Articol de Emanoil Ursache - Publicat joi, 18 aprilie 2024 08:35 / Actualizat joi, 18 aprilie 2024 10:01
Starul portughez Cristiano Ronaldo a câştigat parţial procesul pe care l-a intentat împotriva clubului Juventus Torino pentru restanţe salariale.
Cristiano Ronaldo a câştigat o acţiune civilă împotriva grupării torineze, iar clubul a fost obligat să îi plătească aproximativ 10 milioane de euro reprezentând salarii restante, plus dobânzi, informează L'Equipe.
Portughezul ceruse iniţial 19,5 milioane de euro. Jucătorul în vârstă de 39 de ani a evoluat pentru Juventus între 2018 şi 2021, înainte ca parteneriatul să se încheie în condiţii neagreate de Ronaldo şi ca el să se transfere la Manchester United.
Massimiliano Allegri poate pleca de la Juventus
Massimiliano Allegri (56 de ani), antrenorul lui Juventus, este pe picior de plecare de la „Bătrâna Doamnă”.
Tuttosport, ziarul de casă al lui Juve, anunță faptul că șefii clubului iau în considerare schimbarea antrenorului după rezultatele înregistrate în ultima perioadă.
„Va fi o decizie grea, mai ales ținând cont de momentul sezonului și relația lui Max cu clubul, dar poate fi singura soluție pentru încetarea crizei”, notează jurnaliștii italieni.
Obiectivul principal stabilit de șefii lui Juve în acest sezon este ocuparea unui loc între primele 4 echipe din Serie A, iar în cazul în care acesta va fi pus în pericol din cauza rezultatelor neconvingătoare, atunci Allegri va fi demis.
În prezent, Juventus se află pe locul 3, cu 63 de puncte. AS Roma (locul 5) are 55 de puncte, dar și un meci mai puțin de disputat.
Antrenorul Massimiliano Allegri a câștigat alături de Juventus Torino de 5 ori Serie A, de 4 ori Cupa Italiei și de două ori Supercupa. Cu Allegri pe bancă, „Bătrâna Doamnă” a ajuns de două ori în finala Champions League, în sezoanele 2014-2015 și 2016-2017. Tehnicianul a strâns la Juventus 414 meciuri în două mandate diferite (2014 - 2019 și 2021 - prezent).
Ești expert în Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe derby-ul FCSB - Rapid și câștigă premiile puse în joc!
VIDEO Cristiano Ronaldo a vrut să-l lovească pe arbitru
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”