Articol de David Marinescu - Publicat duminica, 12 mai 2024 19:22 / Actualizat duminica, 12 mai 2024 19:46
Ultras Tei Dinamo București, o facțiune a galeriei „câinilor”, a amenințat conducerea clubului alb-roșu înainte de meciul cu UTA.
- Dinamo - UTA are loc de la 21:30, liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Prima Sport 1, Digi Sport 1 și Orange Sport 1
Cu două ore și jumătate înainte de startul partidei de pe „Arcul de Triumf”, ultrașii au postat un mesaj amenințător pe pagina „Ultras Tei Dinamo”, care are 24.000 de urmăritori pe Facebook.
Ultrașii lui Dinamo, amenințări și rasism
„Nicolescu, Voicu, zburătorul, rugați-vă”, au transmis ultrașii, alături de poză cu ei la terasă, înainte de plecarea spre stadion. „Zburătorul” la care fac referirea rasistă este George Bozieru, cel care lucrează în departamentul de siguranță de la Dinamo.
El e un personaj contestat dur de suporterii lui Dinamo, din cauza postărilor de pe pagina personală de Facebook, una dintre ele fiind cu sigla lui Dinamo în flăcări. El a lucrat în trecut la Rapid, motiv pentru care ultrașii „câinilor” au avut un derapaj rasist la adresa lui.
Conducerea lui Dinamo se teme de reacția ultrașilor
Șefii lui Dinamo au decis să apeleze la o firmă de pază. Astfel, la meci vor veni în jur de 20 de bodyguarzi alături de echipă, care cel mai probabil vor însoți autocarul așa cum s-a mai întâmplat de-a lungul timpului în anumite deplasări, potrivit informațiilor GSP.ro.
Conducerea a luat această măsură pentru că se teme că ultrașii vor reacționa dur în cazul în care echipa va retrograda și vrea să-i protejeze pe jucători și pe cei din staff.
Și ultrașii lui FCU Craiova au trecut la amenințări
Cu o zi înainte, și ultrașii lui FCU Craiova au făcut amenințări macabre. Oltenii sunt pe locurile direct retrogradabile și trebuie să câștige cu Hermannstadt (ora 21:30) pentru a mai spera la salvare.
„Știința ar putea disputa ultimul meci din Liga I. Indiferent de circumstanțe, vom fi prezenți în peluză. Nu pentru mercenarii din teren, nu pentru conducerea ce dă semne vizibile de demență, ci pentru spiritul alb-albastru. Vizavi de purtătorii de echipament Adidas, ei sunt singurii direct răspunzători de situația în care se află la acest moment echipa.
Nu îi putem numi nici măcar mercenari, pentru că mercenarii și-ar face ca la carte treaba pentru care sunt plătiți. Cuvintele sunt de prisos, mâine vă veți decide singuri soarta. Nu vom tolera încă o umilință, iar toate acțiunile noastre se vor îndrepta spre voi!
Singurii ce merită umiliți, dezbrăcați și batjocoriți sunteți voi, mizeriilor! Ne vedem în Peluză!«Jucători de serie B, vă rupem picioarele!»", se arată în postarea celor din Peluza Sud 1997.