INTERNATIONAL  »  EURO 2024  »  ARBITRAJ

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA Șeful arbitrajului european, concluzii după două săptămâni de Euro: noua regulă va fi adoptată în TOATE competițiile UEFA!

Au existat 20 de intervenții VAR la Euro 2024 // foto: Guliver/gettyimages +50   FOTO
Au existat 20 de intervenții VAR la Euro 2024 // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat vineri, 28 iunie 2024 22:22 / Actualizat vineri, 28 iunie 2024 22:29

Italianul Roberto Rosetti, 56 de ani, șeful arbitrajului european, a comentat astăzi, vreme de o oră, arbitrajele din grupele Campionatului European, „oferind o altă perspectivă și detalii despre raționamentul din spatele unora dintre deciziile-cheie luate în timpul meciurilor”.

A fost o ședință în regim online, la care jurnaliștii acreditați la EURO au fost invitați să participe.

Printre altele, șeful arbitrajului european a prezentat concluzii despre una dintre inițiativele noi adoptate la acest turneu final, aceea de a exista discuții despre deciziile de arbitraj doar între „central” și căpitan, o idee izvorâtă din dorința de a evita scenele în care arbitrii erau înconjurați de jucători furioși.

Regula discuțiilor căpitan - arbitru va fi adoptată în toate competițiile UEFA

„Procesul este pozitiv. Arbitrii le oferă informații căpitanilor, care răspund într-un mod foarte pozitiv. Este mai ușor și pentru ceilalți jucători, care nu merg peste arbitru, așa că este ceva foarte pozitiv pentru fotbal.

Am vorbit cu jucătorii de top și cu antrenori după meciuri, am vrut să văd care este feedback-ul lor, dacă toată lumea este mulțumită.

Au existat câteva sancțiuni pentru jucătorii care n-au respectat regula, suntem într-o fază de tranziție, dar am primit deja solicitări de la ligile naționale din Europa care vor să meargă pe această linie.

Vom implementa asta în toate competițiile UEFA și suntem fericiți că ligile naționale vor să ne urmeze exemplul”, a transmis Rosetti.

În medie, sub 60 de minute de fotbal pe meci

Fostul arbitru italian a prezentat și câteva date factuale despre meciurile de până acum de la Campionatul European:

  • În medie, mingea a fost în joc pentru 59 de minute și 10 secunde;
  • În medie, au fost 9,1 schimbări pe meci (din 10 posibile);
  • 22,4 faulturi în medie pe meci;
  • 4,6 cartonașe galbene în medie pe meci;
  • 3 cartonașe roșii în total;
  • 20 de intervenții VAR.

VAR „la secundă”

Dintre cele 20 de intervenții VAR, 12 au avut loc în camera VAR, restul de 8 au fost momente în care arbitrii de centru au fost chemați la marginea terenului să rejudece fazele controversate.

În medie, VAR-ul a avut nevoie de 51 de secunde pentru a concluziona fazele litigioase, o medie cu 5 secunde mai mică decât în cazul ultimului sezon de Champions League.

Rosetti a comentat și altă nouă inițiativă, aceea de a a oferi detalii, justificări și imagini despre intervențiile VAR pe ecranele gigant din interiorul stadioanelor:

„Este o explicație tehnică în timp real. Nu este ușor să o facem, dar este ceva foarte pozitiv. Totul este mult mai clar pe stadioane, fiindcă explicăm deciziile pe marile ecrane, explicăm ce se întâmplă pe teren și în camera VAR”.

VIDEO. Tabloul lui Raul Rusescu la Euro 2024: „România ajunge până în semifinale”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă ca cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Tenis
Iga Swiatek, prinsă dopată! Aceeași substanță interzisă ca cea folosită de înotătorii chinezi și de Kamila Valieva
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”
Stiri extrasport
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”
„Dinamitează” conflictul de la România - Kosovo » Acuzații în Austria după două săptămâni
Nationala
„Dinamitează” conflictul de la România - Kosovo » Acuzații în Austria după două săptămâni

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (2)
contrabas3
contrabas3  •  29 Iunie 2024, 07:41

Mă gândesc că atunci când un arbitru vorbește cu un jucător (altul decât căpitanul), căruia îi explică de ce i-a dat cartonaș (arbitrii fac asta), jucătorul poate dialogul cu arbitrul fără să fie penalizat, altfel arbitrul ar fi un dictator.

88gore88
88gore88  •  28 Iunie 2024, 22:38

Obsev ca se pune accent pe " transparență "...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează