Articol de Adrian Duţă - Publicat vineri, 14 iunie 2024 17:17 / Actualizat vineri, 14 iunie 2024 18:45
Cristi Manea (26 de ani) a plecat de la CFR Cluj la finalul contractului și a oferit o primă reacție după ce fost criticat de Nelu Varga, patronul echipei ardelene.
Varga l-a numit pe Manea „nesimțit” pentru că nu a vrut să accepte oferta de prelungire și l-a acuzat că a „umblat cu fofârlica”. Manea a răspuns și susține că CFR Cluj îi propunea un contract mai mic decât avea înainte.
Cristi Manea, după plecarea de la CFR: „Îmi dădeau mai puțini bani, după ce că nu ne luam banii la timp uneori”
„Am văzut declarația, dar nu vreau să comentez. Nu știu dacă a spus chiar așa. Ei, când am fost la negocieri, îmi dădeau mai puțin decât aveam înainte. Nu mi s-a părut OK. Asta după ce că nu ne luam banii la timp, câteodată.
Dar chiar dacă mi-ar fi dat foarte mult tot nu rămâneam pentru că vreau să joc și afară și cred că e momentul potrivit să fac un nou pas. Cred că am realizat multe lucruri la CFR, sunt respectat de suporteri și m-a dezamăgit pentru că eu am dat totul pentru acest club și am câștigat trofee”, a declarat Cristi Manea, potrivit prosport.
Cristi Manea: „Vreau să plec în străinătate”
Obiectivul lui Cristi Manea e să joace în străinătate și anunță că nu s-a înțeles încă cu o altă echipă.
„Eu îmi doresc doar să joc. Nu vreau să merg la un club unde să nu am șanse să joc. Am încredere în impresarul meu, Pini Zahavi, care este unul dintre cei mai mari din lume și reprezintă jucători ca Lewandowski.
N-am mai vrut eu să continui la CFR Cluj. Îmi doresc să plec afară. E greu să mai găsesc motivație în România”, a mai declarat Cristi Manea.