EXCLUSIV Întors din drum cu un telefon din Kuweit: „Mi-au făcut o ofertă de 20.000 de dolari pentru 20 de zile”

- Virgil, ești unul dintre cei mai importanți jucători de baschet din România!
- Cred că Ghiță Mureșan este cel mai bun baschetbalist al tuturor timpurilor în România. Este cel mai mare, la propriu și la figurat. E singurul român care a jucat vreodată în NBA și ne-a reprezentat cu mândrie. El locuiește în America, ambasador NBA și în prezent. Mai vine la Cluj, la București, dar e mai mult prin străinătate. Vorbește fantastic de frumos despre sport și despre cariera lui. Un exemplu de modestie.

- Ați și jucat împreună.
- Da, l-am avut coleg la echipa națională, colegi de cameră, cât mai aveam loc amândoi. A fost un efort al celor de la Timișoara să-i facă un pat special atunci când am fost într-un cantonament. Un pat de 2,50 metri, dar l-au lăsat la fel de mic pe lățime. Abia se întorcea.

Dezavantajele înălțimii: „Dorm în poziția bebelușului!”

- Asta e o mare problemă pentru cei înalți.
- Eu când plec în vacanță aleg doar hoteluri care să nu aibă tăblie la pat. Am 2,08 metri. Cu tăblie e groaznic, dorm în poziția bebelușului. La mine și părinții au fost înalți. Tata 1,90, mama 1,80, dar eu sunt cel mai înalt. Fratele meu are 1,93, e un pici pe lângă mine. Când am terminat liceul avem 2,04. Stăteam cu genunchii la piept, era dificil. Puteam să scriu oriunde la tablă. Mi-a plăcut să fiu înalt și n-am avut niciodată vreun complex din cauza înălțimii. Mi-am purtat înălțimea cu foarte multă încredere.

- Ai început destul de târziu baschetul.
- Așa este. La 17 ani, organizat, când alții se lasă. Nu cred că astăzi s-ar mai putea asta. Dar până atunci am făcut polo, tenis, atletism. Am trecut prin mai multe sporturi, fotbalul nu m-a atras pentru că la 2 metri era greu. Am fost portar la polo, dar nu mi-a plăcut rolul. După am descoperit baschetul și el m-a descoperit pe mine.

- A fost o pasiune mai veche?
- Tata era fan baschet, era angrenat în compania SOCED, care susținea o echipă, la care am și jucat. M-a ajutat înălțimea, dar și numele, eram băiatul lui Stănescu. După un an și ceva, tata spunea că "din băiatul lui Stănescu" el a devenit "tatăl lui Stănescu". Fusesem selecționat la echipa națională încă de la 19 ani.

- Destul de repede.
- Am fost o generație norocoasă pentru că jucam în curtea școlii și făceam o grămadă de sporturi. În "Cantemir" baschetul era un sport extrem de practicat. Nu mi-a fost atât de greu să pornesc de la 17 ani. M-a ajutat rolul de om înalt, nu trebuie să ai toată tehnica de la început, mai trișezi un pic, ai o scurtătură. E doar un mit că baschetul te înalță, el selecționează și îi păstrează pe cei înalți.

„Nu aveai voie să ai notă sub medie pentru că îți pierdeai dreptul de joc”

- A venit bursa la Universitatea din Alabama de Sud.
- Aveam 21 de ani și acolo am început baschetul în adevăratul sens al cuvântului. Aici trebuia să aleg între sport și școală, ceea ce mi se pare cea mai mare greșeală pe care o face societatea noastră. Să-i pui pe copii să aleagă la o vârstă foarte timpurie! Trebuie să le facă pe amândouă și să aibă un sistem-suport care să-i ajute. Eu am plecat dintr-un sistem în care dirigintele îmi spunea: "Virgil, tu lasă-te de școală că ești bun la sport și o să faci bani din sport".

- Ai fost inclus în Hall of Fame, de cei din Alabama.
- Mi-au făcut o mare onoare și o mare plăcere. Eu sunt în Hall of Fame-ul lor, dar și ei în al meu, pentru că m-au definit cine sunt astăzi. A contat foarte mult partea educațională. Am terminat management în State și nu aveai voie să ai notă sub medie pentru că îți pierdeai dreptul de joc.

- Dacă nu învățai, erai exclus?
- Încearcă să-i structureze și să-i motiveze pe tineri să le facă pe amândouă. Și îți oferă genul ăsta de suport. Am ajuns acolo și am început să descopăr acest management pe care am vrut să-l termin după facultate.

- Și, așa cum spuneai, le-ați făcut pe amândouă!
- Și a fost superinteresant. Vreau să spun ce condiții erau în campus. O sală de 10.500 de locuri, noi n-avem în nicio sală în România... Doar la Cluj poate ajunge la 9.800. Au stadion de fotbal american, de fotbal normal, de atletism, de baseball și de softball. 12 terenuri în interior pentru baschet și volei, două piscine și terenuri de tenis. Asta se întâmplă într-un oraș de 500.000 de locuitori cu o facultate de 30.000 de studenți.

- Ai stat trei ani acolo.
- Apoi am plecat spre alte contracte. În tot timpul ăsta am jucat în Liga Universitară. După ce-am terminat, am fost alături de cei de la Atlanta Hawks timp de trei luni, am fost la niște turnee cu echipa din Atlanta. La un moment am rămas cinci din 30, un fel de selecție. Dar mi-au spus că n-au nevoie de un om mare și m-am întors în Europa. Dacă băteam la uși poate reușeam să ajung în NBA, dar am avut alte oportunități în Europa.

Premiu pentru MVP-ul turneului: „Un telefon mobil și-o cameră video”

- Aș vrea să te întreb de perioada din Kuweit.
- A fost o chestie aparte. Eram în Rusia, cel mai bun campionat din Europa alături de Spania. Cele mai mari investiții. Am primit un telefon de la un antrenor lituanian care era prieten cu antrenorul meu lituanian. Ca să vin în Kuweit pentru 20 de zile că e un Champions League al Asiei. Eu tocmai îmi terminasem sezonul, voiam să plec acasă. Dar ei aveau voie să aducă din import.

- Și nu prea aveai chef?
- Voiam să ajung acasă, eram obosit. Mi-au făcut o ofertă de 20.000 de dolari pentru 20 de zile. Și-am zis "OK!". Pare interesant, nu mai sunt obosit. Ha, ha, ha! A fost o experiență fantastică. Am stat zece zile la Atena în cantonament ca să ne cunoaștem, apoi zece zile în Kuweit în acest turneu final. Eram eu cu un lituanian ca jucători străini, restul din Kuweit. Dar erau medici, arhitecți... Ce făceau ei zi de zi, acolo nu era profesionalism în baschet.

- Foarte interesant.
- Președintele echipei era un prinț. Al doilea la rând pentru emir, în linia regală extrem de sus. Nu știu dacă mi-ar fi plăcut pe-o durată mai lungă, dar zece zile a fost fantastic să-i văd. Să le simt cultura. Am ieșit MPV-ul turneului atunci. Mă și gândeam ce primesc... Am primit un telefon mobil și-o cameră video. Mi-a făcut plăcere să fiu acolo, a fost foarte interesant.

- V-ați plimbat prin lume.
- Am fost la Opel Skyliners Frankfurt în Germania, acolo am jucat cu Barcelona, Olimpija Ljubljana, Kinder Bologna. Echipe mari. Am mers în Turcia, un alt campionat foarte puternic. Stau foarte bine la baschet și-aveau o investiție coerentă, suporteri fantastici, echipa organizată bine. Lume multă în tribună! Mai mult, în partea de Fener, Beșiktaș și Galatasaray aveau și fani de la fotbal.

Ankara e un oraș mai modern, mai economic. Am avut o carieră destul de lungă și anevoioasă până când s-a născut fetița și am decis că am trăit destul de mult în genți și-am decis să vin acasă. Să fiu alături de familie. Și-așa am venit la Steaua

Virgil Stănescu, fost jucător de baschet