SPORTURI  »  ALTELE  »  KAIAC-CANOE

CORESPONDENȚĂ DIN UNGARIA Cătălin Chirilă după aurul cucerit la Szeged: „Am plâns de bucurie!”

Cărălin Chirilă și medalai sa prețioasă FOTO Raed Krishan
Cărălin Chirilă și medalai sa prețioasă FOTO Raed Krishan

Articol de , - Publicat duminica, 16 iunie 2024 13:33 / Actualizat duminica, 16 iunie 2024 21:13

Cătălin Chirilă (26 de ani) a câștigat sâmbătă proba olimpică de canoe simplu 1.000 de metri de la Campionatele Europene 2024 cu un efort imens. ♦ La o zi după cursă, el a vorbit despre senzațiile prin care a trecut, despre proba de 500 de metri, dar și despre momentul emoționant de pe podium.

UPDATE 16:05. Cătălin Chirilă a încheiat cursa de canoe simplu 5.000 de metri pe poziția a șasea, cu un timp de 23:52,234.

Pe podium au urcat Balasz Adolf (22:35,300), Ivan Patepenka (22:40,889) și Serghei Tarnovschi (23:13,527). Românul încheie această ediție a CE de la Szeged cu un aur (C1-1.000 m), un loc patru (C1-500 m) și un loc șase.

Aproape de prânz, în baza de la Szeged e agitație. La intrare sunt cozi de spectatori. E ultima zi a Campionatelor Europene, iar Ungaria a dominat întrecerile. Cătălin Chirilă se distinge prin mulțime cu tricoul său în culorile steagului României.

Sâmbătă a avut o zi complicată, cu două finale și cu un consum imens, el dezvăluind că după cursa câștigată la 1.000 de metri „i s-a rupt filmul”.

După un somn bun, canoistul spune că e din nou pregătit să intre în cursă. Și chiar o va face începând cu ora 15:38, pe distanța de 5.000 de metri.

Dar e un bonus, una dintre luptele importante ale lui 2024 a fost câștigată sâmbătă.

- Cătălin, felicitări, ai avut o zi plină sâmbătă! Cum te simți acum?
- Aș putea spune că mă simt din nou pregătit pentru următoarea cursă. Ieri, într-adevăr, a fost o zi extremă, după ce am tras la 1.000 m până la epuizare. De mult nu am mai picat lat pe ponton.

Cătălin Chirilă după aurul cucerit la Szeged: „Am plâns de bucurie!”
Momentul de după cursă de 1.000 de metri FOTO Raed Krishan

Vântul de față, chiar dacă eu consider că a fost în avantajul meu, mi-a dat și mie de furcă. A fost destul de greu să ajung până la finiș. Mi-am învins adversarii. Mă bucur că am ajuns cumva la limita resurselor. A fost o cursă reușită din toate punctele de vedere.

- Cum a fost proba de 500 de metri?
- Proba de 500 a venit ca o probă bonus, ca o probă de spălare. De această dată, chiar dacă mi-am dorit foarte mult să câștig o medalie, acolo fiind campionul mondial, eram conștient, sincer vorbind mi-am calculat șansele dinainte. Mi-am dat seama în serii că nu a fost o întâmplare că am venit pe locul trei și m-am calificat direct în finală. A fost cumva la limită, am știut cât de tare am vâslit.

Medaliile lui Cătălin Chirilă la Campionatele Europene

  • 2021bronz (C2 – 1.000 m)
  • 2022aur (C1-1.000 m), bronz (C1- 500 m)
  • 2023argint ( C1-500 m), proba de C1-1.000 nu s-a disputat
  • 2024- aur (C1-1.000 metri)

- Și în finală...
- Mi-a fost imposibil să-l ajung pe sportivul moldovean, așa că în finală s-a dovedit din nou că este puternic. A venit rusul, care e un băiat tânăr și cu siguranță va face probleme în continuare la asemenea curse, mai ales la cele de viteză.

Iar pentru Fuksa e deja e o tradiție această finală, cred, dacă nu greșesc, că e de șapte ori deja câștigător al acestei probe și cumva a fost învins. M-aș fi bucurat să fiu eu cel care-l învinge. Mi-a devenit rival direct cumva.

Cătălin Chirilă: „La Paris mă bazez pe îngerași că va fi bine”

- Pentru că ai adus aminte de această rivalitate și în kaiac-canoe, într-o probă individuală, te gândești la anumiți sportivi ca la rivali sau nu te gândești așa?
- Involuntar a devenit cumva un rival direct. Pentru că rezultatele din trecut ne-au împins la această rivalitate. Sunt un tip competitiv și odată ce l-am învins la Halifax, a venit și m-a întrecut la Duisburg. Trebuia cumva să-mi iau revanșa din nou și nu mi-a rămas decât să-mi apăr titlul.

- Contează că l-ai învins aici, adică e un soi de încredere pentru ce urmează la Paris. Rămâne undeva în mintea voastră sau asta a fost și am pus punct aici la Szeged.
- Cred că e bine să punem punct la Szeged pentru că, în primul rând, vremea influențează foarte tare cursele. Ele pot fi diferite radical datorită vântului, pentru că sincer nici nu cunosc cum va bate vântul la Paris.

Din informațiile generale știu că va fi vânt, va fi vânt destul de puternic, vânt de dreapta, care cumva va fi în dezavantajul meu. Însă mă rog și mă bazez pe îngerași că totul o să fie cât se poate de bine pentru mine.

Cătălin Chirilă. Foto: Instagram
Cătălin Chirilă. Foto: Instagram
Cătălin Chirilă. Foto: Instagram
Cătălin Chirilă. Foto: Instagram
+37 FOTO

- Dacă ar fi să explici pe înțelesul tuturor cum a fost cursa de ieri de 1.000 m așa, fără să intri în detalii tehnice, cum ai explica-o?
- Mă bucur că am avut puterea de a mă pondera, de a-mi pondera puterile dacă se poate spune așa, pentru că odată ce ești acolo, în primul pluton, între primele ambarcațiuni, la conducere, ai tendința de a vâsli și mai rapid și mai repede din dorința de a ajunge primul la finiș.

Mă bucur că am rezistat psihic până în ultima parte și exact unde a fost, cred eu, punctul vulnerabil al adversarilor am reușit să atac și am câștigat un avantaj important în fața următorului adversar. Chiar dacă până la finiș a reușit să mă ajungă cumva, pentru mine a fost o așteptare. Știam că o să vină peste mine și mai aveam ceva resurse pentru a-l învinge.

Cătălin Chirilă și privirea îndreptată spre cer

- Cum a fost imediat după cursă, am văzut că ai strigat, că ai dat cu piciorul în apă, îți ardea corpul?
- A fost o descărcare din toate punctele de vedere. Am așteptat această cursă cu foarte mari emoții. Îmi doream foarte mult o medalie.

Cred că m-aș fi bucurat la fel de mult dacă era o medalie de bronz, cu atât mai mult că a venit o medalie de aur. Bucuria a fost de nedescris! Datul cu piciorul în apă a fost doar un semn de bucurie, nicidecum că simțeam nevoia. Nu am avut vreo problemă fizică. Am simțit nevoia să urlu, să mă descarc. A fost foarte multă tensiune înainte.

- Dar când te-ai întins pe poton?
- Acolo să spunem că s-a tăiat filmul.

Cătălin Chirilă a câștigat medalia de Aur la Europene. Foto: Raed Krishan / GSP
Cătălin Chirilă a câștigat medalia de Aur la Europene. Foto: Raed Krishan / GSP
Cătălin Chirilă a câștigat medalia de Aur la Europene. Foto: Raed Krishan / GSP
Cătălin Chirilă a câștigat medalia de Aur la Europene. Foto: Raed Krishan / GSP
Cătălin Chirilă a câștigat medalia de Aur la Europene. Foto: Raed Krishan / GSP
+5 FOTO

- Și acum o întrebare mai delicată, atunci când te-ai uitat spre cer cu medalia la gât, la cine te-ai gândit?
- Am vorbit adesea despre îngeraș, însă ultima persoană pe care am pierdut-o este tata și cred că l-am văzut acolo. A fost greu, am plâns, poate nu-i momentul să vorbesc despre asta. E un moment de bucurie. Am plâns de bucurie, știind că m-a ajutat.

VIDEO Cătălin Chirilă despre stările prin care a trecut în cursa de aur de la Szeged

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Vestiarul României la Priștina vs. Vestiarul lăsat de Kosovo pe Arena Națională
Nationala
Vestiarul României la Priștina vs. Vestiarul lăsat de Kosovo pe Arena Națională
Președintele TAS de România, dialog cu GSP despre România - Kosovo: „E o vină comună. Fotbaliștii kosovari au provocat, fanii au reacționat” » Ce crede că riscă FRF
Nationala
Președintele TAS de România, dialog cu GSP despre România - Kosovo: „E o vină comună. Fotbaliștii kosovari au provocat, fanii au reacționat” » Ce crede că riscă FRF
Sexy jurnalista din Kosovo, reacție virală după scandalul de la meciul cu România: „Epilogul va fi acesta” + Românii au comentat imediat: „Sunteți găini, nu vulturi”
Nationala
Sexy jurnalista din Kosovo, reacție virală după scandalul de la meciul cu România: „Epilogul va fi acesta” + Românii au comentat imediat: „Sunteți găini, nu vulturi”

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (2)
Amen975ZQzamolxe
Amen975ZQzamolxe  •  16 Iunie 2024, 17:37

Felicitari Catalin C. Bafta la Olimpiada , multa sanatate .

Catalynn_21
Catalynn_21  •  16 Iunie 2024, 16:37

Felicitări sincere stelistului nostru!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează