Articol de Eduard Apostol, Andrei Furnigă (video) - Publicat luni, 13 mai 2024 16:21 / Actualizat luni, 13 mai 2024 21:51
Ioan Filip, 34 de ani, avertizează asupra dublei de la baraj a Botoșaniului cu CS Mioveni și mulțumește public celor de la U Cluj și Hermannstadt, care, practic, au dat o mână de ajutor moldovenilor, înfrânți de Oțelul Galați (0-2) în ultima rundă din play-out
FC Botoșani va juca în dubla de la baraj cu CS Mioveni, primul meci pe teren propriu, al doilea în deplasare. Echipa lui Bogdan Andone a pierdut duminică noaptea la Galați, 0-2 cu Oțelul, a irosit avantajul pe care l-a avut înaintea ultimei runde de play-out, când ocupa o poziție ce-i asigura salvarea directă.
Totuși, a evitat retrogradarea directă. Mult timp, FC Botoșani a fost pe ultima poziție a clasamentului. Apoi, dacă U Cluj nu ar fi învins la Voluntari, scor 1-0, și/sau Hermannstadt în Bănie, 3-1 cu FCU Craiova, moldovenii puteau lua direct drumul ligii secunde.
Pentru unul dintre veteranii echipei din nordul țării, Ioan Filip, 34 de ani, partida de la Galați a reprezentat un duel special. În 2011, Ioan Filip a cucerit campionatul cu formația antrenată și atunci de Dorinel Munteanu!
Este o revedere plăcută. Suporterii au rămas la fel de pătimași la Galați. Mi-a plăcut perioada petrecută aici
Ioan Filip, mijlocaș FC Botoșani
Ioan Filip își avertizează colegii: „Dacă jucăm așa, n-avem nicio șansă cu Mioveni!”
La începutul lui 2024, Ioan Filip s-a despărțit de U Cluj, alături de care a promovat în urmă cu doi ani, după dubla de la baraj cu Dinamo (2-0, 1-1). Fotbalistul cu două trofee de campion în palmares, unul cu Oțelul, un altul cu Viitorul, ardeleanul a semnat cu FC Botoșani.
Aseară, a intrat în partea secundă a meciului, în tentativa de a mai recupera ceva după ce gălățenii au condus la pauză cu 2-0 după golurile lui Gaitan și Rusevic.
„Gălățenii au jucat mult mai relaxați, neavând ce pierde, noi am resimțit sabia deasupra capului. Se poate spune că deznodământul a fost dulce pentru noi, pentru că vom juca „barajul” cu Mioveni, dar trebuie tras un semnal de alarmă.
Dacă ne prezentăm ca la meciul cu Oțelul, nu vom izbândi cu Mioveni! Așa că atenție maximă. Să fim recunoscători, totuși, în iarnă eram dați ca prima retrogradată”, a declarat Ioan Filip pentru Gazeta Sporturilor.
96de meciuri, 5 goluri și un assist a adunat Ioan Filip pentru Oțelul Galați
17partide a strâns Ioan Filip pentru FC Botoșani în 2024
Ioan Filip a mulțumit celor de la U Cluj și Hermannstadt
Ioan Filip a ținut să transmită mulțumiri celor de la U Cluj și de la Hermannstadt.
„Trebuie să mulțumesc oamenilor de la Cluj. Știam că sunt corecți, mă așteptam la asta. Ne-au ajutat și ne-au mai dat o șansă. Și celor de la Sibiu, la fel, mulțumiri.
Am mai jucat o dublă de baraj în urmă cu doi ani în U Cluj - Dinamo. Știu că atunci când ești în Liga 2 joci mult mai dezinvolt. Doar noi (FC Botoșani) avem de pierdut. Va fi un meci dificil cu Mioveni. Dacă noi vom avea atitudinea necesară, va fi bine pentru noi. Contează atitudinea”, a mai precizat fotbalistul.
85de meciuri, 5 goluri și 8 assist-uri a bifat Filip în tricoul celor de la U Cluj
Oțelul - FC Botoșani 2-0. Ioan Filip, declarații la finalul meciului de la Galați: „Nu am avut cea mai bună atitudine azi”
Aprecieri pentru Dorinel Munteanu: „Ăsta e el, nici la amicale nu ne lăsa mai ușor”
Dorinel Munteanu a fost în vervă la meciul dintre Oțelul și FC Botoșani, i-a ținut mereu conectați pe jucătorii săi, a fost un duel de onoare pentru el. Mai ales că au existat controverse vizavi de duelul de pe malul Dunării, cu trei zile înaintea finalei Cupei României, pe care gălățenii o vor juca împotriva Corvinului Hunedoara.
Drept primă de victorie, după succesul cu FC Botoșani, Dorinel Munteanu și-a scos toată echipa pe teren și i-a pus pe jucători să facă ture de teren, în timp ce el a încropit o ședință, ad-hoc, cu staff-ul său tehnic!
„Asta e atitudinea lui, ăsta e el. Vrea tot timpul să câștige, de aceea are succese. Este genul lui de agresivitate. Mi-aduc aminte și că la meciurile amicale nu ne lăsa mai ușor. Le urez baftă celor de la Oțelul, sper să câștige Cupa”, a mai spus Filip.
134de selecții a adunat Dorinel Munteanu pentru naționala României, liderul selecțiilor, având 16 meciuri
Citește și alte știri:
EXCLUSIV Unde va juca Dinamo barajul cu Csikszereda » Varianta preferată de șefii „câinilor”