Articol de George Nistor - Publicat miercuri, 19 iunie 2024 14:20 / Actualizat miercuri, 19 iunie 2024 15:29
Valentin Mihăilă (24 de ani) este remarcatul UEFA după prima etapă a fazei grupelor. Internaționalul român conduce detașat în topul celor mai rapizi jucători de la Euro 2024 și a depășit nume mult mai bine cotate, printre care și cel al starului mondial Kylian Mbappe.
Extrema celor de la Parma a evoluat 28 de minute în România - Ucraina, suficient pentru a-și arăta calitățile.
Intrat în locul lui Florinel Coman, într-un segment de partidă în care Edi Iordănescu „suna” clopoțelul de apărare, Mihăilă nu a renunțat la incursiunile specifice prin care a impresionat de-a lungul timpului și a dezvoltat o rapiditate de a alerga cu care nu se poate lăuda, până acum, niciun jucător de la turneul final.
Valentin Mihăilă, numărul 1 în topul celor mai rapizi jucători de la Euro 2024
Dintre toate edițiile de până acum, Campionatul European din Germania este cel mai tehnologizat. Mingea „Fussballliebe” a fost dotată cu cu un microcip care detectează automat offside-urile și hențurile, iar prin tehnologia GPS poate fi determinată, în coordonate exacte, orice mișcare din teren.
După prima etapă a fazei grupelor, UEFA a realizat o ierarhie a celor mai rapizi fotbaliști. Valentin Mihăilă ocupă locul 1, cu o viteză maximă dezvoltată de 35,9 kilometri pe oră și, secundar, o distanță parcursă de 3,4 kilometri.
În continuare, podiumul îi include pe Jeremy Doku (Belgia) cu 35,3 km/h și 8,5 km totali alergați, mai mult decât dublu față de jucătorul român, pentru că a evoluat timp de 84 de minute.
Pe poziția a treia se află un alt nume mare, Rasmus Hojlund. Danezul lui Manchester United evaluat la 65 de milioane de euro se află la egalitate cu Doku, cu aceeași rapiditate, însă o distanță acoperită mai mare, de 9,4 kilometri în cele 83 de minute petrecute pe teren.
Surprinzător, Kylian Mbappe se află doar pe locul 4, cu 35,2 km/h. Francezul poate avea scuza că nu se află în cea mai bună formă fizică a sa. În ultimele zile, s-a pregătit separat în cantonamentul de la Paderborn ca urmare a unor probleme medicale la spate și genunchi.
Interesant este că și Andrei Rațiu a prins top 10. Fundașul dreapta s-a poziționat pe 7 cu 34,6 km/h și 10,7 km alergați.
Clasamentul celor mai rapizi jucători de la Euro 2024, în prima etapă
Poziție | Jucător | Minute jucate | Viteza maximă (km/h) | Distanța acoperită (km) |
---|---|---|---|---|
1 | Valentin Mihăilă | 28 | 35,9 | 3,4 |
2 | Jeremy Doku | 84 | 35,3 | 8,5 |
3 | Rasmus Hojlund | 83 | 35,3 | 9,4 |
4 | Kylian Mbappe | 89 | 35,2 | 8,2 |
5 | Jeremie Frimpong | 9 | 34,7 | 1,7 |
6 | Kyle Walker | 90 | 34,6 | 11,4 |
7 | Andrei Rațiu | 90 | 34,6 | 10,7 |
8 | N'Golo Kante | 90 | 34,5 | 11,8 |
9 | Barıs Alper Yilmaz | 90 | 34,5 | 10,6 |
10 | Rafael Leao | 63 | 34,5 | 6,4 |
Este anunțat titular în Belgia - România
Edi Iordănescu are în plan să modifice echipa de start în următoarea partidă a României, atât din motive tactice cât și din rațiuni ce țin de condiția fizică pe care o au jucătorii săi.
Pentru că s-a achitat bine de sarcinile defensive în meciul precedent, Valentin Mihăilă are șanse mari de a fi titular în locul lui Florinel Coman.
Mutarea este preconizată și de Claudiu Niculescu, expertul Gazetei Sporturilor pe perioada Campionatului European.
„În principiu, ar fi suficiente cinci zile ca să te recuperezi, dar băieții vin după o încărcătură psihică și fizică. Și eu cred că vor fi schimbări cu Belgia. M-aș gândi în special la partea stângă. Florinel Coman s-a pus în slujba echipei, însă Mihăilă a intrat bine, a făcut bine faza defensivă”, anticipează „Clau-gol”.
Programul următoarelor meciuri ale României la Euro 2024:
- 22 iunie, ora 22:00: Belgia – ROMÂNIA (Rhein Energie, Koln)
- 26 iunie, ora 19:00: Slovacia – ROMÂNIA (Waldstadion, Frankfurt)
Ambele partide vor fi liveTEXT pe GSP.ro și televizate pe Pro TV.