Articol de Alexandru Barbu, Alexandru Mone - Publicat miercuri, 26 iunie 2024 23:25 / Actualizat joi, 27 iunie 2024 14:48
Ovidiu Ioanițoaia, directorul Gazetei Sporturilor, care bifează la EURO 2024 cel de-al nouălea turneu continental al carierei de gazetar, a trăit pe viu, la Frankfurt, calificarea istorică a României în „optimile” Campionatului European. Respectatul jurnalist a intervenit la GSP Live, imediat după remiza cu Slovacia, 1-1, unde și-a exprimat principalele concluzii după o zi memorabilă pentru întreg fotbalul românesc.
Ovidiu Ioanițoaia a descris atmosfera memorabilă de la meciul cu Slovacia, pe care l-a urmărit de la masa presei, și își scoate pălăria în fața celor peste 25.000 de români care i-au însoțit pe „tricolori” la Frankfurt.
Totodată, Ioanițoaia îi acordă meritele cuvenite selecționerului Edi Iordănescu, „arhitectul” echipei ce și-a căpătat supranumele de „Generația de Suflet”.
Ovidiu Ioanițoaia a intervenit la GSP Live, după calificarea României în „optimile” EURO 2024: „Performanță absolut excepțională!”
„Performanța echipei noastre, care câștigă grupa cu Belgia, Ucraina și Slovacia, este absolut excepțională! La ea a contribuit o echipă care a luptat din răsputeri, pe o ploaie torențială. E și meritul acestui public formidabil, fabulos!
Sunt oameni care au venit din toate colțurile României și ale Europei să susțină această echipă, care a meritat să fie susținută așa!
25.000 de români au înfruntat vremea vitregă, au încurajat echipa națională, iar ea a obținut una dintre cele mai frumoase performanțe din istorie. Felicitări!”, și-a început discursul Ovidiu Ioanițoaia, în timpul celei mai spectaculoase ediții din existența GSP Live.
Ioanițoaia se înclină în fața naționalei lui Edi Iordănescu: „Ar trebui să nu se mai teamă de nimeni!”
În continuare, directorul Gazetei le-a făcut o caracterizare generoasă actorilor care au dus România în „optimile” EURO 2024:
„Toată echipa trebuie felicitată, trebuie felicitat și selecționerul Edi Iordănescu!
După părerea mea, cel mai bun om al meciului cu Slovacia și, în general, cel mai bun om al nostru pe parcursul celor trei meciuri, a fost portarul Florin Niță, un adevărat înger păzitor!
După cum s-a prezentat echipa, a demonstrat că e important să câștigi, dar și mai important să lupți! Naționala a avut o abordare pozitivă, ieșită din comun. N-ar trebui să ne temem de nimeni! Această echipă n-ar trebui să se mai teamă de niciun adversar! Echipa națională s-a ridicat la înălțimea misiunii din acest turneu”.
Ovidiu Ioanițoaia, cel mai experimentat jurnalist prezent în Germania
Cel mai experimentat jurnalist al Gazetei Sporturilor, Ovidiu Ioanițoaia, bifează în Germania cel de-al nouălea său turneu final european. La care se adaugă alte 7 participări la Campionatele Mondiale! Povestea a început în Franța, în 1984, apoi a relatat de la fața locului și a trimis corespondențe speciale în 1996, 2000, 2004, 2008, 2012, 2016 și 2020.
Ioanițoaia a construit „Sportul românesc”, a pus temelia „ProSport” și lucrează la prestigiul Gazetei Sporturilor, versiune #mileniul 3.
FOTO. Imaginile euforiei tricolore! Momente senzaționale la Frankfurt: naționala a sărbătorit pe gazon calificarea
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”