FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ

EXCLUSIV Celebrul internațional maghiar Balasz Dzudzsak vine în Liga 1 » A fost propus unei echipe cu pretenții de play-off

Balazs Dzsudzsak
Balazs Dzsudzsak

Articol de - Publicat joi, 06 iunie 2024 09:43 / Actualizat joi, 06 iunie 2024 09:46

Balázs Dzsudzsák, atacantul de 37 de ani, legenda maghiarilor, a fost recomandat celor de la U Cluj, mai ales că-i expiră angajamentul cu Debrecen. Ardelenii au și alte planuri în privința atacanților, în afară de Jovan Markovic (Universitatea Craiova). În atenția clujenilor se mai află și Cheikh Toure (Nancy)

U Cluj caută să transfere atacanți, mai ales după ce l-a cedat pe Daniel Popa la FCSB, noua campioană a României achitând clauza de 300.000 de euro.

Oficialii ardelenilor au recunoscut interesul pentru mai mulți jucători ofensivi, rămânând să aleagă soluțiile optime pentru a-i întări lotul lui Ioan Ovidiu Sabău. Aceasta în condițiile în care U Cluj nu mai vrea să rateze play-off-ul în proximul sezon.

Balázs Dzsudzsák este o legendă a maghiarilor

GSP.ro v-a informat ieri despre interesul pentru Jovan Markovic, 23 de ani, dorit împrumut pentru început, întrucât Universitatea Craiova nu dorește să-l cedeze definitiv. Posibilitatea ca atacantul ce a cochetat și cu prima reprezentativă să ajungă la "Șepcile roșii" a fost confirmată și de reprezentanții clubului de pe malul Someșului.

„Horațiu Moldovan de la Dinamo” » Selecționerul l-a pus să aleagă
DINAMO
„Horațiu Moldovan de la Dinamo” » Selecționerul l-a pus să aleagă

Conform informațiilor GSP, un superfotbalist, aflat acum la apus de carieră, le-a fost propus alb-negrilor. Este vorba de Balázs Dzsudzsák, vârf de 37 de ani, căruia îi expiră angajamentul cu Debrecen. Decarul este o legendă a maghiarilor, un jucător ce a adunat 109 selecții la naționala vecinilor, marcând și de 21 de ori.

Balázs Dzsudzsák nu știe dacă va continua încă un sezon la clubul său de suflet, el revenind la Debrecen după o carieră impresionantă în Europa și în Asia. Astfel că agenții săi l-au propus la diverse formații, printre care și U Cluj.

43de milioane au însumat sumele de transfer plătite de diverse formații pentru a-l avea pe decarul maghiar

8goluri și 8 assist-uri a adunat Balázs Dzsudzsák pentru Debrecen în ultimul sezon în 39 de meciuri

Balázs Dzsudzsák a fost dorit de Ioan Andone la CFR Cluj înainte de a câștiga primul titlu pentru „feroviari"

Fotbalistul ce-a fost de trei ori jucătorul anului în Ungaria, care a fost campion în țara sa, dar și în Olanda, cu PSV Eindhoven, a fost titular în 88 la sută dintre meciurile sezonului pentru Debrecen (locul 5 în prima divizie).

Culmea este că ar fi putut ajunge la Cluj, dar la rivala celor de la U, CFR, în urmă cu 16 ani. La începutul carierei sale. Mai exact, a fost dorit în mod special de Ioan Andone, care a cucerit primul titlu în Gruia, în 2008. Doar că Debrecen a preferat să-l vândă în Olanda, la PSV, pentru 2,5 milioane de euro, după care maghiarul a ajuns în Rusia, la Anzhi (14 milioane de euro) și la Dinamo Moscova (19 milioane de euro).

În capitala Rusiei, a jucat mai bine de un an și jumătate sub comanda lui Dan Petrescu.

U Cluj îl poate aduce și pe golgeterul ligii a treia din Franța

Potrivit celor de la actualdecluj.ro, ardelenii au făcut o ofertă oficială pentru Cheikh Touré, atacant francez de 27 de ani, de la Nancy (liga a treia din Franța).

Toure a înscris 15 goluri în ultimul sezon în 31 de meciuri, doar în campionat, și se află în ultimul an de contract. Atacantul ar vrea să plece, după ce formația sa a ratat promovarea în Ligue 2, terminând pe 6.

Clujenii au trimis o ofertă de aproximativ 200.000 de euro pentru atacant și oferă 40% dintr-un viitor transfer, menționează sursa citată.

19goluri în 34 de meciuri a reușit Toure în toate competițiile pentru Nancy

VIDEO Jucătorii clujeni își salută galeria după ratarea calificării în Europa

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (12)
Chris.Dumitrescu
Chris.Dumitrescu  •  07 Iunie 2024, 10:30
Postat de oncica07 pe 06 Iunie 2024, 12:34

Sa vezi daca boc ia sub 40%,duminica, cum brusc ii piere cheful sa arunce in stanga si in dreapta cu banii clujenilor, pe petarde, transferuri si salarii de 12 mii..

Semnele se cam vad, clujenii nu mai vor trotuare si strazi pictate, iar banii sa se duca in gauri negre. U Cluj putea sa fie preluat de catre oameni de afaceri care puteau sa organizeze altfel clubul, să nu mai fie subordonat unor interese de politruci. Rezultatele se văd iar cu doi fotbalisti nu poti face performante.

Baluba
Baluba  •  07 Iunie 2024, 08:04

Il halesc gunoaiele alea de asa zisi suporteri.

istet10
istet10  •  06 Iunie 2024, 22:24

Un crudut de 37 de anisori? Pai ii scapa lui Petrescu asa trufanda?

Vezi toate comentariile (12)
Comentează