Articol de Andrei Crăiţoiu, Sergiu Alexandru - Publicat vineri, 14 iunie 2024 14:21 / Actualizat vineri, 14 iunie 2024 22:58
Selecționerul Edi Iordănescu vrea ca toată delegația României să fie concentrată la maximum pe perioada EURO 2024 și a impus reguli strice ♦ Fotbaliștii au un program clar și tehnicianul român nu lasă pe nimeni în apropierea hotelului ♦ Nici măcar pe tatăl lui, fostul selecționer Anghel Iordănescu
Delegația României a închiriat un întreg hotel, Melchior Park din Wurzburg, pe durata șederii pentru EURO 2024 și au fost impuse reguli stricte: nimeni din afară nu are voie lângă stabiliment. Chiar dacă e vorba de cineva cu experiență în fotbal și la turneele finale.
Anghel Iordănescu nu are voie în hotelul României
Din informațiile GSP, Anghel Iordănescu va sosi și el în Germania pentru a vedea naționala la EURO, el fiind antrenorul care i-a calificat și i-a antrenat pe „tricolori” la ultima prezență, în 2016, și care vine atât pentru a fi alături de fiul lui, cât și pentru a susține echipa.
Doar că va fi nevoit să-și caute cazare separat pentru că Edi Iordănescu nu-i va permite accesul în hotelul naționalei. Cei doi se vor putea vedea doar la meciuri, selecționerul fiind decis să nu se abată nici pentru el de la regulile impuse în Germania.
Pentru EURO, România a închiriat 23 de camere exclusiv pentru jucători, fiecare având o dimensiune de 23 de metri pătrați. Nimeni din zona administrativă sau de suport nu se va „lovi” de Stanciu et Comp. Edward Iordănescu și Răzvan Burleanu beneficiază de apartamente pe durata turneului final. Acestea au două camere, una pentru odihnă și una de lucru.
Edi Iordănescu le pregătește o surpriză elevilor săi
Pentru moment, fotbaliștii „tricolori” sunt ca într-un adevărat cantonament. Sunt departe de familii și de partenerele de viață. Însă selecționerul are de gând să le facă o surpriză, iar dacă rezultatele din primele meciuri sunt unele pozitive, va invita la hotel familiile jucătorilor de la lot pentru a petrece împreună câteva ore și pentru a-i relaxa pe jucători.