Articol de George Nistor - Publicat joi, 27 iunie 2024 18:51 / Actualizat joi, 27 iunie 2024 21:27
Radu Drăgușin (22 de ani) s-ar putea transfera de la Tottenham după Euro 2024. Fundașul central care a avut o prestație foarte bună în România - Ucraina 3-0 este dorit insistent de Aurelio De Laurentiis.
Președintele lui Napoli l-a pus în capul listei de transferuri și vrea să-i creeze lui Antonio Conte, noul antrenor, o echipă consistentă, capabilă să se lupte la titlu în următorul sezon.
În prima partidă de la turneul final, Radu Drăgușin a fost urmărit din tribunele stadionului Allianz Arena din Munchen de către scouterii formației de lângă Vezuviu.
Radu Drăgușin, dorit insistent de Napoli. Aurelio De Laurentiis și-a spus planul pentru transferuri
Stoperul defensiv a mai fost dorit de Napoli în ianuarie, însă a ales să-și urmeze visul de a evolua în Premier League. După o stagiune în care a bifat doar 9 partide pentru Tottenham în competiția internă, apărătorul ar putea reveni în Serie A.
Radu Drăgușin, Mario Hermoso și Leonardo Spinazzola sunt primele ținte pentru mercato-ul celor de la Napoli, anunță cotidianul La Gazzetta dello Sport în ediția tipărită.
Despre jucătorul român, jurnaliștii italienii au aflat că este „dornic să revină în Serie A”, dată fiind condiția sa de la actualul club.
Într-un interviu pentru publicația din Peninsulă, Aurelio De Laurentiis a oferit informații despre planul de transferuri. Pentru zona defensivă, este dispus să investească masiv în speranța că va rezolva problemele majore ale echipei.
„Majoritatea jucătorilor din lot sunt confirmați pentru că îi consider valabili. Ne vom orienta și spre a ne întări, dar tot timpul respectând parametrii noștri. Poate cel mai mare merit al meu este acela că am îmbunătățit fotbaliștii pe care contăm și constituie o bază bună.
Există cifre care ne pun pe gânduri, precum cele 48 de goluri primite anul trecut. Trebuie neapărat să găsim un echilibru. Dincolo de numele de jucători, pentru apărare vom încerca să facem ceva, pentru a da substanță.
25 de milioane de euroeste cota de transfer a lui Radu Drăgușin potrivit Transfermarkt
Vom fi flexibili din punct de vedere tactic, dar abia când îi vom avea ne vom da seama cu adevărat de potențialul lor”, a declarat președintele partenopeilor.
L-a vrut și în iarnă și a fost refuzat
La finalul perioadei de mercato din iarnă, Aurelio De Laurentiis a susținut o conferință de presă în care a recunoscut că marele său scop a fost achiziționarea lui Radu Drăgușin.
Deși a făcut o ofertă mai bună decât cea trimisă de londonezi, președintele a fost refuzat.
L-am urmărit pe Drăgușin, chiar oficialii lui Genoa mi-au confirmat că oferta mea a fost superioară celorlalte primite, însă jucătorul a preferat Anglia în detrimentul lui Napoli și al lui Bayern Munchen. Anglia este considerată ca fiind o destinație de nerefuzat întotdeauna.
- Aurelio De Larentiis, președintele lui Napoli
GALERIE FOTO. România inventivă » Cele mai extravagante apariții din tribune: tricouri cu Petre Țuțea, pene în cap și exces de vopsea. 20 de fotografii pe care nu le-ai văzut
VIDEO. Radu Drăgușin, fericit după calificarea în optimi
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”