INTERNATIONAL  »  CONFERENCE LEAGUE  »  POVESTE

Vi-l amintiți pe Joseph Minala? Unde a ajuns fotbalistul care făcea furori în tricoul lui Lazio: oficial avea 17 ani, dar era acuzat că vârsta ar fi alta

Joseph Minala la 17 ani / Foto: Imago
Joseph Minala la 17 ani / Foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 26 iulie 2024 16:51 / Actualizat vineri, 26 iulie 2024 17:25

Joseph Minala (27 de ani), fostul junior al lui Lazio, își continuă cariera de sportiv profesionist, deși controversa legată de vârsta sa l-a afectat. Evoluează în Malta, la Sliema Wanderers.

În momentul transferului, la 17 ani, un site african a lansat teoria că Minala are 42 de ani. A fost acuzat că și-a falsificat actele pentru a prinde transferul la Lazio. Minala și agentul lui au oferit probele necesare, iar sportivul s-a dovedit a fi un adolescent.

Minala consideră că disputa legată de vârsta sa i-a afectat cariera: „Nu am avut aceleași șanse ca alții la Lazio”

Minala este de părere că incidentul legat de vârsta lui i-a oprit cariera din dezvoltare. Spune că nu a primit șanse la Lazio, echipa la care a semnat în fotbalul mare.

Vi-l amintiți pe Joseph Minala? Unde a ajuns fotbalistul care făcea furori în tricoul lui Lazio: oficial avea 17 ani, dar era acuzat că vârsta ar fi alta
Joseph Minala la Silema / Foto: Imago

„Eram foarte tânăr și nu știam. Nu aveam cum să prezic rezonanța pe care o va avea. Sunt foarte convins că povestea cu vârsta mi-a tras cariera în jos. Mă așteptam la mai mult, da. De fiecare dată când mergeam în împrumut aveam sezoane bune, dar niciodată nu am avut aceleași șanse ca alții la Lazio”, a declarat Joseph Minala, conform Daily Mail.

Din 2014 până în 2021 a fost împrumutat constant

Fotbalistul care are acum doar 27 de ani a intrat în fotbalul mare la Lazio în 2014. Minala a fost împrumutat la Bari, Latina Calcio, Bari din nou, Salernitana un an și QD Huanghai. Minala a fost împrumutat până în 2021, când mijlocașul defensiv camerunez a rămas liber de contract.

Minala a semnat în 2021 cu Lucchese, iar după un an s-a transferat la Olbia. În martie 2023, mijlocașul defensiv a rămas din nou liber de contract și a semnat cu letonii de la Liepaja. În luna iulie a aceluiași an, Minala a ajuns la echipa la care activează în prezent, Sliema Wanderers FC, din Malta. Fotbalistul a evoluat cel mai bine pentru Salernitana. În 67 de apariții a reușit 7 goluri și 4 pase decisive.

Minala joacă alături de Sliema în cupele europene. Joseph a fost titular în meciul maltezilor împotriva armenilor de la Noah, din prima manșă a turului doi preliminar de Conference League, încheiată cu victoria lui Noah, scor 7-0. În această partidă, fostul fotbalist de la Dinamo Goncalo Gregorio a înscris un hat-trick.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
GSP special
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Un SINGUR transfer pentru Șumudică în mercato de iarnă! Rapid a făcut anunțul: „El și doar el!” » Toate detaliile afacerii
Superliga
Un SINGUR transfer pentru Șumudică în mercato de iarnă! Rapid a făcut anunțul: „El și doar el!” » Toate detaliile afacerii
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul


Comentarii (1)
VanBasten2000
VanBasten2000  •  26 Iulie 2024, 17:29

Numai bun pentru trupa de elita a fcsb.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează