Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat miercuri, 01 mai 2024 20:45 / Actualizat miercuri, 01 mai 2024 20:45
Dragoș Luscan a fost invitat la „Prietenii lui Ovidiu” și și-a spus povestea. Fost handbalist de performanță, acesta a devenit preparator fizic, iar mai apoi kinetoterapeut. Totul după ce accidentările i-au forțat retragerea și s-a dedicat medicinei de recuperare. A fost alături de sportivi români din topul mondial, precum David Popovici, Simona Halep, Cristina Neagu, Horia Tecau și Florin Mergea, pregătindu-i fizic și susținându-i în atingerea performanțelor lor.
- Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” poate fi urmărită pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
- Domnule Luscan, ați ajuns să faceți kinetoterapie, după ce ați jucat handbal.
- Părinții mei mi-au insuflat plăcerea asta pentru sport. Apoi am descoperit handbalul, care mi-a plăcut foarte mult. Am făcut 12 ani. Numai că a venit la pachet și cu accidentări. A venit cu diverse probleme.
- Majoratul l-ați petrecut pe patul de spital.
- Exact înainte să-mi serbez majoratul m-am operat de menisc. Tot auzeam pe vremea aia că se vorbea despre menisc. Nu știam cu ce se mănâncă. S-a nimerit să-mi vină rândul.
- Handbalul l-ați început în școală?
- Da. Am avut un profesor foarte pasionat, care ne trecea prin toate sporturile. Mi-aș dori să văd și în momentul de față la cât mai mulți profesori de educație fizică și sport. S-a nimerit să îmi placă handbalul. Îmi plăcea și fotbalul, dar pur și simplu nu am avut posibilitatea să-mi exprim talentul în fotbal. Cred că aș fi fost un portar destul de bun. La 1,92 m înălțime eram destul de dibaci. Detentă destul de bună...
Sacrificiile făcute de Dragoș Luscan ca sportiv: „La 5:20 dimineața avem naveta să vin la facultate”
- Ați avut echipă de handbal la Mizil, localitatea de unde sunteți?
- Era o echipă a școlii și echipa aceasta a participat la diverse campionate la nivel de județ. Erau competiții organizate în Prahova, iar norocul meu a fost că am jucat cu o echipă din Ploiești. Am jucat destul de bine. Am fost recomandat pentru a merge la o echipă în Moreni. De acasă am plecat către Târgoviște, credeam că echipa este în Târgoviște. Și când am ajuns în Caragiale am făcut dreapta către Moreni și ne-am oprit acolo. Nu știam exact ce se întâmplă.
- Și acolo ați stat doar doi ani, nu?
- Da, apoi am fost transferat la Steaua.
- Dar până să ajungeți la Steaua făceați naveta sau cum era?
- La 14 ani făceam naveta la Ploiești să mă antrenez. Plecam la Mizil cu trenul către Ploiești. Apoi mă urcam iar în tren și mă întorceam înapoi la Mizil. Mai aveam meditații, mai aveam diverse lucruri de făcut pe acasă. Am făcut naveta mulți ani.
- Și la Steaua cum a fost?
- Mi-am petrecut ultimii doi ani de juniorat. Mi-am terminat liceul în București, dar din cauza faptului că eram destul de tânăr și nu eram suficient de copt pentru echipa de seniori a clubului Steaua, am mers la Pitești. Altă navetă, fiindcă aveam facultatea la București. La 5:20 dimineața aveam naveta să vin la facultate, din Pitești. Stăteam patru, cinci, șase ore la facultate, iar seara, pe la șase, șapte, aveam antrenament la Pitești.
„Foarte puține echipe au personal calificat în domeniul acesta al recuperării!”
- Ați fost agitat, ați muncit serios.
- Destul de agitat. Nu mai zic că la început nu am crezut că pot să fac lucrul acesta, să pot să fac naveta și să merg și la antrenamente, și atunci am zis hai să mă mai bag la o facultate. Că poate n-o termin pe cea de la București... Am dat la Administrație publică, la frecvență redusă, și făceam doar în weekend. Mergeam sâmbăta și duminica. Pe parcurs mi-am dat seama că pot să le susțin pe amândouă și le-am terminat pe amândouă.
- Și după ați mai făcut una!
- În ultimul an de facultate m-am accidentat la umăr, a trebuit să mă operez. Am început să fac recuperare într-un cabinet specializat din Pitești, alături de un kinetoterapeut foarte bun, care mai târziu mi-a ajuns și mentor, Ionuț Pița.
- El a fost cel care v-a îndrumat pe drumul acesta?
- A fost persoana care mi-a insuflat plăcerea asta pentru kinetoterapie. Suferim foarte mult la nivel de specialiști în domeniul acesta de pregătire fizică, dar și în kinetoterapie. Nu am avut pe cineva care să ne îndrume în ideea de a face ceva preventiv, ca să preîntâmpinăm aceste accidentări.
- Specialiști nu există nici măcar la echipele mai mari, mai cunoscute?
- Ați fi surprins să aflați că nu există. Foarte puține echipe au în acest moment personal calificat în domeniul acesta al recuperării și al pregătirii fizice.
„Mi-am făcut recuperarea pentru umărul sărit de unul singur, cu cărțile în față”
- Și cum ați ajuns să faceți kinetoterapie?
- După accidentarea mea la umăr m-am întors la Steaua, cu ocazia asta am zis că dacă tot merg înapoi la București, hai să fac și facultatea de kinetoterapie. Am terminat facultatea, care durează trei ani după noile rigori de la Bologna. Când am terminat mi-am dat seama că organismul meu nu este suficient de pregătit pentru a juca handbal de performanță.
- Adică final de carieră, practic.
- Nu puteam ajunge la nivelul pe care eu mi l-aș fi dorit în handbal. Am decis să mă opresc cu cariera de handbalist și să mă apuc de kinetoterapie.
- Erați jucător de bază la echipă?
- Au fost perioade în care eram jucător de bază, dar, tot din cauza accidentărilor, mereu când ajungeam într-o formă sportivă bună și jucam o luam iar de la capăt cu accidentările.
- V-a cam urmărit ghinionul.
- Nu pot să spun că a fost un ghinion. În cele din urmă, necazul meu s-a transformat într-o meserie. Handbalul era un sport violent. Eu mi-am făcut oricum recuperarea singur pentru umăr.
- Serios? Se poate așa ceva?
- Cu cărțile în față! Am avut disjuncție de umăr recidivantă. Îmi sărea umărul. Eu m-am accidentat în ultima etapă a campionatului în secunda 20, în prima ligă de handbal. Ghinion!
„Am fost kinetoterapeut la Steaua, dar cazarea era la căminul clubului”
- Dar umărul se poate pune așa ușor la loc?
- Da... Procedura e foarte dureroasă. La început îmi intra singur și mă durea. Am stat imobilizat... Apoi ieșea din ce în ce mai des. Odată mi s-a întâmplat să iasă și în somn.
- Cum să sară în somn?
- Depinde de poziția în care dormeam. Se făcuse o laxitate atât de mare în articulație încât mi-a ieșit în somn. Apoi mi-a ieșit și pe terenul de handbal... Era o problemă mare. M-am operat și m-am recuperat singur.
- Și după ce-a urmat?
- M-am întâlnit cu șefii de la Steaua. „Dragoș, nu mai putem să-ți prelungim contractul”. Aveam 25 de ani.
- Așa.
- Le-am zis. „Nu e nicio problemă, vreau să mă las. Vreau să mă apuc de kinetoterapie”. „La secția noastră de polo au nevoie de un kinetoterapeut”, mi-au transmis. S-au legat lucrurile și am fost foarte fericit că mi-au oferit posibilitatea să rămân în București și să lucrez. Mi-au dat cazare și masă la căminul clubului. Nu am avut salariu un an de zile. Munceam la domiciliul pacienților ca să-mi fac rost de bani de buzunar.
„La fete trebuie o comunicare mult mai atentă decât la băieți”
- La secția de polo ați fost și preparator fizic, nu?
- Da! La polo se lucrează foarte mult pe uscat. Sportivii în apă lucrează specific. Pe uscat se lucrează forța. Sunt bătălii incredibile sub apă. Forța se antrenează pe uscat. Forța specifică, în apă. Apoi m-am mutat la handbal.
- V-a tras ața vieții.
- Am vrut să-mi trăiesc cumva cariera pe care mi-aș fi dorit-o în handbal. Am fost kinetoterapeut și preparator fizic. Am fost la Steaua, la echipele naționale de handbal ale României la masculin și la feminin.
- Apoi la Dinamo.
- Doi ani la Dinamo la echipa actuală. Xavi Pascual m-a sunat când a venit în România și-am lucrat împreună. Am lucrat cu cei mai pasionați oameni din domeniul ăsta. Am avut și rezultate și și-au dorit inclusiv ei să nu dea greș. Cu Pascual m-am întâlnit la cursuri la Barcelona. A avut încredere, iar când a venit în România m-a sunat.
- Mai ușor de lucrat cu echipa masculină sau cu cea feminină?
- Sunt diverse provocări, încercări și pare mai ușor la echipa masculină. Fetele sunt diferite și au nevoi diferite. La fete trebuie o comunicare mult mai atentă decât la băieți. Cu ei te înțelegi din priviri. Fetele uneori sunt mai capricioase, nu ține neapărat de competențele pe care tu le ai. Ci de comunicare și de latura psihologică.
„Pe Cristina Neagu a ajutat-o domnul Țiriac să se opereze în Statele Unite”
- Cum v-ați împăcat cu Cristina Neagu? Are și ea un orgoliu...
- Ne-am înțeles destul de bine.
- Vă asculta?
- Da, da, cum să nu. Recunoaște autoritatea pe o anumită zonă. Nu are nicio problemă. E profesionistă și ascultă. Pentru că știe că sfaturile vin din cunoștință de cauză și nu din, să zicem așa, din bâjbâială.
- A avut destul de multe accidentări și ea.
- La genunchi de două ori, o accidentare la umăr. La umăr a mers și s-a operat în Statele Unite, a ajutat-o, din câte știu eu, domnul Țiriac să meargă acolo. Nu ne cunoșteam la vremea când ea a făcut recuperarea. În momentul în care am fost la CSM București era spre finalul recuperării.
- La dumneavoastră în clinică ce sportivi vin?
- David Popovici, cu care lucrez de șase ani. Am început colaborarea în urma unei probleme avute. Acum fac parte din echipa lui! Am mers împreună la Campionate Mondiale și Europene, în vară vom merge la Jocurile Olimpice.
Dragoș Luscan, omul din spatele lui David Popovici: „Îi place laptele! De multe ori călătorim cu laptele după noi”
- Cine mai face parte din echipa lui David?
- Antrenor principal e Adrian, eu pe partea de pregătire fizică, recuperare. Mai e încă un băiat, Vali, pe partea de recuperare. Un nutriționist, un psiholog sportiv și un medic. Plus tatăl lui. La competiții mergem aproape toți. Minimum patru suntem sigur.
- Și ce faceți concret?
- Eu mă ocup de tot ce înseamnă pregătirea lui pe partea de pregătire fizică pe uscat. Exerciții, program de pregătire. Avem exerciții specifice pe care le face, el nu se aruncă direct în apă. Vine cu 40 de minute înainte de antrenament pentru că are o pregătire specifică. Uneori chiar cu o oră. Încălzire pe uscat, apoi se aruncă în apă.
- Și nutriționistul?
- Îi adaptează programul de nutriție în funcție de ceea ce antrenăm noi. Să suplimentăm cu proteine.
- Spuneți-ne un secret de-al lui.
- Îi place să bea lapte. Foarte mult lapte! De multe ori călătorim cu laptele după noi.
- Nu găsiți lapte sau vreți să nu vă pună ceva...
- Suntem destul de atenți la lucrurile astea. Mai ales în contextul din ultima perioadă. Acordăm o atenție foarte mare detaliilor.
Cum e David Popovici în afara sportului? „Jovial, comunicativ”
- El are o viață programată. Face doar ceea ce i se comandă.
- Știe că pentru a face performanță trebuie să facă anumite lucruri. Este foarte responsabil și nu există să nu asculte. Ascultă și știe că orice facem este discutat, gândit și validat științific. Câștigă cine se adaptează cel mai repede. În unele zile poate o lăsăm mai moale. Dar în același timp, încercăm să monitorizăm și somnul.
- Când se culcă?
- Foarte repede. Uneori are antrenamente la 6:30 dimineața. Se culcă de foarte multe ori sub ora nouă și jumătate, zece. Nu stă pe telefon, pe rețelele sociale. Unele și le-a dezinstalat ca să nu aibă tentația să intre pe ele.
- Îl controlați?
- S-a întâmplat când era mai mic, acum doi, trei ani. Acum înțelege procesul prin care trece. Și e foarte important să-l înțeleagă. Altfel vine ca o poruncă din partea noastră.
- Ce fel de tip e David?
- Eu nu l-am văzut niciodată supărat. Evident că se supără când cineva îl depășește, dar știe și își găsește motivația să meargă mai departe. Nu-l lăsăm să pice într-o groapă. În viața de zi cu zi e jovial. Este comunicativ.
Controversa din jurul Marijanei Kovacevic: „Nu v-aș face o recomandare la ea”
- Ce părere aveți despre Marijana Kovacevic?
- Am auzit de tratamentele care au loc acolo. Părerile sunt destul de împărțite. Noi încă nu am apelat. Ne-am gândit la un moment dat.
- Când?
- L-am avut în recuperare pe Claudiu Petrila de la Rapid. Am cerut o părere în Serbia, la Marijana Kovacevic. Ea și-a declinat competențele în cazul lui Petrila. În felul acesta noi am făcut recuperarea clasică, științifică, la noi în clinică. Ea are doar anumite cazuri pe care le repară. Se spune faptul că repară, dar modul în care repară nu este de o durată foarte mare.
- Joci repede, dar pierzi calitatea.
- Cu riscuri foarte mari! Dacă fibrele musculare de acolo sunt lipite... Una e să le lipești cu superglue și alta este să le lipești cu aracet. Aici înțeleg cluburile, pentru că își doresc ca sportivul să revină repede, să marcheze sau să joace cât mai bine. Însă s-ar putea ca tratamentul acesta să nu fie de o durată foarte, foarte mare.
- Dacă v-aș cere o recomandare la Marijana Kovacevic mi-ați da-o?
- Nu! V-aș chema la mine!
„Thomas Neubert a ajutat la creșterea meseriei în România!”
- De Thomas Neubert de la FCSB ce ziceți?
- Nu-l cunosc personal, dar are un CV foarte bun în fotbal. A fost în echipa lui Reghe când au făcut acele performanțe incredibile. Mă bucur că a venit și cumva a schimbat această paradigmă, în care, în fotbal, pregătirea fizică era făcută doar de antrenorul de atletism și se alerga extraordinar de mult. A venit în țară și a ajutat cumva și el la creșterea acestei meserii. Adică meseria aceasta a început să fie recunoscută din ce în ce mai bine și rolul unui preparator fizic în cadrul unei echipe a început să fie înțeles mult mai bine.
- A fost o discuție întreagă și cu pregătirea de iarnă a celor de la Oțelul. Pe care au făcut-o la munte.
- Eu nu sunt de părere că lucrurile vechi sunt rele. Metodele ar trebui păstrate, dar mijloacele îmbunătățite. Nu sunt de părere că ceea ce s-a întâmplat acolo este rău. În fotbal am văzut că se poartă cantonamentele acestea la vreme mai bună. Într-adevăr, când te întorci, vremea este cea din România. Cred că rezultatele sunt cele care sunt în măsură să evalueze cel mai bine dacă a fost bine sau nu a fost bine. Ține și de bugete și ține și de concepția antrenorului. Și noi făceam cantonamentele de iarbă.
- Ați prins Forbanul?
- De trei ori! Acolo trebuie să reziști din foarte multe puncte de vedere. Se alerga mult în pantă, am prins și zăpadă d-aia mare. Ne simțeam bine, creșteam pe partea de atletism, dar nu ne ajuta când făceam antrenamentele specifice. Acolo nu aveai semnal la telefon, nici TVR 1 nu prindeam... Era doar ceva în maghiară și închideam televizorul. Acolo era de socializare și strângerea echipei. Făceam câte trei antrenamente pe zi.
Cine e Dragoș Luscan și ce legături are cu sportivii români
- Pregătirea fizică a lui David Popovici în anul 2021
- Pregătirea fizică a echipei de handbal feminin CSM București în sezonul 2020 – 2021, sezon în care echipa a ieșit campioană a României la handbal feminin
- Pregătirea fizică a Simonei Halep în anul 2016 și Participarea la Turneul Campioanelor în același an
- Medalia de bronz în anul 2015 la Campionatul Mondial – alături de echipa națională de handbal feminin a României
- Prima medalie olimpică din istoria tenisului românesc, la Jocurile Olimpice de la Rio - în anul 2016 – alături de echipa Horia Tecău și Florin Mergea
- Locul 1 la proba de dublu de la BRD Năstase Țiriac Trophy, în anul 2016 – alături de echipa Horia Tecău și Florin Mergea
- Locul 1 și 2 la proba de dublu de la Mutua Madrid Open, anul 2016 – alături de Horia Tecău și Florin Mergea
Urmărește aici toată emisiunea cu Dragoș Luscan
Citește și:
)
)
)
)
)
)
)
)
