SPORTURI  »  BASCHET  »  TITLUL

VIDEO + FOTO Mihai Silvășan, antrenor U-BT Cluj-Napoca: „E o senzație formidabilă”

Mihai Silvășan, antrenorul echipei U-BT Cluj-Napoca, campioana României la baschet masculin Foto: Raed Krishan +16   FOTO
Mihai Silvășan, antrenorul echipei U-BT Cluj-Napoca, campioana României la baschet masculin Foto: Raed Krishan

Articol de - Publicat vineri, 24 mai 2024 11:52 / Actualizat vineri, 24 mai 2024 12:34

După ce echipa pe care o antrenează, U-BT Cluj-Napoca, a cucerit joi cel de-al patrulea titlu național consecutiv, Mihai Silvășan (39 de ani) spune că acum se gândește la vacanță, înainte de a începe să se gândească din nou la baschet.

Jucătorii de la U-BT Cluj-Napoca s-au impus în finală, cu scorul general de 4-1, în fața echipei CSM Oradea, câștigând cel de-al cincilea meci al seriei cu 97-89 pe teren propriu și bucurându-se de atmosfera incredibilă creată de cei 10.000 de suporteri prezenți în tribunele din BT Arena.

U-BT Cluj-Napoca, al patrulea titlu consecutiv FOTO Raed Krishan
U-BT Cluj-Napoca, al patrulea titlu consecutiv FOTO Raed Krishan
U-BT Cluj-Napoca, al patrulea titlu consecutiv FOTO Raed Krishan
U-BT Cluj-Napoca, al patrulea titlu consecutiv FOTO Raed Krishan
U-BT Cluj-Napoca, al patrulea titlu consecutiv FOTO Raed Krishan
+43 FOTO

„E o senzație formidabilă să ai 10.000 de oameni care vin să te susțină atunci când joci cu trofeul pe masă. Această atmosferă s-a clădit sezon după sezon, pentru că au fost și rezultate”, a spus antrenorul Mihai Silvășan, fost jucător al echipei clujene.

„De trei ori în sezonul care tocmai s-a încheiat am avut sala sold-out: aseară și în meciurile cu London Lions și cu Dreamland Gran Canaria din Eurocup”, a adăugat Silvășan, pentru care următoarea perioadă va aduce o binemeritată vacanță.

„A fost un sezon plin și am nevoie de câteva zile în care să nu mă mai gândesc deloc la baschet. Sper să se și poată!”, a declarat tehnicianul, care este, de asemenea, și antrenorul echipei naționale masculine a României.

Sezonul jucătorilor de la U-BT Cluj-Napoca a fost pe cât de plin, pe atât de îmbucurător.

„Când lucrurile merg bine, totul e mai plăcut și mai simplu de gestionat. Bineînțeles că au fost și momente mai dificile, cum ar fi accidentările, dar, per total, sezonul acesta a mers aproape ca uns”, povestește antrenorul.

„Ceea ce, însă, ne va ridica și mai mult standardele pentru sezonul viitor. E prea devreme să spun cine va pleca și cine va rămâne, dar e evident că ne dorim să fim aceeași echipă competitivă”, conchide Silvășan.

Silvășan și jucătorii săi au sărbătorit joi seară titlul național alături de fani. Au făcut și tradiționala baie în râul Someș, tradiție care datează din 1996, când Clujul, sub comanda pe atunci nou-venitului Dragan Petricevic, câștiga titlul de campioană națională în fața Stelei.

„Le mulțumesc fanilor, au întregit această experiență. E o plăcere să fii antrenorul unei echipe iubite și susținute de atâția suporteri”, a spus Mihai Silvășan.

VIDEO  Sărbătoare la Cluj-Napoca, U-BT din nou campioană

Rezultatele din finala LNBM, sezonul 2023-2024

  • Meci 1: U-BT Cluj-Napoca- CSM Oradea 95-64
  • Meci 2: U-BT Cluj-Napoca- CSM Oradea 74-69
  • Meci 3: CSM Oradea- U-BT Cluj-Napoca 94-92
  • Meci 4: CSM Oradea- U-BT Cluj-Napoca 80-108
  • Meci 5: U-BT Cluj-Napoca- CSM Oradea 97-89
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
fibra
fibra  •  25 Mai 2024, 07:38

Felicitari spectatorilor care vin la baschet.

ssu1ram
ssu1ram  •  24 Mai 2024, 13:53

Felicitări GSP, pentru modul în care ați acoperit aceasta finală. Zero interes!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează