Articol de Emanoil Ursache - Publicat miercuri, 17 aprilie 2024 19:15 / Actualizat miercuri, 17 aprilie 2024 19:41
Barcelona a fost ironizată de internauți, după ce a fost eliminată de PSG în faza sferturilor finală ale Champions League, 1-4 (4-6 la general). Istvan Kovacs a fost și la acest capitol în centrul atenției.
Decizia lui Istvan Kovacs de a-i acorda, în minutul 29, cartonașul roșu stoperului Barcelonei, Araujo, a stârnit o adevărată furtună în timpul partidei. Barcelona conducea partida cu 1-0 și dubla manșă cu 4-2.
GALERIE FOTO. Istvan Kovacs, protagonist și în meme-urile de după Barcelona - PSG 1-4
Momentul nu a trecut neobservat nici a doua zi pe rețelele sociale, unde internauții puși pe glume au distribuit un meme cu centralul din Carei și Ronald Araujo.
Internauții au inventat un scurt dialog, în care Araujo îi reproșează lui Kovacs că Barcelona l-a plătit, iar centralul român insistă să îl dea afară de pe teren, pentru că plata nu s-a înregistrat, deoarece clubul catalan este falit.
Barcelona, ironizată în mai multe moduri
Meme-urile au continuat să curgă pe internet la adresa Barcelonei. Fanii fotbalului s-au amuzat inclusiv de faptul că tocmai Ousmane Dembele, fostul jucător al catalanilor, a marcat golul egalizator din meci în minutul 40.
La rândul lor, susținătorii Barcelonei nu au rămas fără răspuns la aceste ironii. Ei au postat o imagine, la granița dintre ironie și insultă, în care Dembele este comparat cu un porc, aluzie cu privire la decizia francezului de a se despărți de formația blaugrana în vara anului trecut.
Barcelona a primit pentru Dembele de la PSG suma de 50 de milioane de euro. Catalanii l-au achiziționat de la Borusssia Dortmund, în august 2017, achitând 135 de milioane de euro.
PSG a defilat marți la Barcelona, 4-1, 6-4 la general, și s-a calificat în semifinalele Champions League, unde va da piept cu Borussia Dortmund. Arbitrul român Istvan Kovacs (39 de ani) a „contribuit” din plin la revenirea parizienilor, eliminându-l corect pe Araujo în minutul 29, când catalanii conduceau cu 1-0. Per ansamblu, prestația arbitrului român a fost bună, cu decizii curajoase și acoperite de regulament.
Golurile partidei au fost marcate de către Raphinha (12') pentru catalani și de către Dembele (40'), Vitinha (54') și Mbappe (61' - pen. și 89') pentru parizieni.
Ești expert în Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe derby-ul FCSB - Rapid și câștigă premiile puse în joc!
VIDEO Fanii Barcelonei au dat foc tricoului lui Ousmane Dembele înaintea meciului din Liga Campionilor
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”