Articol de Aurelian Botezatu - Publicat marti, 23 aprilie 2024 23:36 / Actualizat miercuri, 24 aprilie 2024 00:18
Patronul lui FC Botoșani, Valeriu Iftime, speră ca echipa sa să evite barajul, mai ales după ce a bătut-o pe Dinamo, scor 2-1. A avut numai cuvinte de laudă pentru Sebastian Mailat, autorul golului victoriei, și pentru antrenorul Bogdan Andone.
Botoșaniul a învins-o pe Dinamo într-un final dramatic, grație unui gol marcat de Sebastian Mailat în prelungiri (90+1). Moldovenii au ajuns pe locul 13, de baraj, iar patronul Valeriu Iftime e convins acum că echipa sa nu va retrograda.
Valeriu Iftime despre Sebastian Mailat: „Acest miracol de copil”
„E prea mare bucuria. Un meci de șase puncte cu contracandidata mea! E extraordinar că am dat gol în ultimul minut. A apărut acest miracol de copil. Se numește Mailat. A dat golul când a trebuit. Un gol perfect. Jucăm la maximă intensitate! O adrenalină incredibilă.
Mailat e acolo! Are gol în fiecare meci. Scuze, gata! Acum nu mai pot vorbi de dat, de luat. El trebuie să joace. 30 de minute. Încă nu e Mailat ăla bun și valoros. Dar joacă. Avem nevoie de el. Mai sunt trei meciuri. Dacă luăm cinci puncte ar fi senzațional. Cu șase puncte suntem calificați fără baraj”, a spus Valeriu Iftime, citat de sport.ro.
Valeriu Iftime: „Vă dați seama?!”
Patronul moldovenilor a vorbit apoi despre tensiunea în care s-a jucat, tensiune care s-a răsfrânt inclusiv asupra (de obicei) calmului Bogdan Andone, eliminat pentru că a protestat și a cerut o aruncare de la margine.
„Dacă Bogdan Andone, care e un monument de calm, a ajuns să se enerveze. Vă dați seama?! Fotbalul e foarte frumos la Botoșani, în perioada asta, și sper să ieșim din zona asta. Să scăpăm de retrogradare. Totul e la mâna noastră”, a mai spus Iftime.
Bogdan Andone: „Dumnezeu ne-a dat punctele înapoi”
Bogdan Andone, la rându-i, a punctat: „O victorie dramatică, dar importantă. Cea mai importantă este credința băieților în echipă. În alte meciuri am pierdut pe final, azi Dumnezeu ne-a dat punctele înapoi.
Nu vreau să mai discut subiectul ăsta (n.r. - eliminarea sa din prima repriză), dar la noi nu prea poți să ai dialog cu arbitrii. Mă bucur pentru Mailat că are trei goluri în trei meciuri. Am făcut un pas important azi. Suntem obișnuiți cu presiunea asta. Am spus-o, am încercat să nu pun eu presiune pe băieți”.
VIDEO. FC Botoșani s-a impus în prelungiri cu Dinamo, scor final 2-1. Bucuria elevilor lui Bogdan Andone
Mai puteți citi:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!