Articol de Emanoil Ursache - Publicat miercuri, 29 mai 2024 22:12 / Actualizat joi, 30 mai 2024 05:30
Dani Coman, președintele grupării FC Argeș, a oferit ultimele detalii cu privire la aducerea lui Nicolae Dică pe banca piteștenilor. Coman a explicat că Dică nu a semnat încă, însă joi vor mai purta o discuție, iar vineri ar trebui să aibă loc prezentarea oficială a tehnicianului.
Oficialul alb-violeților a negat că Viorel Tudose, sponsorul principal de la FC Argeș, s-ar fi opus instalării lui Dică pe banca piteștenilor.
Coman a explicat de ce încă nu a semnat Dică: „Trebuie să se gândească și el înainte”
„Nu, deocamdată nu este bătută în cuie. Am avut o discuție, ne vom vedea și mâine (n.r.- joi). Lucrurile sunt pe un făgaș normal. Ar trebui să se semneze contractul. Ne cunoaștem bine, dar sunt lucruri la care trebuie să se gândească și el înainte să semneze.
Sub nicio formă nu s-a opus sponsorul (n.r.- Viorel Tudose). Este adevărat că ei au avut discuții contradictorii în trecut, dar lucrurile s-au rezolvat.
Dacă nu aveam mână liberă sută la sută nu eram la Pitești. Am mână liberă să îmi fac strategia pe care mi-o doresc”, a declarat Dani Coman, la emisiunea Digi Sport Special.
Nu va ține cont de prietenia sa cu Dică
Totuși, Coman nu i-a garantat prietenului său și fostului său coechipier de la FC Argeș și de la echipa națională că îi va pune la dispoziție două sezoane pentru a construi, dacă echipa nu va avea rezultate și, mai ales, dacă jocul de la FC Argeș nu va convinge.
„Acum depinde de rezultatele pe care le vom avea, de jocul pe care îl vom avea. Nu am prietenii, dacă nu va merge treaba, indiferent de colaboratorii pe care îi voi avea, voi face tot ce pot pentru obiectiv.
Îl cunosc pe Nicolae Dică, dar nu am nicio emoție că nu ne vom îndeplini obiectivul. Nu îl prezentăm pe Dică mâine, dar probabil vineri”, a mai spus Dani Coman.
Obiectivul pentru FC Argeș
Ulterior, el a anunțat că „vulturii” au ca obiectiv promovarea peste doi ani, însă vor forța revenirea în Superligă încă din stagiunea viitoare.
„Mult mai important este să formăm o echipă care se menține la nivelul primul ligii. Contractul meu este pe doi ani și se va prelungi dacă reușim promovarea.
Obiectivul este să promovăm peste doi ani, dar noi ne dorim să promovăm din primul an (n.r.- de la venirea sa la FC Argeș)”, a completat Dani Coman.
VIDEO EURO GSP » Narcis Drejan îi imită pe Dică și pe Gigi Becali
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”