SPECIAL 10 metode prin care campionii își domină mental adversarii! De la tactici din lumea gazelelor și până la expresia feței unui campion

Unele dintre aceste tactici sunt învățate și utilizate în mod deliberat. Altele sunt însă mecanisme care vin din subconștient.

1. Rutine și superstiții

În ziua competiției, sportivii preferă de multe ori să parcurgă același program, în cel mai mic detaliu, din clipa în care se trezesc. Uneori asta înseamnă, de exemplu, că se îmbracă într-o anumită ordine, dar și alte superstiții.

Aceste obiceiuri care au prea puțin de-a face cu disciplina practicată în sine sunt cele, dar le oferă sportivilor senzația de control asupra evenimentelor care se vor desfășura, scrie The Guardian.

Psihologii au ajuns la concluzia că sportivii care renunță experimental pentru o perioadă la aceste superstiții contată că evoluția lor în concurs are de suferit.

2. Grăbește-te încet

De multe ori sprinterii, uimitori pentru viteza lor supraomenească de pe pistă, vin la stadionul unde se desfășoară competiția într-un ritm cât mai lent. Nu se grăbesc nici când se pregătesc pentru cursa propriu-zisă.

La prima vedere, e modul lor de a-și conserva energia, dar probele de 100 sau 200 de metri plat nu le consumă prea multă.

Specialiștii spun că felul de a mișca încet este un detaliu care-i face să pară mai impozanți, mai relaxați și mai amenințători. Este o tactică împrumutată, conștient sau nu, din lumea necuvântătoarelor.

3. Entuziasmul moderat al cunoscătorului

În timp ce așteaptă începutul cursei, sportivii privesc de multe ori drept înainte, ca și cum ar fi fascinați de un lucru aflat la distanță. Este o tehnică de concentrare, dar are și o latură psihologică.

Părând concentrați și implicați, le arată rivalilor că sunt în totalitate devotați evenimentului care stă să înceapă, că sunt profesioniști și invincibili.

Rareori o să-i vedem pe sportivii aflați la startul unei curse relaxați - asta ar însemna un semn de destindere nedorită, de slăbiciune, de a-i informa pe adversari că intențiile lor nu sunt deloc amenințătoare.

4. Energie care trebuie eliberată

Când sprinterii se aliniază la start, uneori execută câteva sărituri, dând impresia că sunt niște mișcări de încălzire.

Este, însă, un comportament specific gazelelor, care sar cu toate patru membrele deodată când observă un prădător de care încearcă să scape, executând câteva salturi exagerate.

Gazelele îi demonstrează astfel leului că sunt în formă fizică excelentă și că acesta nu are nicio șansă să le captureze.

5. Autoîncurajări gălăgioase

Chiar înainte de începerea probei la care participă, unii dintre sportivi se manifestă exagerat și zgomotos, în încercarea de a se autoîmbărbăta.

Unii dintre ei se lovesc aproape violent peste brațe și trunchi. Unul dintre sportivii celebri pentru astfel de gesturi este Karsten Warholm, campion olimpic la 400m garduri.

Acesta se lovește peste față, peste piept și peste coapse înainte de startul în cursă. De asemenea, halterofilii fac un adevărat spectacol înainte de a ridica greutățile, manifestările de acest fel fiind aici mult mai frecvent întâlnite și mai teatrale.

6. Pentru mine e floare la ureche

O altă metodă de a obține un avantaj psihologic în fața adversarilor este de a da senzația că, pentru tine, competiția aceasta nu are o dificultate sporită.

Un exemplu faimos este cel al atletului ceh Emil Zatopek, cel supranumit Locomotiva umană. La Jocurile Olimpice din 1952, de la Helsinki, acesta câștigase cursele de 5.000 și 10,000 de metri când s-a decis să se înscrie și la maraton, deși nu alergase niciodată distanța-regină a atletismului.

Favorit era britanicul Jim Peters, dar, undeva pe parcursul celor 42 de kilometri și 195 de metri, Zatopek l-a prins din urmă și l-a întreba pe acesta dacă aleargă destul de repede.

După un scurt schimb de replici pe traseu, Zatopek a mărit ritmul și a luat-o decisiv înaintea lui Peters.

Cehul a câștigat maratonul olimpic, în timp ce britanicul nici măcar nu a încheiat cursa.

7. Unii își ascund intenționat forma fizică

În loc să-și arate forma fizică excelentă, unii dintre sportivi fac tot posibilul să și-o camufleze, pentru a înșela aprecierile adversarilor.

Fac asta prin a părea nepregătiți - unii se plimbă șchiopătând ușor sau purtând diverse bandaje. Aceste tactici înșelătoare au menirea de a reduce efortul pe care rivalii simt nevoia să-l depună pentru a ieși învingători.

8. Expresii faciale de campion

Psihologii au mai constatat că atunci când oamenilor li se arată fotografii cu sportivi care fie au câștigat, fie au pierdut competiții, pot ghici învingătorii cu mare acuratețe.

Indiferent de rasă, oamenii cu față mai lată sunt mai competitivi. În disciplinele ca artele marțiale, aspectul fizic dominant e foarte important, tot ca în lumea animală.

S-a mai conchis că luptătorii profesioniști care-și păstrează o figură neclintită au șanse mai mari să iasă triumfători decât sportivii care, înainte de competiție, tind să zâmbească.

9. Felul în care sărbătorim poate fi intimidant

Sportivii își deschid brațele la finișul unei curse sau scot urlete victorioase când câștigă o rundă sau un punct important.

E o metodă de a demonstra publicului și celorlalți competitori că mai au energie, deși competiția a luat sfârșit, în timp ce rezervele perdanților par să se sfârșească mai repede.

Din punct de vedere psihologic, explicația e una simplă: victoria este o sursă de energie, în timp ce eșecul este epuizant.

10. Poza de pe podium

Zâmbetul medaliaților poate fi măsurat în funcție de strălucirea medialiei. Cei care obțin aur sunt cei mai surâzători.

Pe locul al doilea nu vin cei medaliați cu argint, care deseori sunt mai degrabă posomorâți, ci cei care și-au trecut în palmares bronzul - adică ultima șansă la trofeele puse în joc.

Medaliații cu argint trăiesc stări conflictuale, au regrete mai multe și se întreabă cum ar fi fost dacă ar fi procedat altcumva într-un moment sau altul al competiției.