Articol de Cezar Titor - Publicat joi, 11 iulie 2024 22:05 / Actualizat joi, 11 iulie 2024 22:51
Corvinul a câștigat în primul tur preliminar de Europa League, 4-0 cu Paksi, vicecampioana și câștigătoarea Cupei din Ungaria. Sergiu Buș și Marius Lupu, care a reușit o „triplă”, au semnat golurile trupei lui Florin Maxim. În minutul 76, maghiarii au rămas în zece.
Returul va avea loc peste o săptămână, pe 18 iulie, de la ora 21:00, la Sibiu.
Corvinul i-a umilit pe maghiari, Lupu ia mingea acasă!
3 noiembrie 1982 este data la care Corvinul a jucat ultima dată în cupele europene. Atunci, în urmă cu aproximativ 42 ani, hunedorenii pierdeau drastic cu FK Sarajevo, scor 0-4. „Doar” 15.226 zile au fost necesare pentru ca „echipa de sub furnale” să își ia revanșa. Corvinul a câștigat în Ungaria, contra vicecampioanei Paksi, 4-0, un scor incredibil. Golurile au fost semnate de Sergiu Buș și Marius Lupu, care a reușit „tripla”.
Fanii hunedoreni și-au făcut simțită prezența și în Ungaria, momentul fiind unul istoric pentru „echipa de sub furnale”: prima partidă europeană după 42 ani! Extrem de vocali, cei aproximativ 200 suporteri români au afișat și o scenografie în miniatură, fluturând steaguri în alb și albastru, culorile tradiționale ale Corvinului.
Primele atacuri le-au aparținut celor de la Paksi, însă gradul de periculozitate al acestora a fost minim. Ușor-ușor, trupa lui Florin Maxim a început să câștige teren, devenind arhiprezentă în jumătatea adversă, cel puțin în primele minute ale duelului.
Vulpea bătrână...
În minutul 9, după o fază fixă, atacul hunedorenilor s-a prelungit, iar Sergiu Buș, etalându-și anii de experiență, a înscris din întoarcere, nelăsându-i nicio șansă goalkeeperului Szappanos. Mai mult, fostul atacant de la FCSB sau CFR Cluj a marcat chiar sub privirile lui Dominik Szoboszlai, starul celor de la Liverpool și cel mai bun produs al fotbalului maghiar din ultimele decenii, fiind prezent în tribunele micuței arene aflate pe malul drept al Dunării.
Corvinul a continuat să fie periculoasă, însă micile inexactități din fața porții, poate și emoțiile unei partide europene, au făcut ca tabela de marcaj să nu indice un sec 0-2. Cel puțin în prima jumătate de oră din mitanul întâi, nu s-a observat că se află față în fața vicecampioana Ungariei și o echipă din eșalonul secund din România.
În minutul 30, servit perfect în fața porții, Marius Lupu nu a putut finaliza în situație de unu-la-unu cu goalkeeperul maghiarilor. Se înmulțeau șansele mari de gol ale „corbilor”. Apărarea „nuclearilor” era vraiște.
În prima repriză, trasând o paralelă, Corvinul aducea aminte de zilele bune ale lui Jurgen Klopp la Liverpool. Sigur, păstrând proporțiile. Băieții lui Florin Maxim se luptă pentru fiecare minge, încearcă să recupereze imediat cum au pierdut balonul.
Spre finalul primei părți, maghiarii deveniseră mai amenințători. În minutul 39, Konyves a luat o acțiune pe cont propriu în banda dreaptă, l-a surclasat cu lejeritate pe Manolache, însă șutul său la colțul lung nu a fost cadrat.
Spațiul oferit de Corvinul a reprezentat o oportunitate uriașă pentru faza de contraatac. În al doilea minut de prelungire al primei reprize, Pîrvulescu a centrat perfect pentru Marius Lupu, cel care s-a revanșat și a dublat avantajul Corvinului.
Acesta a „ciupit” cu vârful ghetei balonul trimis de Pîrvulescu, faza celor doi amintind de celebrele conexiuni dintre Suarez și Messi, Ronaldo și Benzema sau Gerd Muller și Uli Hoeness. Era 2-0 la pauză pentru Corvinul, 45 minute până la o nouă minune a hunedorenilor, devenită deja marcă înregistrată, după triumful istoric din Cupa României.
Lupu, singurul „atomic” de la Paks
La prima acțiune a reprizei secunde, Sergiu Buș a fost extrem de aproape de a reuși „doppietta” și a duce scorul la 3-0, însă portarul maghiarilor s-a opus. Dârzenie, determinare, concentrare sunt cuvintele care ar putea caracteriza jocul „echipei de sub furnale” și în repriza a doua. Discursul lui Florin Maxim de la cabine nu i-a relaxat pe jucători, ci i-a înrăit.
În primul sfert de oră al părții secunde, maghiarii au avut posesia, însă goalkeeperul de 19 ani al „Corbilor” nu a trebuit să iasă la rampă.
Echipa din orașul ce găzduiește o centrală nucleară a continuat să domine teritorial, însă numărul ocaziilor clare de gol era minim. Adjectivul ce ar putea descrie prestația maghiarilor este mai degrabă „amorțiți”, nu „nucleari”. În spatele porții apărate de Lefter în mitanul secund, stă răzleț banner-ul „Atomic Strike”, alintul suporterilor lui Paksi. Buș și Lupu au fost cei cu execuțiile atomice, nu maghiarii.
Dacă eșecul usturător nu era suficient, Paksi a rămas și în zece. VAR-ul a făcut dreptate, Balint Szabo fiind eliminat după intrarea criminală la Denis Hrezdac, care nu a mai putut continua partida.
Marius Lupu a devenit eroul improbabil al Corvinului. În minutul 86, la capătul unui contraatac purtat de Desley Ubbink, Lupu a profitat de gafa din defensivă a lui Balint Vecsei și a mai „deranjat” încă o dată „ațele” porții lui Szappanos.
Era 3-0 pentru Corvinul, iar visul frumos al hunedorenilor refuză să-și cunoască epilogul. Corvinul nu a luat piciorul de pe accelerație, iar Lupu a marcat din nou, reușind hat-trick-ul. Purtând mască, Lupu i-a făcut o demonstrație lui Kylian Mbappe, care a acuzat că nu se poate coordona eficient cu masca de protecție.
Paksi - Corvinul Hunedoara 0-4
- Marcatori: Sergiu Buș '9, Marius Lupu '45+2, '86, '90+3
Min. 90+3: GOL Corvinul! Același Lupu reușește să marcheze, izbutind tripla. Scor neverosimil la Paks.
Min. 86: GOL Corvinul! Lupu reușește „doppietta”, după o greșeală mare a lui Vecsei.
Min. 78: În urma consultării arbitrajului video, Balint Szabo a fost eliminat, după o intrare extrem de dură la Denis Hrezdac.
Min. 67: Corvinul putea da lovitura pe contraatac. Paksi este în continuare fără replică.
Min. 55: Paksi are posesia, însă maghiarii nu reușesc să creeze pericol la poarta apărată de Ștefan Lefter, goalkeeper în vârstă de doar 19 ani.
Min. 47: La prima acțiune a reprizei secunde, Sergiu Buș a fost extrem de aproape de a duce scorul la 3-0, însă portarul maghiarilor s-a opus.
Min. 46: A început mitanul secund, maghiarii au efectuat mai multe modificări.
Min. 45+2: GOL Corvinul! Lupu înscrie, Pîrvulescu l-a asistat perfect.
Min. 45: S-au arătat cinci minute de prelungire de la margine.
Min. 39: Konyves ia o acțiune pe cont propriu în banda dreaptă, trece ușor de Manolache, însă șutul său la colțul lung s-a dus mult lângă.
Min. 33: Maghiarii cer penalty la un fault al lui Iacob la Konyves. „Cavalerul în negru” îi face semn să se ridice, faza fiind verificată și de arbitrajul video.
Min. 29: Corvinul continuă să joace curajos, fiind mai periculoasă. Paksi nu îl deranjează pe Lefter. Servit ideal, Lupu nu reușește să marcheze în situație de unu la unu cu goalkeeperul maghiarilor.
Min. 22: Pe un contraatac superior numeric al Corvinului (5 contra 2), jucătorii din ofensiva lui Florin Maxim nu s-au sincronizat, iar acesta a fost irosit.
Min. 19: Lupu este servit ideal în fața porții, însă nu a putut controla balonul, iar acesta s-a scurs în afara terenului.
Min. 14: Maghiarii sunt și ei periculoși, însă Windecker nu reușește să trimită mingea în „ațe”.
Min. 11: Șutul lui Neacșa de la colțul scurt este salvat de Szappanos.
Min. 9: GOL Corvinul! În urma unei faze fixe, Sergiu Buș a deschis scorul din întoarcere.
Min. 8: Corvinul începe să câștige teren. Dominik Szoboszlai, mijlocașul maghiar al celor de la Liverpool, este prezent în tribunele stadionului.
Min. 3: Prima ocazie a partidei le-a aparținut maghiarilor, însă defensiva lui Florin Maxim s-a apărat bine la lovitura liberă din apropierea careului
Min. 1: A început partida.
- O micuță galerie hunedoreană formată din aproximativ 200 persoane este prezentă în Ungaria. Fanii Corvinului au afișat inclusiv o coregrafie, fluturând steaguri în alb și albastru.
Paksi - Corvinul Hunedoara, echipele de start
Paksi (3-5-2): Szappanos - Szabo, Kinyik, Lenzser - Osvath, Windecker, Balogh, Papp, Silye - Szabo, Konyves
Rezerve: Simon, Vecsei, Skribek, Haraszti, Vas, Bode, Kocsis, Kovacs, Otvos, Mezei, Toth, Gevay
Antrenor: György Bognár
Corvinul Hunedoara (4-1-4-1): Lefter - Bradu, Lică, Manolache, Iacob - Hrezdac - Lupu, Roger, Neacșa, Pîrvulescu - Buș
Rezerve: Blaga, Chindriș, Chukwu, Gîrbiță, Grigore, Hergheligiu, Mitran, Pop, Predica, Ubbink, Velisar
Antrenor: Florin Maxim
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat