GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  ADVERTORIAL

Partidele din a opta rundă de la Superbet Chess Classic România 2024 s-au încheiat cu remize

Articol de GSP - Publicat vineri, 05 iulie 2024 12:46 / Actualizat vineri, 05 iulie 2024 12:54

București, 5 iulie 2024 Clasamentul Superbet Chess Classic 2024 a rămas neschimbat după penultima rundă. Fabiano Caruana și-a menținut supremația, iar pe cel de-al doilea loc se plasează în continuare Alireza Firouzja, Gukesh Dommaraju și Praggnanandhaa Rameshbabu.

Deschiderea celei de-a opta zile competiționale a avut loc joi, 4 iulie, la ora 15.00, printr-o primă mutare simbolică, făcută de primarul ales al Sectorului I, George Tuță, și de Gabriel Petrescu, Vicepreședintele Fundației Superbet.

Partidele din a opta rundă de la Superbet Chess Classic România 2024 s-au încheiat cu remize

Cronica rundei a VIII-a

Caruana, Fabiano – Praggnanandhaa Rameshbabu ½ - ½

Partidele din a opta rundă de la Superbet Chess Classic România 2024 s-au încheiat cu remize

Probabil inspirat de alegerea lui Anish Giri din runda a șaptea, Caruana optează tot pentru o variantă din Deschiderea Engleză, o opțiune pe care putem spune că o înțelegem date fiind pozițiile solide care reies în urma deschiderii și poziția de lider solitar pe care o are americanul în clasament. Deși se află în acest moment pe locurile 2-4 la egalitate, Praggnanandhaa nu a forțat lucrurile în partida directă, agreând simplificarea poziției prin schimburi repetate. Derby-ul s-a încheiat cu o remiză la mutarea 31 printr-o repetare de mutări.

Firouzja, Alireza – Nepomniachtchi, Ian  ½ - ½

Tot pentru o deschidere liniștită a optat și Firouzja împotriva lui Nepomniachtchi: Sistemul Londonez. Începută cu o inițiativă interesantă care părea că va duce la un ușor dezechilibru prin pierderea perechii de nebuni, partida decurge totuși normal și liniștit. După câteva schimburi, cei doi ajung într-un final de nebuni de culori diferite fără nicio șansă practică de câștig.

Abdusattorov, Nodirbek – Deac, Bogdan ½ - ½

Partidele din a opta rundă de la Superbet Chess Classic România 2024 s-au încheiat cu remize

Provenită din Deschiderea Spaniolă, partida Abdusattorov-Deac a durat 84 de mutări. După un joc de mijloc fără evenimente semnificative, s-a ajuns într-un final în care jucătorul român a obținut un pion liber pe care a încercat să îl transforme. Chiar dacă precizia lui Deac a fost extrem de mare și a oferit o partidă de o calitate înaltă și jucătorul uzbek a reușit să se apere precis, iar partida s-a încheiat cu o remiză.

Vachier-Lagrave, Maxime – So, Wesley  ½ - ½

MVL a optat de data aceasta pentru varianta principală a Deschiderii Italiene, denumita Giuoco Piano. Așa cum îi spune și numele, deschiderea se bazează pe avantaje mici, pe îmbunătățirea poziției figurilor și, în general, pe atacul în centru. Jucată precis de ambele părți, singurul avantaj care a survenit a fost o structură de pioni puțin mai bună pentru alb, negru având pioni dublați pe coloana b, dar acest lucru nu a fost suficient pentru a-i oferi și perspective de câștig.

Gukesh, Dommaraju – Giri, Anish  ½ - ½

Partidele din a opta rundă de la Superbet Chess Classic România 2024 s-au încheiat cu remize

O deschidere destul de populară la nivel mondial, Apărarea Nimzo-Indiană a fost răspunsul lui Anish Giri la mutarea 1.d4. Judecând după timpul de gândire, ambii jucători au fost bine pregătiți până spre mutarea 20, ajungând într-o poziție în care albul are avantaj de spațiu și perechea de nebuni, dar negrul are un pion în plus. Chiar dacă poziția era deschisă la joc, niciunul dintre jucători nu a vrut să își asume riscuri și au repetat poziția câteva mutări mai târziu.

Rezultate runda VIII

●      Caruana, Fabiano – Praggnanandhaa Rameshbabu ½ - ½

●      Firouzja, Alireza – Nepomniachtchi, Ian  ½ - ½

●      Abdusattorov, Nodirbek – Deac, Bogdan ½ - ½

●      Vachier-Lagrave, Maxime – So, Wesley  ½ - ½

●      Gukesh, Dommaraju – Giri, Anish  ½ - ½½

Clasamentul după runda VIII II

1 Caruana Fabiano – 5

2-4. Firouzja Alireza – 4.5

2-4. Gukesh Dommaraju – 4.5

2-4. Praggnanandhaa Rameshbabu – 4.5

5-6. Vachier-Lagrave Maxime - 4

5-6. Nepomniachtchi Ian - 4

7-9. Abdusattorov Nodirbek – 3.5

7-9. Giri Anish - 3.5

7-9. So Wesley - 3.5

10. Deac Bogdan - 3

Programul rundei a IX-a 

Ultima rundă va începe vineri, 5 iulie, la ora 14.00, la Grand Hotel Bucharest, va fi urmată de Ceremonia de închidere și se va disputa după cum urmează:

·       Anish Giri - Fabiano Caruna

·       Wesley So - Gukesh Dommaraju

·       Bogdan Deac - Maxime Vachier Lagrave

·       Ian Nepomniachtchi - Nodirbek Abdusattorov

·       Praggnanandhaa Rameshbabu - Alireza Firouzja

La Ceremonia de închidere vor participa Ministrul Energiei Sebastian Burduja, Directorul executiv al Fundației Kasparov Michael Khodarkovsky și Președintele Federației de Șah Vlad Ardeleanu.

Competiția este live și pe Prima Sport de la 15.30 și poate fi urmărită și online pe Facebook și YouTube Superchess.ro.

Biletele pentru urmărirea competiției, puse în vânzare

Evenimentul este accesibil publicului larg, iar iubitorii sportului minții pot rezerva bilete de AICI, pentru urmărirea partidelor dintre cei 10 Mari Maeștri, direct în sala de competiție. Biletele au fost puse la vânzare și sunt în număr limitat. Copiii cu vârsta de până la 14 ani beneficiază de intrare gratuită, dar trebuie să-și asigure participarea pe pagina menționată anterior, în secțiunea “bilete pentru copii”. Vârsta minimă de participare este de cinci ani, cu mențiunea că trebuie păstrată liniștea în sala de competiție. Toate fondurile strânse în urma achiziționării biletelor vor fi donate către programul REKARO pentru renașterea caiacului românesc.

Pentru mai multe detalii și pentru cele mai recente știri despre circuit, puteți vizita www.fundatiasuperbet.ro, www.superchess.ro, www.grandchesstour.org și urmări paginile de social-media ale Fundației Superbet și GCT.

Premiile etapei din București ajung la 350.000 de dolari, iar cele ale întregului circuit, la 1,5 milioane de dolari, dintre care 350.000 de dolari pentru etapa de șah clasic și 175.000 dolari pentru fiecare etapă de șah rapid și blitz. Totodată, ediția din 2024 va beneficia și de un fond de premii bonus, de 275.000 de dolari, care vor fi acordate primilor clasați la finalul întregului turneu.

Fondul de premiere al actualei ediții este pus la dispoziție de principalii sponsori: Fundația Superbet și Saint Louis Chess Club, ambele organizații non-profit care susțin educația prin șah și misiunea GCT de a promova sportul minții în toate colțurile lumii. Federația Română de Șah va fi co-organizator și partener al etapei din România.

Parteneri media: TVR, GSP.ro, Fanatik.ro, KISS FM, Prima Sport, Prima TV, Digi Sport, Digi 24, Antena 1, Antena 3

Parteneri comunicare: Porter Novelli România, AMICOM Consulting & Strategy

Despre Grand Chess Tour (GCT)

GCT este un circuit de șah internațional, care aliniază cei mai buni jucători ai lumii. Legendarul Garry Kasparov, unul dintre cei mai mari “ambasadori” ai șahului în lume, a inspirat crearea Grand Chess Tour și a contribuit, totodată, la consolidarea parteneriatului dintre organizatori. Pentru mai multe informații, puteți vizita grandchesstour.org.

Despre Fundația Superbet

Fondată în 2019, Fundația Superbet a făcut din șah una dintre inițiativele sale prioritare, organizând primul turneu din cadrul Grand Chess Tour la București. Totodată, Fundația s-a angajat să transforme GCT într-o tradiție pentru comunitățile de șah din România, Polonia și Croația. Pentru mai multe informații, puteți vizita www.superbetfoundation.com.

Despre Federația Română de Șah (FRSAH)

Înființată în 1925, Federația Română de Șah s-a constituit prin adeziunea a 26 de cercuri de șah din țară. Este una dintre membrele fondatoare a Federației Internaționale de Șah (FIDE). Primul său Comitet Director a fost prezidat de Mihail Sadoveanu din calitatea de președinte. De atunci, diverse personalități marcante ale vieții politice, culturale și sportive românești au îndeplinit funcția de președinte al Federației. Misiunea FRSAH este de a populariza și dezvolta practicarea acestui sport, la nivel național, din punct de vedere sportiv, educațional, cultural și artistic, promovând corectitudinea, toleranța și fair-play-ul.  

Despre Saint Louis Chess Club

Este o organizație non-profit a cărei misiune este ca șahul să fie parte integrantă din comunitate. Astfel, clubul oferă spațiu pentru diverse turnee și competiții locale, cât și cursuri de perfecționare a șahului, lecții pentru începători și prelegeri speciale.

Saint Louis Chess Club susține programele de șah care există deja în școlile din zonă, încurajând totodată dezvoltarea de noi programe în școală și după școală. Pentru mai multe informații, puteți vizita saintlouischessclub.org.

Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Diferență infimă între ocupanții locurilor 2 și 3 după numărătoarea din timpul nopții
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Diferență infimă între ocupanții locurilor 2 și 3 după numărătoarea din timpul nopții

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează