INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TURCIA

Șumudică dă târcoale! Râvnește la banca unei naționale de la Euro: „Aș fi onorat să ajung selecționerul lor!”

Marius Șumudică, mereu un antrenor ambițios și atras de Turcia
Marius Șumudică, mereu un antrenor ambițios și atras de Turcia

Articol de - Publicat sambata, 22 iunie 2024 23:35 / Actualizat duminica, 23 iunie 2024 00:08

Marius Șumudică (53 de ani), fostul antrenor al lui Gaziantep, șomer de trei luni și jumătate, a surprins cu o declarație publicată în urmă cu puțin timp pe X de un ziarist turc apropiat echipei roș-negre. Acesta scrie despre visul românului de a ocupa banca Turciei, postul fiind ocupat de Vincenzo Montella. Italianul numit acum 9 luni mai are contract până în iulie 2026.

Marius Șumudică nu a mai preluat nicio echipă după ce și-a încheiat a doua aventură la Gaziantep. Echipa turcă a reușit să evite retrogradarea fără antrenorul român, care a ales să aștepte și să petreacă mai mult timp cu familia.

Curtat, se spune, de Universitatea Craiova și Petrolul din Superligă, și ofertat, așa după cum a mărturisit chiar el, de un club din Emiratele Arabe Unite, tehnicianul de 53 de ani ar avea un vis secret: de a reveni în Turcia, dar nu la un club (are deja patru echipe trecute în CV din Super Lig în ultimii șapte ani!).

Șumudică a recunoscut deseori că Turcia este a doua lui casă

Potrivit unui jurnalist foarte apropiat și informat în ceea ce privește Gaziantep, Ali Budak, cel care a dezvăluit și că Denis Drăguș s-a fotografiat în tricoul lui Tranzonspor (locul 3 în sezonul trecut), semnând contractul pe patru ani plus opțiune pentru al cincilea, ținta fostului campion al României cu Astra Giurgiu ar fi una importantă.

„Aș fi onorat să ajung să fiu selecționerul Turciei!", ar fi declarat Șumi, postarea de pe contul de X (fostul Twitter) adunând în două ore peste 4.000 de vizualizări. Nu e chiar o surpriză, dat fiind că antrenorul, fost ultima oară în Superligă la CFR Cluj (15 meciuri în mai puțin de trei luni), a depus actele pentru a obține cetățenia turcă, mărturisind în mai multe ocazii că se simte exact ca acasă în Turcia și întâlnindu-se cu președintele Recep Tayyip Erdoğan.

Mircea Lucescu a rezistat 18 luni pe banca tehnică a Turciei

Reprezentativa Semilunei a mai avut recent un selecționer român, timp de un an și jumătate (04.08.2017 - 11.02.2019), cu un bilanț de 4 victorii în 17 meciuri. Mircea Lucescu a întinerit naționala Turciei, dar n-a avut rezultate, ratând calificarea la CM 2018 din Rusia.

În prezent, echipa înfrântă în această seară clar la Euro 2024 de naționala Portugaliei (0-3) îl are pe banca tehnică pe Vincenzo Montella. „Aeroplanino" și-a început mandatul acum 9 luni și în zece partide are un bilanț echilibrat: 4 victorii, 2 egaluri și 4 eșecuri, fiind în cărți în grupa F pentru accederea în "optimi".

28de meciuri a stat Marius Șumudică pe banca tehnică a lui Gaziantep în sezonul trecut, înregistrând un bilanț de 10 succese, 7 remize și 11 înfrângeri, golaveraj 36-34

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă precum cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Tenis
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă precum cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Iubitul Soranei Cîrstea, reacție suburbană, după suspendarea lui Swiatek: „FMM. Deja suntem luați de proști”
Tenis
Iubitul Soranei Cîrstea, reacție suburbană, după suspendarea lui Swiatek: „FMM. Deja suntem luați de proști”
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Stiri extrasport
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (7)
romeverest
romeverest  •  23 Iunie 2024, 11:43

Ramane doar cu visul !! Nu va ajunge in viata lui sa antreneze nationala Turciei !! Pe banca acestei nationala au fost numai antrenori cu nume un lumea fotbalului !!

Danpinalty
Danpinalty  •  23 Iunie 2024, 05:23

este exact ce-si doresc turcii, un arlechin care a inghitit un pepene intreg selectioner

tristan
tristan  •  23 Iunie 2024, 00:55

Nu l vrea nimeni la națională.Prea circar și prea burtos.Nu am văzut niciun antrenor de la Euro cu boilerul așa mare

Vezi toate comentariile (7)
Comentează