FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA LA EURO

EXCLUSIV Drăgușin, vulnerabil sau o certitudine la EURO?! Fostul fundaș e ferm, după ce l-a urmărit la Tottenham: „Are un atu în situația lui”

Radu Drăgușin, în dreapta, în tricoul naționalei // foto: Imago Images
Radu Drăgușin, în dreapta, în tricoul naționalei // foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 10 iunie 2024 17:48 / Actualizat luni, 10 iunie 2024 20:56

De la transferul la Tottenham, consemnat în ianuarie, Radu Drăgușin (22 de ani) nu a fost o prezență constantă în primul „11” ♦ Fostul fundaș central Gabriel Cânu (43) nu vede asta a fi o problemă în perspectiva Campionatului European.

În ianuarie, după câteva luni cu evoluții impresionante la Genoa, Radu Drăgușin a făcut pasul în Premier League, la Tottenham, una dintre echipele fruntașe din campionatul Angliei.

Sosit printre lilywhites în plin sezon, lui Radu i-a fost dificil să se impună de îndată ca titular. Drept urmare, a apărut în numai 9 partide în cele 5 luni scurse de atunci, în doar 4 dintre ele titular.

„Hai la românul ăla să mâncăm!” » Bunătăți în restaurantul din Munchen al unui stelist declarat: „Se consumă la pâine... vai de capul meu!” + Cât costă o porție de 5 mititei
GERMANIA
„Hai la românul ăla să mâncăm!” » Bunătăți în restaurantul din Munchen al unui stelist declarat: „Se consumă la pâine... vai de capul meu!” + Cât costă o porție de 5 mititei

Având în vedere inconstanța lui Drăgușin în minute și în apariții, mai multe voci din fenomen au ridicat următoarea problemă: ar trebui ca Radu să-și păstreze locul de titular în națională la meciurile de la EURO 2024?

Gabriel Cânu, fost fundaș important la nivelul Ligii 1, este convins că Drăgușin va face o figură frumoasă la turneul final din Germania. Cânu și-a prezentat argumentele în cadrul emisiunii Premier GSP.

VIDEO. Încredere totală în Radu Drăgușin în perspectiva EURO 2024

„Cel mai mult îți pierzi din repere când lipsești din cauza unei accidentări. Atunci nu mai faci nici antrenamente, nu mai intri pe teren, te desparți de iarbă o perioadă lungă. Mi s-a întâmplat și mie, am avut destul de multe accidentări la genunchi și lipseam câte 6 luni sau 1 an de pe teren. Atunci pare că ești picat de pe altă planetă.

Când nu joci, dar totuși te antrenezi, ești într-o rutină, ești la stadion, angrenat, chiar dacă pe banca de rezerve lucrurile nu stau chiar așa de rău. Mai ales că el este un băiat conștient, deștept, știe să-și aștepte locul, iar atunci când va intra are posibilitatea să facă meciuri bune, la ce am văzut eu”, a afirmat Cânu în prima fază.

Gabriel Cânu: „Drăgușin a fost «stâlp» în calificări, nu vor fi probleme la EURO”

„Am menționat maturitatea de care dă dovadă la vârsta asta, un atu pentru poziția în care se regăsește acum. Dacă era imatur, cu gândul la altele, nu mai era preocupat, ar fi zis: «A, nu joc? Nu joc! Lasă, sunt la Londra, e bine, în fiecare vineri vine mesajul de la bancă», dar aici vorbim de un cu totul și cu totul alt profil de fotbalist.

Eu cred, mai ales că a fost «stâlp», om de bază pentru România în campania de calificare, că nu vor fi probleme la EURO. Are și o perioadă de pregătire înainte, au fost meciuri amicale în perioada asta, dure, tari, care pot suplini cumva absența lui din teren până la momentul turneului final”, a completat fostul stoper de la Poli Timișoara sau FC Vaslui.

Drăgușin, vulnerabil sau o certitudine la EURO?! Fostul fundaș e ferm, după ce l-a urmărit la Tottenham: „Are un atu în situația lui”
Radu Drăgușin, în duel cu bulgarii // foto: Raed Krishan (GSP)

Finalul sezonului a fost promițător pentru Drăgușin. Radu a fost integralist în ultimele două etape, la 0-2 cu Manchester City și 3-0 cu Sheffield United, având evoluții apreciate. El a bifat toate minutele pe teren și în cele două partide amicale ale naționalei de la începutul lunii, 0-0 cu Bulgaria și Liechtenstein.

Cert este că Radu va primi mai multe șanse la Tottenham sezonul viitor, mai ales că londonezii vor lupta pe 4 fronturi, fiind calificați și în Europa League.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (1)
666piturca
666piturca  •  10 Iunie 2024, 20:56

Bastenitos, vezi frate, noi ne rupeam in michteauxuri... Si, când colo, vine Cânu, Gabriel Cânu si ne explica cu subiect, cu predicat, cu desene, cu grafice, con todos. Acum? Când o sa mai ridicam privirea din pământ de rușine? Macar tu ai piscina aia, dar eu...?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează