FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Amenzi usturătoare după Dinamo - Petrolul! „Câinii” au fost amendați cu mii de euro

Dinamo - Petrolul. Sursă foto: sportpictures.eu
Dinamo - Petrolul. Sursă foto: sportpictures.eu

Articol de - Publicat luni, 22 iulie 2024 09:46 / Actualizat luni, 22 iulie 2024 10:31

Organizatorul, Dinamo București, dar și societatea de pază a stadionului au fost amendate cu 32.000 de lei, după victoria „câinilor”, scor 4-1, în fața celor de la Petrolul Ploiești.

Jandarmeria informează că organizatorul a fost amendat cu 30.000 de lei (aproximativ 6000 de euro), iar societatea care se ocupă de paza stadionului a primit o amendă mai mică, de doar 2000 de lei pentru nerespectarea atribuțiilor.

Amenzi usturătoare după Dinamo - Petrolul! „Câinii” au fost amendați cu mii de euro
Materialele pirotehnice descoperite de jandarmi înainte de Dinamo - Petrolul

Patru contravenții și 2 acte de sesizare întocmite de Jandarmerie

Au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale în valoare de 32.400 de lei. Două dintre cele patru au fost acordate în conformitate cu prevederile Legii 4/2008, privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive.

Celelalte două au fost acordate în conformitate cu prevederile legii 61/1991 pentru încălcarea unor norme de conviețuire sociala, a ordinii și liniștii publice.

Au fost întocmite două acte de sesizare care urmează să fie date către organele competente. Primul act de sesizare este în conformitate cu Legea nr 126/1995 cu privire la regimul materiilor explozive.

Cel de-al doilea act de sesizare este în conformitate cu prevederile O.U.G 31/2002. cu privire la interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război.

Jandarmeria a găsit în Peluza Sud a stadionului „Arcul de Triumf” (zona destinată oaspeților) 20 de materiale pirotehnice. Obiectele interzise erau ascunse în diferite zone ale peluzei oaspete. Acestea au fost confiscate.

Sergiu Hanca, reacție virulentă la adresa suporterilor dinamoviști

Sergiu Hanca, în prezent jucător la Petrolul și fotbalist la Dinamo în perioada 2016-2019, a fost nemulțumit de reacțiile suporterilor „câinilor roșii”.

„Auzeam niște oameni că mă fac blatiști, eu nici cu fiul meu nu fac asta. Să nu uite că ultima fericire la nivel înalt au avut-o cu mine. Dădeam goluri cu FCSB, iar acum mă huiduie și mă înjură. Aș fi ipocrit să spun că nu mă deranjează.

Ei nu au acum un jucător cum am fost eu. Să dea Dumnezeu să fie Politic, Cîrjan, însă deocamdată nu au un jucător cum am fost eu. Nu este problema mea dacă Dinamo va ajunge în play-off sau nu”, a declarat Sergiu Hanca.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Soția titularului incontestabil de la Rapid a făcut senzație în tribune la Rapid - Hermannstadt! Cu cercel în nas și haină de blană, a atras toate privirile
Superliga
Soția titularului incontestabil de la Rapid a făcut senzație în tribune la Rapid - Hermannstadt! Cu cercel în nas și haină de blană, a atras toate privirile
Cutremur în Superliga! Fotbalistul liderului U Cluj, prins DOPAT cu o substanță interzisă » A cerut de urgență rezilierea contractului
Superliga
Cutremur în Superliga! Fotbalistul liderului U Cluj, prins DOPAT cu o substanță interzisă » A cerut de urgență rezilierea contractului
„Îți bați joc de el!” » Fanii Rapidului, scandalizați de jucătorul titularizat de Șumudică
Superliga
„Îți bați joc de el!” » Fanii Rapidului, scandalizați de jucătorul titularizat de Șumudică

Se poate bate mingea pe Lună? » Interviu cu astronomul Adrian Șonka: „Cineva a dus o crosă de golf în spațiu și a lovit mingea. Nu a mai văzut-o niciodată”

Bucureștiul, împânzit cu mesajele „Ion Țiriac, candidat la președinția României” » Ce se ascunde, în realitate, în spatele demersului


Comentarii (4)
bogat
bogat  •  23 Iulie 2024, 10:44

Amenzile trebuiau sa fie invers, daca un club plateste o firma de securitate ce activeaza legal in Romania atunci firma respectiva e automat principala responsabila pentru introducerea pe stadion a petardelor. Mai mult, firma respectiva ar trebui sa aiba niste tinichele de coada ca sa vada cluburile in cine pot avea incredere atunci cand ii angajeaza. Daca amendezi in principal clubul iar firma de paza da o suma simbolica pe care o deduce din contract, atunci sa nu ne asteptam ca lucrurile sa se schimbe in bine. Clubul va lua eventual alta firma de paza care va da chix in acelasi mod, si pana la urma totul va ramane neschimbat pentru ca firmele de paza nu sunt stimulate sa-si imbunatateasca serviciile. La fel e si cu alarmele la case, sunt firme care fac contracte pe sume mai mici, iar daca Doamne fereste ai probleme ei vin dupa 5 ore sau deloc. Doi la mana e ridicol ce au gasit jandarmii, am numarat in poza vreo 15 petarde mici care pot scapa usor oricarui control. Cel mai simplu ar fi sa fie identificati cei car ele arunca si amendati si interzisi 1 an pe stadion. In jumatate de campionat s-ar rezolva problema "materialelor pirotehnice".

creeperno534
creeperno534  •  22 Iulie 2024, 22:48

Ne-au ars militienii

istet10
istet10  •  22 Iulie 2024, 18:56
Postat de Castle pe 22 Iulie 2024, 10:21

Jandarmeria e de neînțeles!?...De ce a dat aceste amenzi??...Una e pentru petardele din zona oaspeților??...Acum ce sa facă firma de paza??..Sa-si facă efective cat jandarmeria ca sa depisteze obiecte interzise??...Nicio firma privata nu poate trai in aceste condiții!...Cel mai ușor e sa dai amenzi si sa arunci pe alții, pentru ceea ce ar trebui sa faci tu!!...De ce nu a depistat jandarmeria petardele, pe strada, pana sa ajungă in stadion, unde e jurisdicția ei??...Sa ne reamintim de meciul cu UTA cand Sud steaua a pătruns in stadion cu ajutorul jandarmeriei?? Sud nu a pățit nimic nici ca grup, nici individual, ci doar Dinamo a plătit toate amenzile!...Pai, atunci Dinamo sa-si rezerve mii de euro la fiecare meci organizat acasă, ca o arde jandarmeria cu siguranța, in timp ce ea sta pe coada liniștită.... E bine așa??

Ba, pt ca nu Jandarmeria are acele atributii !!! De ce sa nu poata trai firma respectiva? Sa angajeze fix cati trebuie. LEGEA! Citeste legea.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează