Articol de Alexandru Barbu - Publicat miercuri, 03 aprilie 2024 15:02 / Actualizat miercuri, 03 aprilie 2024 15:25
Ovidiu Ioanițoaia, directorul Gazetei Sporturilor, a urmărit de pe stadion partida din sferturile de finală ale Cupei României Betano, Corvinul Hunedoara - CFR Cluj 4-0. Ioanițoaia a fost surprins de atmosfera creată de fanii Corvinului, în număr de peste 12.000 în tribune.
„Am urmărit una dintre cele mai mari surprize din istoria Cupei. A fost o atmosferă extraordinară, pe vechiul stadion al Hunedoarei, care urmează să fie demolat. Există promisiuni că se va construi o arenă nouă”, a precizat gazetarul la GSP Live, în cadrul rubricii „Ioanițoaia la zi”.
VIDEO. Ovidiu Ioanițoaia, fermecat de atmosfera de la Corvinul - CFR Cluj: „Spectaculos”
„La un moment dat a început să plouă torențial. Erau peste 12.000 de oameni care au venit la meci și care au salutat victoria atât de neașteptată dar totodată meritată a Corvinului.
Pe final de meci, crainicul stadionului i-a invitat pe cei din tribune să aprindă luminițele telefoanelor. Era seara, târziu, întuneric, ploua, s-au aprins luminile și peisajul a fost unul spectaculos, impresionant.
Hunedoara a sărbătorit până seara târziu victoria, nu s-a putut circula pe străzi, se claxona în neștire”, a povestit Ovidiu Ioanițoaia.
Corvinul Hunedoara a postat pe contul oficial de Facebook o imagine cu Mircea Lucescu, Ovidiu Ioanițoaia și Ioan Andone:
VIDEO. Emisiunea integrală GSP Live de după eliminarea CFR-ului
- GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, precum și pe site-ul Gazetei Sporturilor, GSP.ro