Articol de Cezar Titor - Publicat joi, 06 iunie 2024 19:05 / Actualizat joi, 06 iunie 2024 20:15
Transferul lui Ermal Krasniqi (25 ani) la Sparta Praga este foarte aproape de a se concretiza. Rapid va primi două milioane de euro în schimbul acestuia, iar anunțul oficial urmează a fi făcut în scurt timp. De asemenea, Rangers îi pune pe masă lui Șucu o sumă consistentă pentru golgheterul Albion Rrahmani (23 de ani),
Ermal Krasniqi evoluează în Giulești din perioada mercato-ului invernal, când finanțatorul Rapidului, Dan Șucu, a scos din buzunar suma de un milion de euro. Odată ce mutarea va fi finalizată, formația alb-vișinie va obține un profit de un milion de euro, după doar o jumătate de an.
Exod kosovar din Giulești. Krasniqi pleacă, urmează Rrahmani?
„Extrema de la Rapid București, Ermal Krasniqi, a ajuns la un acord pentru a semna cu Sparta Praga. Suma de transfer este de 2 milioane euro + bonusuri. Un anunț oficial în acest sens va fi făcut curând”, scriu în această seară cei ce la Kosovar Football.
Krasniqi joacă în Liga 1 din luna ianuarie a anului 2023, fiind transferat de CFR Cluj de la Ballkani pentru 200.000 euro, după ce echipa din Gruia l-a văzut în acțiune în timpul unor partide de Conference League.
După prestații extrem de apreciate la CFR, Krasniqi a stârnit interesul Rapidului, unde evoluează de la începutul acestui an. Zece goluri a reușit Kosovarul în primul eșalon al fotbalului românesc.
Rangers: 6 milioane de euro pentru Rrahmani!
Pe lângă iminenta plecare a lui Krasniqi, aceeași sursă citată notează și faptul că cei de la Rangers vor trimite o ofertă de șase milioane de euro pentru Albion Rrahmani, „bombardierul” sezonului trecut pentru Rapid. De Rrahmani s-au mai interesat și cei de la Slavia Praga.
De 17 ori a punctat nouarul Rapidului în stagiunea recent încheiată, fiind devansat în ierarhia golgheterilor doar de Philip Otele și Florinel Coman, ambii cu câte 18 reușite.
Este evaluat la 3,5 milioane euro de site-ul de specialitate transfermarkt. A fost adus la Rapid de la Ballkani, aceeași echipă de la care a venit și Krasniqi, giuleștenii plătind 600.000 euro în schimbul acestuia.
VIDEO. Bogdan Andone, la GSP Live: „Rapid e Rapid. În Giulești, suporterii nu au răbdare!”
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat