Articol de Daniel Scorpie - Publicat joi, 04 aprilie 2024 12:00 / Actualizat joi, 04 aprilie 2024 12:13
Luke Fleurs (24 de ani), fundașul central angajat de Kaizer Chiefs în octombrie trecut din postura de șomer, a fost împușcat mortal, după ce hoții au încercat să-i fure mașina și să-l răpească! Avea contract până pe 30 iunie 2025 cu fosta echipă a lui Siyabonga Ngezana (FCSB) și ajunsese și în vederile naționalei Bafana Bafana!
Doliu în fotbalul sud-african. Un fost internațional de tineret, cu patru selecții, și-a pierdut viața într-un atac criminal a cărui victimă a căzut miercuri. Luke Fleurs avea doar 24 de ani și de curând, după mai multe luni ca șomer, reușise să semneze un nou contract cu Kaizer Chiefs, valabil până pe 30 iunie 2025.
Stoperul fostei formații a lui Siyabonga Ngezana, actualul fundaș central al lui FCSB, a fost atacat de hoți, care au vrut să-i fure mașina și să-l răpească. „Luke a încercat să se opună jafului și a fost împușcat mortal", anunță BBC, citând publicația Sunday World.
Titular în toate jocurile din grupă la JO 2021
Luke Fleurs a participat cu reprezentativa U23 a "Bafana Bafana" la Jocurile Olimpice Tokyo 2021, la care a fost titular în toate cele trei partide din grupă. Fotbalistul care anterior a jucat pentru Ubuntu Cape Town și SuperSport United, fusese convocat de două ori pentru naționala de seniori, dar n-a apucat să debuteze.
Luke Fleurs l-a avut ca idol pe Carles Puyol
„Suntem îndurerați să aflăm despre decesul fundașului Luke Fleurs de la Kaizer Chiefs. Cele mai sincere condoleanțe familiei lui Fleurs, prietenilor și întregii comunități fotbalistice sud-africane, în aceste momente dificile", a transmis Ubuntu Cape Town pe canalele de socializare ale clubului.
Luke Fleurs a fost un mare fan al fundașului spaniol Carles Puyol, pe care l-a întâlnit când a împlinit 18 ani. „A fost un mare privilegiu petnru mine să întâlnesc această legendă de ziua mea. Când eram copil, a fost unul dintre jucătorii pe care-i admiram și încă îl admir. Pentru că, atunci când l-am întâlnit, s-a simțit atât de onorat", a fost mesajul postat de Luke Fleurs pe contul de Instagram despre întâlnirea cu fostul apărător al Barcelonei.
Citește și alte știri de fotbal internațional:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”