sfat pentru Radaslavescu

Nicolae Grigore îl îndeamnă pe Radaslavescu să ia episodul de la Ovidiu ca pe o lecție și îl avertizează pe Eduard că nu au fost ultimele jigniri auzite pe stadion:

„Ai ceva de făcut pe terenul ăla de fotbal. De înjurat, vei fi aproape întotdeauna înjurat, uneori și de suporterii tăi. FCSB este o echipă mare, atrage antipatia suporterilor rivali. Și eu am fost la Rapid, suporterii adverși își doresc ca echipa lor să învingă, iar înjurăturile sunt o modalitate de a pune presiune.

Oamenii din tribună nu au altceva de făcut decât să strige. Tu, ca fotbalist, ai altceva de făcut. Dacă lucrurile astea te afectează, te consumă, tu nu mai ești 100% cu capul pe teren. Iar Radaslavescu trebuie să învețe asta acum.

În plus, nici nu putem compara suporterii Farului cu cei ai lui Rapid și Dinamo, de exemplu. Suporterii Rapidului poate știu că Radaslavescu e ușor de destabilizat. Oamenii se gândesc că el este vulnerabil și poate avea un tratament și mai rău pe stadioane”, a mai spus Grigore.

Radaslavescu ce vrea să fie, până la urmă? Dacă vrea să se înjure cu oamenii, se poate duce în tribună să se înjure cu ei. Acolo vede cine înjură mai tare, cine are mai multă forță. Dar el are treabă pe teren, dacă vrea să fie un fotbalist mare

- Nicolae Grigore, selecționer România U16

VIDEO. Urmărește emisiunea integrală GSP Live cu Nicolae Grigore

  • GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, precum și pe site-ul Gazetei Sporturilor, GSP.ro

Vezi mai multe articole despre FCSB:

Mihai Stoica intervine în „cazul Radaslavescu” și îl aduce în discuție și pe Hagi: „Prea mulți «specialiști», prea puține meciuri”
FARUL - FCSB 0-1
Mihai Stoica intervine în „cazul Radaslavescu” și îl aduce în discuție și pe Hagi: „Prea mulți «specialiști», prea puține meciuri”
Gigi Becali i-a stabilit soarta lui Eduard Radaslavescu
FCSB
Gigi Becali i-a stabilit soarta lui Eduard Radaslavescu
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (4)
adrian.7
adrian.7  •  02 Aprilie 2024, 17:38

Punct de vedere ok...Să ne aducem aminte de așa numiții fotbaliști „viteji” cu suproterii, la noi sau aiurea...ce s-a ales de ei...unii jucau penibil și se descăcau pe suporteri iar la alții și mai și săreau gagicile să se bată cu suporterii....

Blacknoirbeard
Blacknoirbeard  •  01 Aprilie 2024, 22:12
Postat de opinez pe 01 Aprilie 2024, 20:48

Asa e in viata. Patronul-antrenor ia la misto fanii de 20 de ani iar aghiotantul-analist chiar a caftit unul. Dar la astia e permis, presa si deontologii nu mai macane ba chiar le gasesc circumstante atenuante: ca baga bani, ca sunt provocati, asa e la fotbal, e si el om…

ca tie iti este frica sa spui adevarul este un,dar macar nu minti. pai Steaua din liga 1 de 20-30-40 de ani este detasat cea mai buna echipa din Romania. cele mai multe campionate,prezente in ucl,puncte in ucl,calficiari in primavara europeana. ii doare pe aia din presa in fund de suporteri,ei lauda Steaua din liga 1 ca este singura care nu trece prin umilinte inumane gen insolventa sau ligile inferioare ca toate celalte echipe. de aia,nu ca iubesc ei Steaua ci din cauza ca Steaua este singura care ramane sus.

tikitakabarceloona
tikitakabarceloona  •  01 Aprilie 2024, 21:13

Articol facut la ciupeala de clickuri

Vezi toate comentariile (4)
Comentează