Articol de Aurelian Botezatu - Publicat sambata, 27 aprilie 2024 11:30 / Actualizat sambata, 27 aprilie 2024 22:21
Patronul FCSB, Gigi Becali (65 de ani), vrea să-l vadă pe Ionuț Panțîru la lucru, pentru a ști dacă se poate baza pe el în sezonul viitor. Fundașul de 28 de ani vine după 2 ani în care s-a confruntat cu mari probleme de sănătate.
- Meciul FCSB - Farul este programat sâmbătă seară, de la 20:30, și va liveTEXT pe GSP.RO și în direct la Prima Sport 1, Orange Sport 1 și Digi Sport 1.
Roș-albaștrii mai au nevoie diseară de-un punct, din partida cu Farul, pentru a sărbători primul titlu după o așteptare de 9 ani. În cazul în care vor deveni campioni, patronul Gigi Becali are de gând să-l impună pe Ionuț Panțîru în primul unsprezece în ultimele trei etape din campionat.
Fundașul stânga în vârstă de 28 de ani vine după peste doi ani în care s-a luptat cu probleme grave la genunchi, urmarea unei accidentări. În această stagiune n-a bifat decât 20 de minute, 8 în Sperliga, 12 în Cupa României, iar Becali vrea să știe dacă se poate baza în sezonul viitor pe serviciile sale.
Gigi Becali: „Eu tot timpul am întrebat de Panțîru”
Vorbind despre meciul cu Farul, el a spus că în locul lui Radunovic, suspendat, va intra Ovidiu Popescu. Dar a făcut imediat trimitere la Panțâru.
„Eu tot timpul am întrebat de Panţîru, el spune că poate, ei (n.r. - oamenii din staff) spun să mai vedem, jucătorii şi antrenorii nu prea îl bagă.
Dar dacă mâine-seară o să fim campioni, Panţîru va intra şi va juca titular, ca să vedem dacă ne putem baza pe el pentru sezonul viitor”, a spus Gigi Becali, conform fanatik.ro.
Ionuț Panțîru a suferit 3 intervenții chirurgicale și a fost la un pas să se retragă
Ionuț Panțîru a suferit o accidentare gravă la genunchi, după o ciocnire cu coechipierul Adrian Șut, într-un meci pierdut cu Sepsi, scor 1-2, disputat pe data de 25 aprilie 2021.
Până să revină pe gazon, Panțîru a trecut printr-un adevărat calvar și a fost chiar la un pas să se retragă din fotbal. A trecut prin trei operații, ultima fiind necesară după ce medicul italian la care s-a operat inițial a greșit intervenția.
În Italia, Ionuț Panțîru a fost operat de renumitul medic Pier Paolo Mariani, la care au apelat și alți jucători de-a lungul timpului, printre care Dragoș Nedelcu, Florin Tănase și Iulian Cristea.
VIDEO. MATCHPREVIEW FCSB - Farul
Ați mai putea citi:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!