Articol de George Nistor - Publicat marti, 25 iunie 2024 21:00 / Actualizat marti, 25 iunie 2024 22:39
Franța n-a convins nici cu Polonia, în fața căreia a remizat, 1-1, în ultimul meci din faza grupelor. „Les Bleus” încheie grupa D pe locul 2, sub Austria și peste Olanda. În celălalt meci al grupei, „Portocala Mecanică” a clacat în fața austriecilor, 2-3.
Pe Signal Iduna Park din Dortmund, Franța și Polonia s-au înfruntat într-un duel ce se anunța liniștit, desfășurat fără presiune, însă cu mici semne de orgoliu, de ambele părți. Părea că „Les Bleus” voiau să arate și un altfel de fotbal decât cel de până acum, pe când Lewandowski și ai lui aveau de ținut steagul sus pentru ultimele lor 90 de minute de la Euro 2024.
Cronică de George Nistor după Franța - Polonia 1-1: Ce ne propune Didier Deschamps e „Cocoșul galic” cum nu l-am văzut niciodată
Și cum destinele le-au fost contrare, și jocul a fost la extreme. Didier Deschamps a aliniat o echipă de start care a denotat eterna sa încăpățânare ce nu depinde niciodată de mize.
Antoine Griezmann, marele dezamăgit din partida cu Olanda, a trecut pe bancă, în locul său fiind preferat pariul meteoric Bradley Barcola, posesorul ultimului bilet pentru turneul final, câștigat în meciurile amicale de la începutul lunii iunie.
Tot la acest capitol, N'Golo Kante, falsul creator.
„Cocoșul galic” cu pene vopsite
Ca și în primele două runde, Franțe se clădește greu. Și-a propus posesia, dar nu să și alerge. Tactică sau letargie, polonezii au simțit pasul greu, astfel că Michal Probierz și-a împins jucătorii pe cât posibil în jumătatea adversă. Din linia de mijloc ciudat de defensivă, N'Golo Kante a fost ezitantul de serviciu.
Inert, incapabil să-și servească atacanții și enigmatic inclusiv la pasele scurte. Pentru Dembele, a fost un chin de care nu s-a putut descotorosi.
Jocul s-a mutat, la jumătatea primei reprize, în flancul stâng, cu Mbappe factor dinamic „mascat”. Pătrunderile sale au fost atent anticipate de portarul Lukasz Skorupski, cu o prestație de excepție, însă dublat de Barcola pericolul variază exponențial.
Fundașii Bednarek, Dawidowicz și Kiwior, ajutați de Zalewski, mult coborât la nevoie, au fost stâlpii fără de care goalkeeperul Poloniei nu putea face minuni. Celălalt flanc a fost al Poloniei. În ofensivă, același Zalewski și Zielinski s-au înlănțuit în centrări pentru Lewa (34'), respectiv mult mai tânărul Sebastian Szymanski. Nu au mușcat din ațele porții lui Maignan.
De la 11 metri, poarta e mare și prin ochi de mască
În partea a doua, „Cocoșul galic” a apăsat pedala, dar nu până la capăt. A aglomerat spațiile, a pătruns mai mult în centru, chiar dacă șuturile au fost moi.
În minutul 55, Kiwior i-a căzut pradă lui Dembele, iar Marco Guida a arătat spre punctul cu var. Cu o mână pe masca incomodă, cu un ochi spre Skorupski, Kylian Mbappe marchează primul său gol la un turneu final european.
S-a dovedit a fi un avantaj fragil, tratat indolent preț de câteva minute. Și Lewa s-a activat cu o recuperare urmată de șut, într-o fază la care Upamecano și Saliba au rătăcit nelucizi. Primul semnal.
Fundașul central dreapta a comis-o flagrant în 76', când Karol Swiderski a fost faultat în careul advers. Din a doua încercare, Lewandowski a înscris ciudat, cu un șut țopăit trimis în dreapta lui Maignan.
Polonia pleacă demnă acasă, în timp ce Franța se învăluie într-un mister încă neelucidat. Mult pragmatism, crâmpeie de fotbal alternate cu uzură nespecifică și kilometri puțini.
N-am ști niciodată dacă nu s-ar fi calificat în „optimi” fără să marcheze vreun gol.
Clasament final în grupa D:
FINAL » Franța - Polonia 1-1
- Au marcat: Mbappe 56' p. / Lewandowski 79' pen.
Clasamentul Grupei D de la Campionatul European din Germania:
Echipele de start în Franța - Polonia:
Franța (4-3-3): Maignan - Kounde, Upamecano, Saliba, Hernandez - Tchouameni, Kante, Rabiot - Dembele, Mbappe, Barcola
Rezerve: Areola, Camavinga, Clauss, Coman, Fofana, Giroud, Griezmann, Kolo Muani, Konate, Mendy, Pavard, Samba, Thuram, Zaire-Emery
Selecționer: Didier Deschamps (55 de ani)
Polonia (3-4-3): Skorupski - Bednarek, Dawidowicz, Kiwior - Frankowski, Moder, Zielinski, Zalewski - S. Szymanski, Lewandowski, Urbanski
Rezerve: Bereszynski, Buksa, Bulka, Grosicki, Piatek, Piotrowski, Puchacz, Romanczuk, Salamon, Skoras, Slisz, Swiderski, Szczesny, D. Szymanski, Walukiewicz
Selecționer: Michal Probierz (51 de ani)
Arbitru principal: Marco Guida (Italia)
Asistenți: Filippo Meli, Giorgio Peretti (Italia)
Arbitru VAR: Massimiliano Irrati (Italia)
Asistent VAR 1: Cătălin Popa (România)
Asistent VAR 2: Tiago Martins (Portugalia)
Arbitru de rezervă: Rade Obrenovic (Slovenia)
Stadion: Signal Iduna Park (Dortmund)
VIDEO Amintirile lui Victor Pițurcă despre Euro 2008. „Ne-am prezentat formidabil cu Franța și Italia, dar am clacat cu Olanda! A fost un coșmar pentru mine Olanda”
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”