Articol de Remus Dinu - Publicat miercuri, 03 aprilie 2024 12:21 / Actualizat miercuri, 03 aprilie 2024 13:29
Calificată în semifinalele Cupei României pentru prima oară după o pauză de 40 de ani, Corvinul Hunedoara scrie povestea frumoasă a actualei ediții de Cupă. „Echipa de sub furnale” a eliminat-o în stil mare pe CFR Cluj, 4-0, și va juca în penultimul act fie cu FCU Craiova, fie cu FC Voluntari.
În drumul lor spre careul de ași al Cupei României Betano, hunedorenii au încheiat pe primul loc o grupă din care au mai făcut parte trei echipe din prima ligă, Hermannstadt, Petrolul și Sepsi, colega de eșalon Chindia, plus Progresul Pecica din Liga 3.
Corvinul producea o altă surpriză mare în faza grupelor, învingând, tot la Hunedoara, o altă formație din play-off-ul Superligii, Sepsi, deținătoarea trofeului, scor 1-0.
Corvinul, în semifinale fără să fi primit gol din semifinale și până în „sferturi”
Și mai impresionant e că alb-albaștrii au acces în semifinale fără să primească nici măcar un gol în meciurile din faza grupelor, plus „sfertul” cu CFR. 9-0 a fost golaverajul din grupe, plus victoria de colecție în fața „feroviarilor”, 4-0.
Hunedorenii primiseră gol doar în fazele incipiente ale competiției, la victoria cu Jiul Petroșani, 3-1, și Csikszereda, 4-2, din turul III, respectiv play-off.
Corvinul țintește o finală istorică. Paradoxal, ar putea juca în cupele europene
Ultima divizionară secundă care avansase până în semifinalele Cupei României a fost Viitorul Târgu Jiu, în sezonul 2020-2021. Gorjenii s-au oprit atunci în penultimul act, învinși de Universitatea Craiova, 2-5 la general.
Cu trei ani în urmă, în 2018, Hermannstadt, la acea vreme în „B”, reușea mai mult de atât, se oprea în finală, învinsă de aceeași CSU Craiova, 0-2.
Corvinul nu deține în acest moment drept de promovare în prima ligă, dar, paradoxal, ar putea ajunge în preliminariile Europa League dacă ar câștiga ipotetic Cupa. Câștigătoarea competiției are asigurată prezența în turul I preliminar al Europa League.
Ați văzut jocul echipei, eu zic că se pretează și pentru Liga 1. Și acum ar putea s-o facă, la nivelul la care joacă. Sunt echipe în prima ligă care poate nu prestează un joc ca al nostru.
„N-au jucat pentru bani, în niciun moment nu s-au gândit la prime”
Președintele clubului a vorbit despre starea de spirit din vestiar și despre performanța imensă realizată de hunedoreni.
„Vă dați seama, de 40 de ani n-am mai fost într-o fază atât de avansată în Cupă! Tot orașul este în culmea fericirii.
Băieții ăștia ne-au oferit o surpriză extraordinară, sunt deosebiți, niște copii serioși, care s-au devotat și au reușit să întoarcă toate pronosticurile. Felicitări din tot sufletul meu! Și lor, și publicului hunedorean. Dacă aveam stadion de 20.000 de locuri, îl umpleam!”, a declarat Colesniuc, în exclusivitate pentru GSP.ro.
„Bineînțeles că au fost prime de joc, Cupa e bine plătită, jucătorii vor avea prime. E bucuria lor, dar nici nu are rost să vorbim de bani în momentele acestea atât de fericite. N-au jucat pentru bani, nu era OK să joace pentru bani.
Ați văzut ce atitudine au avut, nu cred că s-au gândit în vreun moment la prime. Chiar și la pauză, Max a fost foarte clar în indicațiile pe care le-a dat: «Nu avem treabă, noi jucăm!». Iar fiecare jucător și-a mărit puțin cota după acest meci. E mai important decât orice sumă de bani”.