SPORTURI  »  HANDBAL  »  ROMÂNIA

Naționala României de handbal feminin, înfrângere cu multipla campioană Franţa

Articol de - Publicat luni, 15 aprilie 2024 10:32 / Actualizat luni, 15 aprilie 2024 10:51

Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă în meci amical duminică, la Clermond-Ferrand, de reprezentativa Franţei, campioana olimpică şi mondială. Franţa s-a impus cu scorul de 30-28 (17-13).

Partida s-a disputat cu patru zile înaintea tragerii la sorţi de la Viena a grupelor turneului final al Campionatului European din 2024.

România, eșec în meciul amical cu Franța

Ambele echipe s-au calificat neînvinse la turneul final, Franţa din grupa preliminară 4, iar România din grupa 1, în care a obţinut rezultatele: 48-18 şi 37-16 cu Bosnia Herţegovina, 32-20 şi 31-24 cu Grecia, 26-24 şi 25-23 cu Croaţia.

Ediţia din 2024 a Campionatului European va fi prima cu 24 de echipe la start şi va fi găzduită de Austria, Ungaria şi Elveţia, între 28 noiembrie – 15 decembrie.

La ultimele două ediţii ale Campionatului European, România s-a clasat pe locul 12, după ce în 2018 era pe locul 4. Cea mai bună performanţă a tricolorelor este medalia de bronz din 2010.

Deţinătoarea trofeului este Norvegia.

Polivalenta de 23 de milioane de euro a fost inaugurată astăzi » Primul pas greșit al lui Dinamo pe plan intern

Cum a ajuns Marea Britanie la Turneul Preolimpic, pe un loc tânjit și de România: „Le-am scris pe WhatsApp!” » Umilințe în primele două meciuri

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cele mai tari glume, după ce România - Kosovo a fost abandonat » Ianis Hagi și Denis Alibec au devenit „eroi”
Nationala
Cele mai tari glume, după ce România - Kosovo a fost abandonat » Ianis Hagi și Denis Alibec au devenit „eroi”
Președintele TAS din Kosovo e amicul lui Răzvan Burleanu: „România va câștiga cu 3-0, dar faceți-vă ordine în tribună!” » Motivele pentru care-l acuză pe arbitrul danez
Nationala
Președintele TAS din Kosovo e amicul lui Răzvan Burleanu: „România va câștiga cu 3-0, dar faceți-vă ordine în tribună!” » Motivele pentru care-l acuză pe arbitrul danez
Olanda - Ungaria 4-0 » „Portocala mecanică” a câștigat la Amsterdam și s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Națiunilor
Campionate
Olanda - Ungaria 4-0 » „Portocala mecanică” a câștigat la Amsterdam și s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Națiunilor

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (7)
ceaiuri.
ceaiuri.  •  17 Aprilie 2024, 17:16
Postat de MaxiP pe 17 Aprilie 2024, 09:13

Da, dar nu sunt banii federatiei. Nu au nicio legatura una cu alta. Eventual isi ia si federatia procentul, dar nu din banii federatiei.

toaca banii primiti de la MTS(cum nu au votat BVC anul acesta nu primesc nimic,ei nu dau bani la cluburi ci le iau))pt ce rezultate au eu as..externaliza acesta federatie in sensul ca as desemna un privat sa se ocupe de tot(azi vor merge la meciul de la baieti sa premieze echipa campioana)

MaxiP
MaxiP  •  17 Aprilie 2024, 09:13
Postat de ceaiuri. pe 16 Aprilie 2024, 17:33

Adriane nici nu stii cat de..smd,toate cluburile primesc bani publici de la C.J.,primarii ,unde un procent bine stiut se intoarc in buzunarele cui trebuie(de ce oltenii au un moldovean presedinte de club cand el nu stie cate jucatoare sunt inscrise pe foaia de joc,iar "meseria"lui a fost sa bubuie mingea,dar omul e mana dreapta a primarului ,e asociat intr-o firma cu baiatul primarului ,cel mai important dezvoltator imobiliar iar exemplele merg la toate cluburile incepand cu capitala)de ce nu se aplica legea Novak cand la volei se aplica...raspunsul e simplu,handbalul e mult mai mediatizat,bani mai multi,mai e putin si vin alegeri si daca se schimba baronii,vin si alte vremuri

Da, dar nu sunt banii federatiei. Nu au nicio legatura una cu alta. Eventual isi ia si federatia procentul, dar nu din banii federatiei.

ceaiuri.
ceaiuri.  •  16 Aprilie 2024, 17:33
Postat de MaxiP pe 16 Aprilie 2024, 11:32

Dar ce bani toaca oare federatia si obtine asa slabe rezultate? Se vorbeste pe langa la greu, ma indoiesc amarnic ca federatia romana de handbal investeste mai mult ca cele ale Frantei sau Germaniei. Se trag niste concluzii atat de neavizate si de nedocumentate ca te doare capul. La fel au impresia romanii ca in tenis nu se investesc bani publici. Si cand dai un "search" vezi ca tarile vestice au academii la greu finantate de stat. In Romania banii investiti la greu in handbal nu sunt investiti de federatie, ci de cluburi. Acolo sunt rezultate. Nu investesc nici macar la nivel de club neaparat peste Franta, dar acolo putem compara. La nivel de federatie, nu cred ca ne apropiem de investitiile Frantei in handbal.

Adriane nici nu stii cat de..smd,toate cluburile primesc bani publici de la C.J.,primarii ,unde un procent bine stiut se intoarc in buzunarele cui trebuie(de ce oltenii au un moldovean presedinte de club cand el nu stie cate jucatoare sunt inscrise pe foaia de joc,iar "meseria"lui a fost sa bubuie mingea,dar omul e mana dreapta a primarului ,e asociat intr-o firma cu baiatul primarului ,cel mai important dezvoltator imobiliar iar exemplele merg la toate cluburile incepand cu capitala)de ce nu se aplica legea Novak cand la volei se aplica...raspunsul e simplu,handbalul e mult mai mediatizat,bani mai multi,mai e putin si vin alegeri si daca se schimba baronii,vin si alte vremuri

Vezi toate comentariile (7)
Comentează