INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  BORUSSIA DORTMUND - REAL MADRID

VIDEO Borussia Dortmund, clip viral înaintea finalei cu Real Madrid

Foto: Borussia Dortmund (Tik Tok)
Foto: Borussia Dortmund (Tik Tok)

Articol de - Publicat sambata, 01 iunie 2024 21:29 / Actualizat sambata, 01 iunie 2024 21:29

Borussia Dortmund a postat pe TikTok, înaintea finalei Champions League cu Real Madrid, un videoclip care a devenit viral, strângând aproape 702.000 de aprecieri.

  • Borussia Dortmund - Real Madrid, finala Champions League, va fi redată live text de către GSP.ro și în direct de către Prima Sport 1, Orange Sport 1 și Digi Sport 1

BVB a sugerat că se va bucura de susținerea fanilor fotbalului din întreaga lume, neutri sau împotriva Real Madrid, printr-o secvență din celebrul anime Dragon Ball.

VIDEO Borussia Dortmund le cere ajutorul fanilor anti Real Madrid cu o secvență din anime-ul Dragon Ball

În videoclipul respectiv, personajul principal Son Goku, comparat cu Borussia Dortmund, se află într-o situație de viață și de moarte într-o luptă cu un adversar mai puternic.

Deși se găsește într-o situație-limită, Son Goku își găsește puterea datorită susținerii venite din partea prietenilor, comparați în postarea de pe TikTok cu fanii anumitor echipe care ar putea avea o antipatie față de Real Madrid: Barcelona, Atletico Madrid, Manchester City, Bayern Munchen, Chelsea sau Napoli.

Deznodământul din clipul video îl arată pe inamicul lui Son Goku, identificat cu Real Madrid, speriat total de puterea căpătată de protagonist și ulterior înfrânt.

Pe lângă faptul că Real Madrid a câștigat 14 Ligi ale Campionilor, „Los Blancos” au cedat în ultimul act al competiției supreme în fotbal, la nivel intercluburi, de doar 3 ori: cu Benfica (3-5, 1962), cu Inter (1-3, 1964) și cu Liverpool (0-1, 1981).

Borussia Dortmund a câștigat Champions League o singură dată (3-1 cu Juventus în 1997) și a pierdut o singură finală (1-2 cu Bayern Munchen în 2013).

  • Reporterii GSP Aurelian Botezatu, George Nistor și Daniel Scorpie se află la Londra și transmit cele mai noi informații de la marea finală de pe Wembley. Citiți aici toate detaliile oferite de corespondenții Gazetei Sporturilor.

VIDEO Finala Uefa Champions League » Ionuț Papan, unul dintre șoferii delegației celor de la Borussia Dortmund, e mare fan Real Madrid

Citește și:

Dennis Man și-a dat acceptul din cantonament » A semnat contractul și va avea un salariu uriaș
Nationala
Dennis Man și-a dat acceptul din cantonament » A semnat contractul și va avea un salariu uriaș
Primul 11 gândit de Edi Iordănescu în România - Olanda +„Cod galben” de suporteri români: FRF a făcut anunțul de ultimă oră
Nationala
Primul 11 gândit de Edi Iordănescu în România - Olanda +„Cod galben” de suporteri români: FRF a făcut anunțul de ultimă oră
Florin Niță, ademenit cu un contract gigantic » Salariu cu șase zerouri pentru eroul României de la EURO 2024: Gazeta are detaliile
Nationala
Florin Niță, ademenit cu un contract gigantic » Salariu cu șase zerouri pentru eroul României de la EURO 2024: Gazeta are detaliile

Superliga 2024-2025, programul complet » FCSB - U Cluj, CFR - Dinamo, UTA - Rapid în prima etapă! + Când se joacă „Derby de România”

Record ALL-TIME pe GSP în luna iunie: 5,75 milioane de utilizatori și-au luat informațiile din Gazeta Sporturilor! Vă mulțumim!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează