INTERNATIONAL  »  EURO 2024  »  ITALIA

Arbitru dat afară de la Euro 2024 » Cele două controverse l-au trimis acasă

Makkelie la Italia - Croația, 1-1 / Foto: Imago
Makkelie la Italia - Croația, 1-1 / Foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 28 iunie 2024 19:52 / Actualizat vineri, 28 iunie 2024 21:05

Danny Makkelie (41 de ani), arbitrul care a oficiat partidele Germania - Ungaria (2-0) și Italia - Croația (1-1) a fost scos de pe lista arbitrilor de la Euro 2024, potrivit presei olandeze.

Singurul arbitru de la Euro 2024 din Olanda s-a aflat în centrul a două controverse pe parcursul turneului final. Maghiarii au contestat valabilitatea golului marcat de Ilkay Gundogan, iar croații l-au acuzat pe olandez că a favorizat Squadra Azzurra.

Arbitru dat afară de la Euro 2024 » Cele două controverse l-au trimis acasă
Danny Makkelie, după Croația - Italia 1-1. Sursă foto: Imago

Controversa de la Germania - Ungaria: „Arbitrul a fost cel mai prost de pe teren”

Maghiarii au contestat valabilitatea golului marcat de Ilkay Gundogan în minutul 67 al partidei. Marco Rossi, selecționerul italian al Ungariei, a fost vehement la finalul meciului la adresa lui Makkelie și a acuzat un fault la fundașul central Willi Orban.

„Am lucrat la tactică, mentalitate și sunt mândru de performanța băieților. Tactica noastră a fost acceptabilă, am încercat să-i împingem spre aripi, dar au jucători de clasă. Fundașii noștri centrali au întârziat adesea pasele.

Am avut șanse, dar am avut ghinion. Ceea ce a făcut arbitrul astăzi este un standard dublu. A aprobat un gol când Orban a fost împins, dar de partea cealaltă a fluierat același fault. Arbitrul a fost cel mai prost de pe teren, deși nemții ar fi câștigat oricum”, a comentat Marco Rossi, la finalul partidei, potrivit presei maghiare.

Controversa de la Italia - Croația: „Opt minute sunt un nonsens”

Croații l-au acuzat pe arbitrul olandez că a favorizat Italia, după ce meciul a fost prelungit cu 8 minute, iar Italia a marcat la ultima fază, prin Mattia Zaccagni, golul care a trimis Croația acasă. Zlatko Dalic, selecționerul Croației, s-a arătat nemulțumit de maniera de arbitraj la finalul partidei.

„Doare și o să mai doară mult în următoarele câteva zile. Nu este ușor. Dar uneori nu e ziua ta. Ăsta e fotbalul. Ne-am respectat planul de joc timp de 98 de minute, dar din păcate totul s-a destrămat.

Nu știu dacă au fost chiar necesare opt minute de prelungiri. Dar suntem o țară mică, iar UEFA și FIFA nu ne acordă prea multă atenție. Noi trebuie să ne apărăm. Dar opt minute sunt un nonsens. Nu există nicio justificare pentru asta. Croația trebuie să fie respectată”, a transmis selecționerul Zlatko Dalic, conform news.ro.

VIDEO. Meciul zilei » Elveția - Italia în optimele Euro 2024

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează